când am promis că-ți voi fi primăvară
razele soarelui s-au pornit să țeasă
flori pe pământ
din ele ai împletit un coș al dorințelor
al înțelepciunii
și al răbdării
apoi mi l-ai așezat în cale
te-ai odihnit spre seară când umbrele treceau dealul
să nu-ți șteargă fruntea
de bucuria că s-au trezit privighetorile
în frunzișuri noi
la marginea drumului
nici vreun străin să știrbească din liniștea aceea misterioasă
care împânzea timpul nostru
atunci ai știut că orizontul e de fapt conturul trupului meu
pierdut între pleoapele tale
iar acum știm de unde izvorul care întinde
cu atâta grație
poteci
între mine și tine
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Mihaela!
reverență!
Mulțumesc, dragă Ana!
Mulțumesc, Angelina!
Admiraţie!
Mulțumesc, Ovidiu!
Am pregătit decorul, Sofi, zic să fiu generoasă cu anotimpul ăsta drag! :) Îmbrățișări!
I le-am întins primăverii, Valeria! Și iată, bate la geam! Mulțumesc!
frumos
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE