străinul ( II )

[Mitică Horlaci]

mă voi plictisi repede 

răspunse vocea 

nebunii sau înțelepții vor lăsa timpul 

să citească în locul lor 

pe fiecare cută finalul îi cere disperării 

un ceas de odihnă 

dorinței i se impune un repaus 

să nu-și mai onduleze gândurile 

care  îngreunate 

își târăsc picioarele 

prin cuvinte coboară noaptea 

ce întuneric se plimbă prin verbul a muri

fiecare alee e pătată cu sânge

sângele toamnei și cerul bacovian un impuls

când ochiul atinge a inocenței taină 

o prăbușire

un salt spre nimicul inevitabil 

ca frunza care adie salutând călăul 

cimitirul poartă umbrele crucilor 

pe haina împodobită cu oase 

știu

tu îmi cunoști trecutul străine 

și clipele prezente 

bărcuțe de hârtie explorează necunoscutul 

uite-mă aici cu fruntea lovită 

cu  trandafirii tatuați 

în care am strâns toată iubirea lumii 

nu-mi cere să mint 

nu sunt eu Hristosul să iert lașitatea unora 

se-aude plânsul lui Iuda 

din pietre 

din gropi 

din asfalt 

același ciudat ecou 

mă strigă spre tine 

ascultă-mă 

nu voi fi salvat prin diabet 

lasă funia tristeții să-mi mângâie grumazul 

lasă-l pe Iuda să-mi scrie testamentul 

el a plâns înaintea mea 

dar o să râdă la final cu mine

pe cruce

[Vasilisia Lazăr]

"prin cuvinte coboară noaptea 

ce întuneric se plimbă prin verbul a muri"

Cam deprimant acest poem. Și cam lung... Există însă versuri peste care nu poți trece cu vederea. Și nu se vede deloc că noaptea ar coborî peste cuvinte.

[Mitică Horlaci]

Multumiri Maestre!

[Mitică Horlaci]

Multumesc mult Valeria!

[Mitică Horlaci]

Multumesc frumos Sofia!

[Ion Lazăr da Coza]

( II ) > (II)

Primele două module, citite de la cap la coadă, sau de la coadă la cap, spun același lucru... deci, histrionism, nu poezie.

da Coza

[Valeria Merca]

Un reușit poem de atitudine în fața morții, de acceptare a acesteia.  Tema centală - moartea - conjugă un întreg complex de teme și motive: destinul, iubirea, egalitatea în fața morții, trecerea. Tristețea, melancolia domină înteg poemul.

Am citit cu admirație.

[Sofia Sincă]

care îngreunate/își târăsc picioarele = eu aș zice, îngreunate/abia își târăsc picioarele. Sunt destui de, care și de, ce, dea lungul textului.

Poemul este unul plăcut, interesant și vibrant. Plin de tristețe, deprimare bacoviană, de altfel și amintești pe Bacovia. Idei bântuite de smoala melancoliei și a deprimării, de toamne pierdute în ceața timpului. Și ideea merge mai departe făcând uz la fapte biblice, puțin distorsionate. Eul liric, copleșit de păcatele lumii și de ale lui, dorește izbăvirea lor pe cruce, asemeni lui Hristos.

Poemul este plin de afectivitate,cu toată melancolia și deprimarea indusă cititorului, un poem care prinde, în ideea de împăcare cu sine, chiar și prin tragism.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofi