Drumul acesta o să-l fac singur.
Desculț poate, peste toate pietrele ascuțite și tăioase.
Deasupra norilor o să-mi găsesc liniștea.
Dincolo de ei e cerul în care o să-mi găsesc pacea.
Distrus și măcinat de îndoieli fără răspuns.
Doresc prea mult mânat în viață de trecatoarele pofte ale iubirii.
Decepția că nu e vară în fiecare zi și-n existența mea efemeră, de
bunăvoie am ales să am în suflet gerul nemilos al iernii.
Dezamăgirea de-a oferi totul, cu aceeași intensitate ce nu poate fi
oprită de suspiciunea că nu este destul.
Dependent de iubire, orbit de dragoste, răvășit de închipuiri
neverosimile, o să-mi caut penitent pe calea aceasta, iertarea.
După ce drumul o să-mi zdrelească abraziv tălpile, poate că durerea
o să-mi alunge imaginea ochilor strălucitori plini de mistere
nedescoperite și a buzelor conturate în surâs enigmatic.
Detașarea de plăsmuirile magice din cuvintele așternute pe hârtie,
universale declarații atroce de iubire necondiționată, de
neînțeles și nepătruns, supus erorii de neiertat că înainte a
fost cuvântul născocit din gând, nematerializat în fapta
îmbrățișării pasionale tânjite cu pofta înfometatului de adevăr.
Dorința nestăpânită la visul că pot fi stăpân și sclav în același
timp, eșecul de neînțeles că nu pot fi altceva decât un om supus
greșelii.
Dragostea mea...
Drumul acesta o să-l fac singur.

Vizualizări: 119

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Bircea Marian pe August 6, 2024 la 3:49pm

Stimată doamnă ada Nemescu, vă mulțumesc pentru caldele cuvinte de apreciere. mai am mult de învățat în domeniul poeziei. Mă bucur că am de la cine.

Comentariu publicat de Bircea Marian pe August 6, 2024 la 3:47pm

Stimată doamnă Chris, da, așa este, seamănă mai mult cu un eseu. Mulțumesc!

Comentariu publicat de Bircea Marian pe August 6, 2024 la 3:47pm

Stimată doamnă Vasilisia, aveți dreptate. Mai de învățat.

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 5, 2024 la 10:41am

O confesiune atât de intimă dar (bizar!?) în același timp universală. Singurătatea asumată, corect înțeleasă, este firească, ușoară ca o haină fin mulată pe suflet.

Am citit cu emoție, aDa

Comentariu publicat de Chris pe August 5, 2024 la 8:04am

este mai mult un eseu, o introspectie.

citit cu placere,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 27, 2024 la 3:01pm

Nu, dacă așezăm textul pe orizontală, rezultă un text de proză în maniera fragmentarismului. Dar poezia în ziua de azi a căpătat atâtea forme, încât nu mai știi unde e granița. Personal, nu consider acest text poezie.

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iulie 26, 2024 la 9:37pm

Un poem în proză... O poezie a introspecției. Mie mi-a plăcut. Drumul de multe ori chiar dacă avem pe cineva alături îl facem singuri. 

Comentariu publicat de Bircea Marian pe Iulie 26, 2024 la 11:43am

Domnule Grig Salvan, aveți dreptate. Important este să încercăm. În afară de asta, încă învăț. Norocul meu, pe Insemne Culturale, am de la cine. Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Bircea Marian pe Iulie 26, 2024 la 11:41am

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru lectură și apreciere.

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Iulie 26, 2024 la 12:33am

Mai puțin poezie, mai degrabă o proză lirică. Dar interesantă în felul ei.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Dumitru Mocanu
cu 2 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întrebări a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfidând toamna a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfidând toamna a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Erotică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dintotdeauna până nu știu unde... a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Pe creștet de cer... a lui Amanda Spulber
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ning a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ning a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ning a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întrebări a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Întrebări a lui Dumitru Mocanu
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Leagă-ți pe țărmul arzător... de Eugenio Montale a utilizatorului gabriel cristea în grupul TEXTE BILINGVE, TRADUCERI
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Primul soare (fragment) de Odysseas Elytis a utilizatorului gabriel cristea în grupul TEXTE BILINGVE, TRADUCERI
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog eu m-am întrebat a lui Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Erotică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfidând toamna a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfidând toamna a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfidând toamna a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor