Când îți desfaci văzduhul

din copca de mărgean 

și te alinți, cu noaptea

ce o lași să curgă-n freamăt lin,

precum un cântec umărului meu,

geloși cum să nu fie

întreaga-ți liotă de zei?…

am fost arcușul soarelui

să fi cochetat oare într-o altă viață cu vioara

nu cunoșteam notele învățasem să le fur dintr-un  pâlc de sticleți

magnetul cu brațe de dor purta vocea dulce și privirea continuă

la câteva respirații

trebuia să cobor din văpaie să desenez o aripă

dincolo de zâmbet începea sahara

m-am sălbăticit un pic speram să-mi păstrez cerul

într-o fotografie măcar

la cotul nopții s-a auzit șuieratul ultimei…

Mă ghemuiesc în mâlul sticlos,

respir a cal, a uliu, a lup;

peste toate, oraşul din fier,

unde plouă cu oase

cadavre de lut, ruginite.

Lupi, ulii, cai muşcă din el,

cu dinţi-fierăstrău

rup hălcile cărnii,

cu dinţi-fierăstrău

frâng ochiuri de apă,

cu dinţi-fierăstrău

smulg cerul aici, acolo,

dincolo, oriunde sunt vii

satrapii de oase, până când,

până când...

Fug în pupila ochiului…

N-am niciun drept să mă răzbun pe flori,

să frâng în mine rădăcini stinghere,

să desfrunzesc păduri în liniştea din zori

vrăjit de curcubeie vechi şi efemere.

Calc pietrele încinse pe drumuri neştiute

păstrând cadenţa paşilor spre viaţă,

şi mă ascund în ramuri cu frunzele căzute

asemeni unor umbre-n dimineaţă.

Las tâmpla să atingă focu-aprins în gând

cu vreascuri de-amintiri şi nostalgii,

şi-ascult pe cineva cum trece…

  Sufletul meu s-a spart în cioburi

risipindu-se prin negrul univers,

ochi răi mă pândesc,…

Când vei ajunge lângă prag de stelă,

Regină-a preacuratului văzduh,

ne-om despărți

luminile care ne-au ars

în vatră.

Tu-ți vei urca-n

oprire idolească în…

Suferinţă fii de treabă
primăvara a venit
ia colea un fir de iarbă
un poem fără sfârşit

Primăvara a venit
hai să înflorim în doi
dincolo de infinit
să dăm timpul înapoi

Hai să înflorim în doi
ia colea un fir de iarbă
soarele parcă-i un sloi
suferinţă fii de treabă

Primăvara a venit
pe muchie de cuţit

Costel Zăgan, CEZEISME II

mereu sunt uimit

 cum poţi tu

urca scările cerului

de-a-ndăratelea

 mai repede

decât toţi colocatarii  aceastui  infern roz

sunt de-a dreptul buimac de uimeala

cu care urci înapoi privind înainte

şi mă tem că m-ai putea face

chiar fără să ştiu

mai fericit decât aş putea suporta

aş fi chiar mântuit

din lipsă de duh

dacă nu m-aş urî atât de mult

pentru…

Ne-nvăluie o plasă de minciuni,

Corupţia ne roade ca o boală.

Azi, ţara e azilul de nebuni…

Frământarea gândurilor

stă în mâna dreaptă

care nu se hotărăște să rupă tăcerea

și să pună punctul pe recunoașterea

stării de verticalitate a privirii.

Care este poziția sufletului

când noi rostim condamnarea?

Cum să evadeze dintre alternativele

perfect valabile, doar dacă

sunt…

ai împământenit cerul în degetele tale

și mă aduci sub streașina lor

să învǎț țipǎtul

prin care sǎ-mi dezleg funia foșnitoare a morții

în zarea pielii nu se mai vede tristețea

da

nu se mai aude tropǎitul fricii

rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ

observ

cu un eu de care n-am mai auzit pânǎ acum

nodurile cum izbucnesc în mǎtase

fericirea cum țipǎ sub…

Atât de singuri și atât de triști

Nu am mai fost de mult pe astă lume.

În roluri de poeți avangardiști,

Primim în dar elogii doar postume.

Cuvintele ne sunt tot mai târzii,

Nici muza nu mai vrea să ne asculte,

Fugind, vânată de acei morți-vii,

Captivi în gheara dogmelor oculte.

Mirajul gloriei s-a risipit,

Speranțele ni se preschimbă-n cioburi,

Un alizeu de gânduri ne-a umbrit

Dorința de-mpărați pe…

Să tâlhărești cu vorba

prin bâlci, dugheană, iarmaroc,

nu-i cel mai mare rău

al omenirii,

dar ca să minți că dragostei

i-ai tălmăcit lumina întru scris,

în veci n-or să ți-o ierte trandafirii,…

Păşesc desculţ pe bulgări de zăpadă,

rotundă este zarea lângă cotul stâng

din şoapte vechi fac viselor arcadă

privind speriat cum razele se frâng.

Se simte-n trupul meu o tristă stare

de parcă iernile nu-şi vor găsi sfârşit,

lăsând prin el zăpezile-n păstrare

de teama primăverilor ce n-au sosit.

Cu greu descopăr azi nuanţe ruginii

la tâmplă unde merii înfloresc târziu,

eu calc pe bulgări albi din alte…

Trei linguri de zarzavat

Din cel pus pentru iernat,

Două cepe iubăreţe,

Trei cartofi în cubuleţe,

Apă şi puţină sare

Într-o oala la foc tare

Şi cât vă mai odihniţi,

Căutaţi ce mai găsiţi!

Dac-aţi fost ieri pe suhat

Şi urzici aţi…

aș crede că nu mai ai

nimic din mine

acolo

dincolo de lume

așa cum stai tu

puțin aplecată

puțin disperată

singură

și puțin vie

deasupra flăcării negre

ce-ți arde umbra respirației

și pe tine mocnit

lipită de un surâs gol

dar

izbindu-ți inima

de pereții  iubirii 

din visurile  tale

dumnezeu poate plăsmui

o altă planetă

de…

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei

doar eu le văd retina/perlă a încrederii/

palmele muncitorilor se șterg aspre de cer

trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer

din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei

rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât

cuvintele scot limba printre franjuri

mă îmbie cu vin la taverne acru ca oțetul balsamic

poetul care își bea versurile dar nu își pierde mințile

este rege al…

Azi trăim în lumea noastră, strâmtă cât un vârf de ac,

Ne simțim păpuși din cârpe, proaspăt scoase în cerdac,

Suntem înveliți în zdrențe, dar ne credem în bumbac,

Și ne cernem năzuințe, singuri, în al nostru veac.

Ne-mbătăm cu gânduri stranii, stinse în aurolac,

De la aburii lui Bachus, mai izbim câte-un copac.

Amețiți de lovitură, pornim iar contraatac,

Ne luptăm cu dulci himere-n traiul nostru cel buimac,

Însă n-avem…

de la o vreme

înving şi mor de câteva ori pe zi

încât nici eu nu mai ştiu

dacă sunt anotimp sau literă

de dimineaţă eram tânăr

furişată pe la încheieturile misterului

singurătatea devine o culoare

ce creşte odată cu simplitatea ei

de fiecare dată când

realul soarbe tot jocul din întâmplări

strig doar pe cine nu mă strigă

aerul îmi troieneşte măreţia durerii

odăii mele

i-a mai crescut un perete ce nu mă cunoaşte

pe veghea lui…

Gândul de dragoste şi dor

ţâşneşte-n cerul plumburiu,

se îmbracă în pene legate cu lacrimi nescurse

şi devine înger,

zburând în pustiu.



Sub fiecare piatră din deşert se-arată un zeu

ce-şi murmură fără oprire ritul.

Hrănesc altarul lor cu ură,

acum şi mereu,

în numele a tot ceea ce sunt:

Neisprăvitul!



Schimb zei în fiecare zi,

cu fiecare piatră ce mi-e pernă.

Asiduu negociez secunde sângerii

când zac tăcut cu…