Tatăl rănitelor

[Irimia Valentin]

povestea nu mergea mai departe
de nedumerire rănile se aliniau
pe un câmp pe care l-a părăsit orizontul

prin mine treceau galopuri întortocheate
ţineam în braţe cutremurate candori
pasiune şi compasiune
pleoape trântite cadenţat
peste diagonalele plânsului

orbit de strigătele dese
ale unor morgane amăgite
lăsam cuvintele lor să facă umbră
celui mai înăuntru înăuntru al meu

Dumnezeul nu le murise încă
ofranda sângelui îmi conjuga definitivului
vindecarea din ceea ce nu este

[Irimia Valentin]

Multumesc mult Lisia pentru frumoasele-ti cuvinte!

[Irimia Valentin]

Asa este Ion, constat si eu destul de des ca fac abuz de pronume posesive. Am incercat sa dreg oarecum la sugestia ta dar trebuia sa pastrez ideea ca este vorba de sangele meu, eu erijatul in tatal ranitelor

[Irimia Valentin]

Multumesc Angi, dupa cum spuneam este primul text in a carui constructie am pornit de la titlu.

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Nu știi în ce măsură ai reușit? AI REUȘIT! :) Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Aș renunța la meu din penultimul vers.

Într-adevăr, poezia e o reușită.

da Coza

[Irimia Valentin]

Superbe sunt si cuvintele tale Sofy, multumesc mult de tot!

[Sofia Sincă]

Superb spus! Cu altruismul sufletului de bărbat, cu delicatețea îndemânării de poet ai pus pe palmă simțiri, punând în prim plan pe Eva.

Frumos, liric și impresionant!

Sofy

[Irimia Valentin]

Sperante de gri...Dumnezeul ranitelor n-a murit. Poate imi voi capata un loc in istorie candva...Multumesc Ada...poate, totusi, povestea va dainui

[Irimia Valentin]

Intradevar Mihaela titlul parea de parodie...hai sa-ti marturisesc ceva...este primul text in care am plecat de la o expresie (care mi-a placut)... recte de la titlu. Intotdeauna am purces la a scrie ce simteam si apoi ma chinuiam sa definesc printr-un titlul. Acum a fost invers...nu stiu in ce masura am reusit...

[Irimia Valentin]

Iris , am incercat sa fac o paralela personala la o expresie celebra. Daca tu mi-ai remarcat-o inseamna ca am reusit cat de cat...