când am promis că-ți voi fi primăvară

razele soarelui s-au pornit să țeasă

flori pe pământ

din ele ai împletit un coș al dorințelor

al înțelepciunii

și al răbdării

apoi mi l-ai așezat în cale



te-ai odihnit spre seară când umbrele treceau dealul

să nu-ți șteargă fruntea 

de bucuria că…

trec zilele,

în alb de zinc,

prin rosturi largi de calendar;

aud cum bate-un ceas polar

din limbi de clopoței:

tilinc!...

se duce clipa,

așadar,

mai pot să…

Fabula talentului

Odată, pe când leul domnea, primi tribut

Un trunchi de lemn exotic, din neam necunoscut;

Deci, îl cheamă la curte pe meşterul berbec

(Plin de talent cu carul, însă puţin zevzec)

Şi-i porunci să-l schimbe – lucrând cu sârg şi har

Într-un obiect de artă în stilul popular.

Purcese ferm la muncă, berbecul, dup-o zi,

Cioplind un stâlp de tindă, pe loc se dumiri

C-a ostenit degeaba, când leul la palat

Nu are nicio tindă… Şi-atunci…

Dracul, plictisit de atâta liniște,

se scărpină cu degetul mic

prin părul său cernoziom și

se gândi să tragă un fir din țesătura cerului.

Îl trase ușor, ușor, pe nesimțite,

cu mâinile lui fine de pianist,

privind la pleiada de stele,

ce trecea sclipitor prin ochii lui șăgalnici.

Era o lumină a universului -oda bucuriei lui interioare-

ce se pierdea spre frontiere…

vino să vezi

ninsoarea încărunțește
aerul
și îmbătrânește
pământul

zapada s-a transformat
din voal
în zbârcituri

vântul
gonește păsări

biciuiește oameni

vino
închide-ți ochii
urechile
amintirile

și întinde-mi mâna
cu respirația albă
pe care o aștept

ghiocelul meu
din altă viață

VPL / 19 feb 2019 

Cum mor iubirile

În rochii de stambă

Și plete coclite de ploi…

Isolde-n epave

Înalță catarge,

Privind, peste umăr, ‘napoi.

Funingini și gheață

Pe văi ce-altădată

Dogoreau în flăcări de maci;

Doi vulturi albaștri,

Zăbreliți în uitare,

Se zbuciumă-n cuiburi, buimaci.

Nici umbră, nici…

Când plouă cu gânduri la mine în vis

Nu ştii câte vorbe rămân până-n zori.

Vor curge în rânduri surâsuri prin scris

Şi-oi cerne iubire în şoaptele - flori.…

Sunt momente când gândesc universal,

pentru că frumusețea nu are limbă.

Sunt născut în zodia calului de foc

și ard intens, aprinzându-mă în amurg

ca o flacără plutind pe fitilul vieții,

ca o ceață ce aduce Soarele pe măguri uitate:

colț de iarbă ieșind din subterane de piatră;

mugur nesătul de înflorire;

val ce se ridică mai înalt din genune;

suflet de…

iată

soarele a poposit la fereastră

își face loc printre ciocârlii și intră în casă

se așază pe fotoliu

apoi atinge pereții îi stropește cu flori de tot felul

e limpede că va locui aici 

cât pentru un cântec de leagăn

dar nu

mai întâi își lasă diadema într-un surâs diafan

și toate florile aleargă să se agațe de strălucirea lui

de sfințenia șoaptelor dintre mătănii

de răbdarea dragostea și așteptările pe…

Străbat solar pădurile în muguri

și mă topesc prin murmur de izvor;

Pătrunsă-i inima de albe scorburi,

iar sufletul: o pasăre în zbor.

În gol se-aruncă azi privirea mea,

Ca un torent zdrobit de o cascadă

Ori ca un munte în degringoladă,

Pe care-un curcubeu ar acosta.

O nouă, implacabilă dovadă

Că mi-ai ucis un colţ de brumărea,

Cu gerul ce-n bucăţi o sfâşia,

Sfărâmă-n mine-o veche baricadă.

De ce să-mi urlu patima-n poeme,

Să-nduplec ploi ca să anim copaci,

S-atrag din întuneric anateme,

Să-ţi smulg din irişi foc atunci…

lumea smulge
zâmbetul meu forțat
se rostogleste
prin tristeți planificate
suferința
în suflet golul se umple
ucigându-mi dorința
de zei
uite-i cum se coboară
hoții

īn vene sângele
īnghite otrava rugăciunii
am poate inima de carton
de văd păduri căzute sub amenințarea peniței
si trupuri învinse sub amenințarea crucii
când plâng

Peste Iaşi, cerul îşi lasă

Zbucimul în fulgi lunatici

Şi-n lumina zdrenţuroasă

Pare-un zbor de fluturi jalnici.



Nimeni nu vede soborul

Rătăcit în toiul nopţii,

Doar poetul - călătorul

Printre umbrele cetăţii.



Pare trist, puţin apatic

C-a plecat fără de veste,

Vântul şuieră zănatic

Printre turlele semeţe.



Sub zăpada-ndoliată

Pier iubiri istovitoare,

Inima nu-i mai tresaltă,

Urma paşilor dispare.…

(după George Topârceanu –

Catrene improvizate)

Ai apărut de nicăieri

Şi te-ai înfipt la caşcaval.

Îmi amintesc, parcă-a fost ieri,

Dar nu-i moral.…

Tată, nu ai mai rămas să culegi 

anotimpurile mustind de viață

să-mi așezi în glastră copilăria

cu mirosul unui veac făr’ de singurătate

vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,

primăvară să danseze prin minte

un vals știut doar de…

am atâtea flori
mi-e trupul o câmpie
si inima raiul
unde fetele aleargă desculțe
îmbătate cu dragoste
brațele două cărări
te învață
atingerea mea
aici nu se plânge
e țara unde ciocolata
Înfloreste petale de zahar
si unde azurul
te învață cântecul păcii
Îndemnând buzele
la o îngemănare cu zâmbetul
tău

Iarnă, drum de seară,

un câine alb, mare, lăţos

şi evident, frumos,

decis a mă-nsoţi

şi ocroti…

Destine rebele,

drumuri paralele,

el un os adulmecând,

iar eu, gânduri adunând.

Unul cercetând pământul,

altul, mângâind văzduhul,

pe alee, polei, gheaţă,

de-un covrig speranţă,

sus, pe cer, plumb, vineţiu,

iar în parc, pustiu…

Zâmbind, m-am aplecat spre câine,

l-am răsplătit că m-a-nsoţit

şi-o zi de mâine

în…

mă voi plictisi repede 

răspunse vocea 

nebunii sau înțelepții vor lăsa timpul 

să citească în locul lor 

pe fiecare cută finalul îi cere disperării 

un ceas de odihnă 

dorinței i se impune un repaus 

să nu-și mai onduleze gândurile 

care  îngreunate 

își târăsc picioarele 

prin cuvinte coboară noaptea 

ce întuneric se plimbă prin verbul a muri

fiecare alee e pătată cu sânge

sângele toamnei și…

într-o dimineață
Sfânta Vineri trecea prin sufletul meu
și când te văzu
zise:
cum luminătorii cerului
își odihnesc razele pe chipul tău 
și ochii mei 
te vor pomeni 
până la sfârșitul zilelor