iată
soarele a poposit la fereastră
își face loc printre ciocârlii și intră în casă
se așază pe fotoliu
apoi atinge pereții îi stropește cu flori de tot felul
e limpede că va locui aici
cât pentru un cântec de leagăn
dar nu
mai întâi își lasă diadema într-un surâs diafan
și toate florile aleargă să se agațe de strălucirea lui
de sfințenia șoaptelor dintre mătănii
de răbdarea dragostea și așteptările pe care le-a binecuvântat
prin sărutul de bun-venit
acum știu de ce a ales casa noastră
aici nu se bate la ușă
lumina intră pe geam și își deapănă povestea
lângă izvoare
nimic nu e mai adevărat decât o voce de aur
dezlănțuită în suflet
cu blândețe
Adaugă un comentariu
Eu îți mulțumesc, Angy! Cu drag!
Da, da Coza, o lumină dulce! Mulțumesc!
Mulțumesc, Augusta! Bucuroasă de trecere.
Am trecut şi mi-am scăldat sufletul în lumina poeziei tale! Felicitări, ReGină!
Lumina unui bun-venit.
da Coza
foarte frumos,apasatoare ultima strofa
:*
Sofi, cum de nu mi-am dat seama ca "nu se bate la ușă" ? Cuvintele tale mi-au umplut sufletul de lumină. Mulțumesc, draga mea!
Mulțumesc, Gabriel!
Poem cu mult soare, liniște, culoare și armonie în suflet, dictat de liniștea sufletească.
Trăire mixată între cuvânt şi iubire, atrage existenţa pe o punte plină de lumină învăluită în poezie.
aici nu se ciocănește la ușă - eu aș zice, aici nu se bate la ușă
Cu plăcerea lecturii,
Sofi
Frumoase imagini! O apreciere sinceră!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE