Ai vândut-o
pe nimicuri
a câștigat
moartea.
Nu-ți lua temperatura
când plângi
termometrul te minte
ca toți ceilalți
tot o să mori
nu în inima mea
pe gura lor
încep să am febră

Rătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,

Mă cauți în umbre și-n albe eresuri.

Pe tine te caut în veșnice versuri...

Și scrie, iubito! Iubito să-mi scrii!

Cândva te-am găsit într-un pumn de tăciune;

Acuma te caut în flăcări nestinse.

Cândva m-ai zărit între lumi neatinse;

Și-acum tu mă cauți într-o grea albiciune...

*   *  *

Cad umbre în iarnă, iubiri de zăpadă.

Și-mi îngheață portretu-n…

printre funii de lumină ziua în amurg coboară

colecţionar de umbre am ajuns fără de voie

lira lunii argintie îmi îngână cântul serii

şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri

margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării

iar ecoul se închide în cuvinte nerostite

amintirile în ceaţă se aşează spre uitare

golul trufaş se întinde cerul promis e departe

pe sub ramuri nemişcate seara-şi caută…

De la o vreme gândul cuprinde în odaie

timpul trecut. Cerdacul, străpuns de grea …

Nu mă feresc
să pierd
iluzia
că m-ai avut...
Ești înăuntru.

Va fi pământ şi el cândva,

Iar cineva-i va scormoni ţărâna;

Un dâmb şi-o cruce vor cădea 

Pentru-a găsi la fundul gropii mâna 

Cu care-a frânt şi-a sfâşiat,

Tăiat pe viu şi-mbălsămat destine,

Convins că tot ce-a fost păcat

Iertat va fi prin ce-l aşteaptă mâine.

Năstruşnic zel! De ce transpiri 

În căutări de echitate moartă?

Găsi-vei (poate) lămuriri,

Dar lipsa de dreptate niciodată!

Când nu știam ce sus te-ai înălțat,  

Dormeam cu slova-ți fermecată,  

Visând că sunt copilul răsfățat

De raza-ți binecuvântată!

Și dacă cerul sur te ascundea, 

Mă ridicam mai sus de ploaie,

Mă agățam de steaua ce ardea,

Cu ochi orbiți de vâlvătaie.

Tot mai în jos…

acum când stau cu un pahar de vin în față

și scriu și-ascult

cum toarnă peste munți cu rouă

de ieri și de demult

de parcă oameni care-au fost uitați prind viață

în mintea mea

în mintea ta

pe care o sărut cu mâinile-amândouă

acum când nu mai este cale

nici timp…

Am respins
stăpâni
pentru picioarele
noastre.
Fă-ți vise
înainte să mori
rămâi
pentru validare.
Te iubesc
prea mult
ca să îți spun.

Văd focul Ghenei plin de vâlvătaie

Fierbându-mă ca pe un fir de iarbă,

Tăciunii fumegari prin măruntaie

Stingâdu-și febra cu furie oarbă...

Degeaba-ncerc, voind, să-mi iert mireanul,

Degeaba-l iert, fără a-i da uitării,

Greșelile ce mi-au sporit aleanul

Și plânsa lacrimă cu gustul sării!

Că să primesc un strop de nemurire,

Nu vreau să-mi iert dușmanul cu de-a-sila,

De-atâta răutate și-nvrăjbire,

Nu…

Colindă mâna mea pe culmile-ți semețe,

      cu gurguie;

Tu o privești cum te mângâie,

       prin ochii verzilor păduri

                                      de tine…

Enigmele fiecărei flori întâlnite au săpat în mine fântâni

-Angelinei Nădejde

Mâna albă ca o aripă de înger a așezat pe umerii mei echilibru

Să nu-mi fie teamă de tăcerea și nepăsarea lumii

Mi-ai spus

Să nu gust orgoliul exotic din cuvinte

Să mă fac fiica ceaslovului în fiecare clipă

Ca o frunză să cad lin în ascultare

Să disting omul din carne de omul din suflet

Să rămână-n urmă zidurile întristate

De umbrele suspinelor…

Din larguri nălucind triste catarge,

pe țărmul tomitan, aud, se sparge

un vuiet grav ce prăvălește marea

- talazuri răstignesc pe stâncă alge.

Vibrează aerul mușcând din spume

și,…

Depărtarea

nu se măsoară

nici în metri

nici

în

ani

Depărtarea…

dansând pe vulcani

dansul vieţii şi al morţii

tinereţea mea

haiku de Costel Zăgan 

a muşcat viaţa din mine rânjind parşivă!

de unde să ştie că

la celălalt capăt din mine

se naşte-o poezie?

să ne jucăm de-a poezia

iubite,

să-ţi înfrunzească teiul pe pleoapa stângă

pe-obrazul meu să ningă floarea de castan!

e mult mai mult de-un an de când,

sălcie

lacrima ne tot gusta pe rând

cu jind, cu poftă

cum gustă ploaia din pământ!

te-mbeţi cu apă chioară, viaţă!

ca o…

Pe plugul său patriarhal

bătrânu-ngenunchează;

Privește-un nor înfipt în deal;

Grăunța-n sol e trează.

Frunzare unduiesc în vânt,

coroane se destramă,…

Se-ncleie sura veșnicie

De-albastrul venelor umflate.

În colțul buzelor crăpate

Se-usucă setea de beție...

Zac jos cu-aspect mucegăit

Nu foi, ci coji de portocală.

Salonul solitar răscoală

Un damf de creier împuțit...

În liniște tăciunea zboară,

Roind din surul infinit.

Orașul doarme amorțit –

Tablou de iarnă nucleră.