iartă-mă dacă te-am tăcut...

[paparuz adrian]

iartă-mă dacă te-am tăcut...
nu eu am fost acela
ci umbrele tuturor morților mele

de câmpiile pline cu muribunzi
din ochii mei
de care mă-ntrebai uimită
îți mai aminteşti?
pe-atunci nu știam încă iubito
de ce îmi trebuia
o mie de săruturi
pe zi
o mie de săruturi
pe noapte...
pentru ei toți erai învierea...
iar eu viul te aveam cel mai puțin
foamea lor am vrut s-o ucid
tăcându-te până când ei toți
s-au stins în pupilele mele
dar în ziua în care ai fi putut fi
numai a mea
buzele tale
nu au vrut să mă mai recunoască
și m-ai tăcut la rândul tău
pentru totdeauna...