ultimul poem

[Laurenţiu Belizan]

sunt aici și dincolo
un bărbat aproape copil aproape bătrân
cu amintiri irizante prinse în viscerele timpului

Pendulul lui Foucault se apropie ușor ușor
scrie o istorie stranie pe nisip
nimeni nu va ști
poate doar marțienii albaștri

am reușit să înșel timpul câteva milisecunde
ne amăgim privind pe marginea turbionului
începutul este dulce-amărui
precum cireșele acelea din copilărie
viitorul este despre nemurire
despre autismul și lipsa de empatie a ființelor clonate

v-am iubit pe toți

v-am simțit zbaterile chiar dacă trilioanele de păcate zbuciumuri
iubiri fatale sau molcome păreau că se risipesc în cerul întunecat

despre izbăvire bancuri licențioase râsete homerice la o bere cu prietenii
o las pe altă dată

curând curând