în inima mea întârzie un soldat

[Diana Dobrita Bilea]

 

ai împământenit cerul în degetele tale

și mă aduci sub streașina lor

să învǎț țipǎtul

prin care sǎ-mi dezleg funia foșnitoare a morții

 

în zarea pielii nu se mai vede tristețea

da

nu se mai aude tropǎitul fricii

rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ

 

observ

cu un eu de care n-am mai auzit pânǎ acum

nodurile cum izbucnesc în mǎtase

fericirea cum țipǎ sub falduri

și nu-mi aud  scrâșnetul

din coaja dulce a pâinii

poate cǎ nici nu existǎ

oricum de-o parte și de alta a pielii deslușesc plânsetul fântânilor  

cu strigǎte adânci dupǎ apa  lor vie

 

îmi rostesc mirarea atât de încet

încât nicio singurǎtate nu se oprește sǎ o asculte

 

muchia tâmplei mǎ împunge în coaste

plec mai departe

 

în inima mea întârzie un soldat

și cântǎ

 

[Diana Dobrita Bilea]

Multumesc cu drag si pretuire, doamna Ana Cimpeanu.

[Diana Dobrita Bilea]

Multumesc din suflet, doamna Sofy si domnule Ion Lazar da Coza.

[Sofia Sincă]

Exploziv! O explozie mocnită peste un ocean de așteptare. Bucuria iubirii apare ca un izvor cu apă cristalină, neostoit.

rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ - îmi place în mod deosebit acest vers.

Însă, ferește-te de prea mulți care, când, în poezie. De exemplu în titlul, și în ultimul vers, puncte cheie pentru poem, care cântă, sună cacofonic, deși nu este. Putea fi, în inima mea întârzie un soldat... și cântǎ. Deasemenea se mai pot reduce aceste adverbe de prin  text.

Oricum ansamblul este foarte bun și sunt sigură că poezia ta se va șlefui.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos totul. Expresiv!

da Coza

[Diana Dobrita Bilea]

Multumesc mult, Adelaide. Pretuire!

[Valeria Merca]

 

...

''îmi rostesc mirarea atât de încet

încât nicio singurǎtate nu se oprește sǎ o asculte''...

Frumos! Am poposit cu placere.