Așa mi-a venit un dor de ducă!
Și m-am dus...
Am alergat prin poieni de suflet incandescent,
am închis și-am deschis porțile suferinței,
uneori... mai greu,
alteori... cu ușurința florilor de mai.
Am ridicat ochii, dar norii au lăcrimat
peste vise pierdute-n culorile curcubeului.
Cocârjată, mi-am târât iluziile
încercând, iar și iar, să deschid ultima poartă,
dar se făcea mai mică, mai îngustă.
Nepotrivirea cheilor m-aruncă într-un ocean de suspine,
știu că o am. N-o găsesc.
Aștept...
Aștept, cuminte, potrivirea.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc mult tuturor pentru popas și sfaturi!
Așa cum s-a mai spus - ferește-te, pe viitor, de expresii poetice fumate.
Poezia mi-a plăcut prin mesaj.
da Coza
Nu-mi plac primele două versuri. Sunt de ale mamei mele, de acum 100 de ani. Merge foarte bine fără ele deoarece același lucru exprimă titlul.
După aceea ar fi mai bine dacă ai scoate tenta de poveste și ai instala puțin mister. Există miez de poezie dar este umbrit de proză.
Cu prietenie!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE