iartă-mă dacă te-am tăcut...
nu eu am fost acela
ci umbrele tuturor morților mele
de câmpiile pline cu muribunzi
din ochii mei
de care mă-ntrebai uimită
îți mai aminteşti?
pe-atunci nu știam încă iubito
de ce îmi trebuia
o mie de săruturi
pe zi
o mie de săruturi
pe noapte...
pentru ei toți erai învierea...
iar eu viul te aveam cel mai puțin
foamea lor am vrut s-o ucid
tăcându-te până când ei toți
s-au stins în pupilele mele
dar în ziua în care ai fi putut fi
numai a mea
buzele tale
nu au vrut să mă mai recunoască
și m-ai tăcut la rândul tău
pentru totdeauna...
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE