Spațiu alb

[Reus]

Rătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,

Mă cauți în umbre și-n albe eresuri.

Pe tine te caut în veșnice versuri...

Și scrie, iubito! Iubito să-mi scrii!

 

Cândva te-am găsit într-un pumn de tăciune;

Acuma te caut în flăcări nestinse.

Cândva m-ai zărit între lumi neatinse;

Și-acum tu mă cauți într-o grea albiciune...

 

*   *  *

 

Cad umbre în iarnă, iubiri de zăpadă.

Și-mi îngheață portretu-n albastra-ți privire.

În gol amorțește o rece-amintire,

Ce-am purtat-o prin tine și-am lăsat-o odată.

 

*  *  *

 

Rătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,

Îți caut doar ochii, ce timpul nu-i schimbă.

Tu, însă,-mi dorești frumusețea cea strâmbă.

Păcat că mă cauți... Păcat c-ai să-mi scrii...

[Chris]

se simte sentimentul de blazare

citit cu placere,

[Valeria Merca]

Am rezonat, desigur! Frumos! 

M-aș lega un pic de de versul " Și-mi îngheață portretu-n albastra-ți privire". Subsantivul portret, sub această formă dă Senzația de neliterar. Aș mai reflecta asupra acestui vers.

De corectat: frumusețea CEA strâmbă. 

[Ada Nemescu]

*Rătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,*  ???

Frumoase alunecări, schimbări de traiectorii sufletești, când o rogi să scrie, la final regreți...

de fapt așa este și în viață... pauzele dintre strofe au sensul lor, mi-a plăcut mult.. neauzită expresia grea albiciune

plec din tărâmul tău alb, cu o stare de plinătate a scrisului frumos... aDa nemescu

[gabriel cristea]

Frumoasă rătăcire!

[Rădița Răpeanu]

"Păcat că mă cauți... Păcat că nu-mi scrii"

Un accent doar al singurătății plenare, un îndemn ce ne leagă de versul patru din prima strofă! "Iubito să-mi scrii!"

[Reus]

Sofia Sincă, mi-a fost foarte plăcută aprecierea, vă mulțumesc!

[Sofia Sincă]

În liniştea infernală a singurătăţii, în luciul alb al iernii sufletești, gândul făureşte o lume bizară, abisală. Gândul poetului derutat caută oază de refugiu. Prețul regăsirii este la fel, derutant.

Versuri vibrante, profunde, bine așezate pe mesaj.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi