Legământul dintre Sanherib și Ninlil

[Dumitru Ichim]

 

Să tâlhărești cu vorba

prin bâlci, dugheană, iarmaroc,

nu-i cel mai mare rău

al omenirii,

dar ca să minți că dragostei

i-ai tălmăcit lumina întru scris,

în veci n-or să ți-o ierte trandafirii,

nici Pasărea de Foc.

 

Îndrăgostiții nu au timp să scrie.

Mâinile lor

flămânde sunt îmbrățișării,

precum prin fire cântecul țesut

cu-alean albastru, născător al zării.

Nu pui pecetea primului cocor

pe imnul reavăn

al lutului de-april?

 

Regina mea, Ninlil,

văzduh ce-nduhă opala preacurată,

doar numai cei ce n-au iubit vreodată,

scriu de iubire

fără habar

și cu nerușinare.

Cum să îmbraci o înflorire de opală

cu-aceeași țoală

cu care-ai învelit catârul?

 

Cum ai putea

plutindei, aripa de flutur,

ce-abia trezitu-a-n minune macul,

să-i prinzi un petec de-mprumut

cu tocul sau cu acul?

 

Când marea și cu cerul se sărută,

nu scrii, ci cânți din alăută

nespusul lor sărut.

 

Să tâlhărești cu vorba

prin bâlci, dugheană, iarmaroc,

nu-i cel mai mare rău,

ci dacă-aș mâzgăli văzduhul tău

cu vorbă idioată!

Eu de iubire

nu am scris vreodată,

numai cu gândul te-am îmbrățișat,

de fiecare dată când tăceai

de sălcii mângâiată,

invidiate, ca și mine,

de bietul rege Eufrat.

 

Nu scrii și nu vorbești despre iubire

când inima ți-i crudă

ca nebunia chemărilor nibire,

cum numai florii vii,

fără învăț de dascăl,

i-i drag să mă audă.

 

Nu scrii și nu vorbești de vânt,

cu-atât mai mult

de dorul spus prin mângâieri,

ci lași lăuta amarului pământ

să-ți adumbrească

apriluri

amintind doar de dureri,

când mugurii încep să te citească.

 

Vin din cel sfânt

cer buzele să soarbă,

ca unele pe celelalte

în dor să le găsească,

chiar dacă-i întuneric.

Că niciodată nu le-a fost îngăduit

de ele să-amintească,

nici cepului,

nici doagei de bărdacă.

De vinul sfânt, iar nu cel în tigaie fiert,

nici celui Veșnic nu i-a fost îngăduit

să-i ia cuminecarea în deșert,

din roșul de sărut.

 

De foc nu scrie apa,

că nu degeaba pleoapa,

când vine visul, știe să se-nchidă,

ca focul nimeni să nu-l vază,

iar despre apă

nu scrii cu un tăciune.

De coapsa ei, prin unda străvezie,

numai lăuta știe

ispita să i-o cânte-n patru strune.

 

***

Pe străzile cetății din Nippur

arșița zilei

se legăna ca beată.

Am mers la templu,

cum nu obișnuiesc.

Ce-mi folosește piatra,

când mi-ești așa de vie,

ca mreana-n gârlă, vorbelor zvârlugă.

Veniseră

fiicele orzului, la rugă,

și ale grâului, să se închine.

În templu

era ca-n dumbrăvi de răcoare,

de parcă beduinele izvoare

ți s-ar fi închinat

înainte.

 

Mă simțeam așa de bine

și mă gândeam, la cine crezi,

de vorba-mi nu-ndrăznește ca să-ți spună?

 

Diseară,

când rătăci-vom prin livezi...

 

Deasupra peste Eufrat,

cum niciodată nu am reușit să-l cânt,

luceafărul Nibiru va încolți genunea grea

din care nimeni n-a băut.

Diseară,

Ninlil, vom face legământ.

În schimbul primului sărut

am să te iert

de toată veșnicia ta.

[Dumitru Ichim]

Îmi place domnule Constantin ori de câte ori când surprindeți izvorul izvorului ascuns...Mulțumesc de vizită și comentariu

[Ionel Mony Constantin]

 Ce mi se pare extraordinar în acest ciclu este capacitatea poetului de a se transfera si a ne transfera în acel timp revolut dar  care prin frumuseţea mijloacelor artistice folosite devine şi timpul nostru

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Mihaela, pt. popas și apreciere!

[Dumitru Ichim]

Sunt recunoscător acestei familii - ÎNSEMNE CULTURARE - unde mă simt acasă. Mulțumesc domnule da Coza pt. comentariul atât de elogios!

[Dumitru Ichim]

Dintr-o joacă lirică dintre Sanherib și Ninlil văd că se rotunjește o carte. Mulțumesc, Adelaide! Mult!

[Dumitru Ichim]

Abia aștept dimineața să văd dacă am trecut la examen  și ce notă a luat poezia. Mulțumesc, doamna Sofy, pentru elogiosul comentariu!

ps

am refăcut poezia. f.bune sugestii

[Ion Lazăr da Coza]

Sedus de măiestra-ți zicere din lăută!

da Coza

[Mihaela Maria Grecu]

Minunat! Admiraţie!

[Valeria Merca]

Un poem de proporţii, care se vrea o încununare a toate creaţiile de până acum! Sunt  convinsă că acest ciclu, închinat Iubirii, va dăinui peste ani în sufletele celor care vă citesc.
...
''Când marea şi cu cerul se sărută,
nu scrii, ci cânţi din alăută
nespusul lor sărut.''...

Am citit şi am Admirat!

[Sofia Sincă]

Splendid! Magnific! Adevărate ode ale iubirii. Ea nu se spune, nu se vorbește, se ascultă doar cu inima. Cuvântul reprezintă piatra şlefuită a gândirii, a sufletului, a pasiunilor... dar nu poate fi înlocuit cu simțirea și nici cu veșnicia  iubirii.

Mi-a plăcut la nebunie, această odă!

Sofy