și nu vreau să mă sting niciodată

priveşte-i frumuseţea

simte-i căldura cum se revarsă

departe departe

până dincolo de moarte

ard ca un fir de eternitate

priveghindu-l să nu-i curm rostul

uită-te la mine

spune-mi

cât din mine arde şi cât am rămas…

De poți, mă iartă, știu că azi îți sunt, de toate, prea departe

Și-n fiecare zi a ta am pus bucăți de neagră noapte

Stele-am zăvorât într-un adânc de-nvolburată neuitare

Să n-ai de unde să alegi o stea de-a pururi călătoare.

Și-mi iartă fiecare rest firav de vie amintire

Ce mi-a rămas de-atunci, demult, când între noi era iubire

Îl port și-l…

Și de mi-aș sfâșia până la moarte

Sărmanu-mi suflet, veșnic călător,

Oare-ai să vii să-ți dăruiesc o parte

Spre-a o păstra ca pe un sfânt odor ?

De-aș învăța din nou ce este zborul

Sub răzvrătirea unui tainic nor,

Iubindu-mă oare-mi vei duce dorul

Când mă voi pierde într-un alt decor ?

Și de m-aș dărui de bunăvoie

Ofrandă unor zei nemuritori

Oare atunci ai să-nțelegi că-n noi…

Când vii și pleci provoci cutremure stelare

 De parcă-apocalipsa în mine-ar fi sosit

 Și cred că-ntreg pământul e susținut de-o floare

 Cu rădăcini în ochiul rămas neadormit.

 

 Prin fiecare clipă îmi sângerezi plăcere

 Și îmi așterni privirea la poarta unui vis,

 Văzduhul meu din suflet își fulgeră-n tăcere

 Clepsidrele prin care dorințe s-au deschis.

 

 E-o mare armonie în mâinile-amândouă

 Ce-ți împletesc pe trup al…

a sângerat multă lume din capătul mâinilor

în cel care mi-a cioplit tâmplele

ieşit să cumpere oameni

care se iubeau la fel de mult cum o faci tu

cu tine însuţi

iluzia că sunt

că exişti

sau că aparţinem unei păduri

nu are nicio legătură cu dragostea ta

ce se lăfăie în gleznele mele

ca o muşcătură de şarpe

Oamenii sunt precum florile;

e plină lumea de flori,

de oameni şi OAMENI.

La fel ca florile,

trăiesc şi mor…

bucăţica aceea de copilărie

în care păsăreasca

forfeca văzduhul cuvintelor

în fiecare minut de joc vertical

crescut pe nisip?

abia ne puteam dezmetici

din întunericul

indus de somnul convingerii altora

dar ne străduiam

să găsim palindromuri haioase

în fiecare incursiune

prin  universul sintagmelor libere                           

ca să putem deriva

(fără să previzionăm…

Am cules semnele de punctuaţie,

le-am strecurat ca pe aur şi

am păstrat doar punctele-puncte…

suspensia, răgazul,

fraza neterminată,

uşa deschisă spre voi, să

intraţi în joc…

Completaţi cum doriţi

şi puneţi punct.

Vi-l las vouă, punctul.

Eu mă instalez în răgaz,

îmi aştern umbra asupra copacilor

să se încarce de verde,

asupra lebedelor,

să se încarce…

dintr-o oră goală pe dinăuntru mi-am reînceput pustiul

în glasul aruncat nebuneşte

din cerul gurii

care a fost îngropat creştineşte

la sfârşitul lumii

şi era linişte

în partea nevinovată a plămânului stâng

unde şi-a făcut cuib umărul unei femei

care nu mi s-a întâmplat

în fiecare seară se străduia să mă nască

şi pentru asta număra zilele pe degete

dar rămânea de…

stanțe lirice

sunt tot mai singur și acum,

privesc spre orizont prin fum,

trec nepăsător prin vreme

și sufletu-mi picură-n gene.

m-afund în mine adânc,

aud strămoșii cum plâng,

privesc înainte tot trist…

ODĂ PĂMÂNTULUI

Fruntea-mi aplec, Ţie doina să-mi cânt,

pe umerii tăi genunchii mi-i ţii,

Tu hrană îmi dai, îmi eşti şi veşmânt

şi scut te-am aflat în clipe pustii.

Tu îmi eşti matcă şi-acoperământ,

copac drept mă ţii, să nu fiu stingher,

ca ruga s-atingă Leagănul Sfânt,

de Tine mă sprijin, s-ajung lângă cer.

Când greul mi-apasă sufletul frânt,

Apă sfinţită din Tine-am…

In viaţă toate se plătesc

Cu milionul sau cu mia

Pe-acelaşi trunchi se altoiesc

Durerea  ca şi bucuria

Cu aceleaşi vorbe se rostesc

Înţelepciunea sau…

 își ține capul în palme

 din lutu-i modelat elegant

 scapă doar câteva întrebări

 împiedicate

 nătânge

 suficient de neimportante 

 -față de zâmbetul larg al prințului din Ursa Mare-

 încât să stea pitite la umbra buzei

 să privească sâmburele

 cum poate fi așa pur

 o las cu gândurile ei și deschid porțile larg

 ca sinele să respire

 deși port încă stigmatul negrului

 ochii…

pentru frântura de frumos

din palma duminicii

pentru bobul de lumină

însămânţat la timp

în lutul de cuvânt

acum

când ştiu că alchimia există

şi pentru subtilităţi ancestrale

am încetat să mai desenez lanţuri

cortegii de temeri

sau umbre rebele înnodate de suflet

şi nu mai rup întuneric pe streaşina lumii

fac piruete pe-o axă-a provocării

nu numai în gând

Nu-mi spui
Nu-ţi spun
Timp şui
Nebun

Nu pot
Nu vrea
Timp mort
Să stea

Stricat
E tot
Uitat
Sunt mort

Nebun
Sau nu
Îţi spun
Stii tu

Doar nopţi
Şi eu
La porţi
Mereu

Nu cer
Nimic
Mai sper
Un pic

Cobor
Nu esti
Nu zbor
Trăieşti ?

Iubesc
Iubeşti?
Tânjesc
Mai eşti?

mi-adun pe stick aripile 

amintirile din eden

pe eva

scotocesc printre fluturi albi

fluturi negri

crisalide

începutul vieţii

îl înjur pe darwin

maimuţele

şi tot neamul lor

mă trag mai aproape

de dumnezeu

când focul din grotă se stinge

şi femeia atârnă de-o coastă

ne conectam prin USB-ul rugăciunii

transferăm date

viruşi

sentimente

conexiunea se întrerupe

la fiecare potop

archaeopteryx…

iată

ciocârlia aceea din pisc de zori

și-a întrerupt cântecul

cât să-l treacă de cealaltă parte a prăpastiei…

când pornesc să intru la tine

oamenii se îmbracă în haine flămânde



în lumina candelei rămân doar eu

cea dintâi și cea din urmă cină

unde flautul cântă



la mine pașii sunt albi



îmi e dat să fiu stăpâna trambulinelor

să sar peste pâcle

și peste iazuri unde nu încape creionul cerului



când pornesc pe firul din noi

fac noduri sub lupă

și îți crestez căptușeala cămășii

în câte anotimpuri vreau



nu mă îndoiesc…

mă uitam pe o felie de cozonac

am început să mănânc dar nu mâncam eu

corpul meu mânca și era lacom

și mi-a devenit indiferent

mi-am ridicat mâinile el mânca

si gura

mesteca fără silă

m-am dus la fereastră

doar să stau ghemuită

mai bine să fii tu aici să privim

fiecare sfârșitul lumii din celălalt

să mă învelesc cu întunericul tău.