iartă-mă dacă te-am tăcut...

nu eu am fost acela

ci umbrele tuturor morților mele

de câmpiile pline cu muribunzi

din ochii mei

de care mă-ntrebai uimită

îți mai aminteşti?

pe-atunci nu știam încă iubito

de ce îmi trebuia

o mie de săruturi

pe zi

o mie de săruturi

pe noapte...

pentru ei toți erai învierea...

iar eu viul te aveam cel mai puțin

foamea lor am vrut s-o ucid

tăcându-te până când ei…

sunt aici și dincolo

un bărbat aproape copil aproape bătrân

cu amintiri irizante prinse în viscerele timpului

Pendulul lui Foucault se apropie ușor ușor

scrie o istorie stranie pe nisip

nimeni nu va ști

poate doar marțienii albaștri

am reușit să înșel timpul câteva milisecunde

ne amăgim privind pe marginea turbionului

începutul este dulce-amărui

precum cireșele acelea din copilărie

viitorul este despre…

Ciudată mi-e vremea și sufletu-i mut.

Din nori plumburii răzbate o stea

lucind enigmatic cu colți de mamut,

pupilă de zmeu și trenă de nea.

Mi-e pasul un tremur pe roșu' frunziș

- copită de cerb cu gând argintiu;

Port răni de săgeată înfiptă pieziș

sub licăr de zori răsărind arămiu.

Simt aerul greu, vânători de granit

și gustul amar…

suntem doi copii care aleargă cu luna sub braț

când ni se face dor de cireșe o rostogolim

până în vârful teilor mai departe e

secretul ei

uneori o așezăm pe treptele unei cetăți de ceară

și ne rugăm să nu apună toate visele noastre

ar fi păcat de grâul pârguit în amiezi

frumoase

peste care a picurat atâta…

Disprețul tău dragoste mă omoară

și steaua ta mă bagă în mormânt

dar pe cine Doamnă faci de-ocară

când stau și eu cu îngerii la rând

„Fiecare scrie, nu pentru că vrea, ci pentru că nu poate altfel.”

(Octavian Goga)

*

Mă paşte iarăşi o „grafomanie” –

E-un virus ce-i atacă pe poeţi;

În mine nasc silabele tripleţi

Şi în rigole, mintea reînvie.

Degust vocale, parcă sunt creveţi,

Atrag „admiratori” cu acribie;

Visez un empireu de poezie

(Se crede că ar fi de la bureţi).

La stat degeaba fac şi…

am să-mi las sinuciderea goală

albă ca un cearșaf

peste ochii tăi întorși acasă

să te apere de vinovățiile

ce-ți caută nebune pocăința

sinuciderea mea e o tipă bi

am cunoscut-o la grădi

când tovarășa mergea cu mine

la toaleta de la marginea copilăriei

ultima oară numai eu m-am întors

pe tovarășa a urcat-o sinuciderea

la cel bun mi-a spus mama

și nu m-a mai lăsat să învăț să număr

de atunci domnişoara…

la marginea dintre

nevroze și psihoze

incert

fară pic de certitudine

despre mine

despre tine

înstrăinat de sine

depresia vine

fără pic de sentiment

de bine

sfârșindu-se-n mânie

toate astea ca elementele folclorice

brodate-n ie.

paradoxal

ca gândul nu-i

niciunul

aici e de partea ta

aici te distruge-ncet

ca lancea romană

in trup hristic

pe timp de foame

și pâinea intră bine…

                Focul de sub călcâie

                a cuprins rapid

                spațiul îngust

                dintre coaste

                și a ținut

                fluturii captivi

                în vintre

                până s-au transformat

                în nimfe

                o beție

                preț de-un…

Amurgul sângeriu al pietrei încolțite

așterne liniștea dinaintea vânătorii.

Ultimul stol de zmei face înconjurul periferiilor

și se-ascunde în turnul de oțel nituit, prin care a crescut un baobab;

Câinii... Se-aud câinii pământului,

chelăcăind înfundat din fântâna lumii;

Orașul gigant, șters de culori, îmbrățișat

de autostrăzile lianelor și ruginilor, își topește înălțimile

- nisipul deșertăciunii…

Nu știu cum poate să-și mai spele,

Sub nouri, frunzele ce bat;

Plopul ce-a ieșit din radicele

Nu e pe de-a-ntregul dezlegat!...

Fusul primei zi l-a-ncătușat,

Și-l pătrunde-n trunchi cu toate cele;

Nu e drept!... Nu e…

Da. M-a învăluit deodată ceața și culorile s-au ascuns în tonuri de gri,

nimic nu mai văd,

poate doar conturul chipului tău ocolind strada

de la capătul gândurilor.

Rătăcești pe lângă statui,

le întrebi cum stau cu plimbările nocturne…

şi ne avântăm
în necunoscut
să prindem
timpului aripa
ne rupem de pământ
de cer
de clipa trăită
cu - ardoare
inima într-un ungher
bate - aritmic
bate
doare

Focuri ling, ca niște hidre,

seminții de vechi păduri;

Sar la cer cangurii suri,

scormonesc pârâuri vidre.