Rădăcini

[Dinca Valerian]

De la o vreme gândul cuprinde în odaie

timpul trecut. Cerdacul, străpuns de grea tăcere

înjugă amintirea. Un timp uitat îndoaie

toți parii din ogradă. Surpată, tinda cere

împerecheate umbre din iarba de sub greier.

Când seara urcă-n ceruri, se-așează toți la masă

îmbătrânind cuvinte. Oricât de mult cutreier,

văd zâmbetul de taină în dragostea rămasă

cu noi, lăsați ca urmă de rădăcini rotunde

să prindem începutul. Din dorul lor revarsă

un cer pe fruntea noastră. Lumina cade unde

o lume din tablouri privește neîntoarsă.

[Dinca Valerian]

@Chris  Multumesc pentru apreciere

[Chris]

foarte frumos!

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Multumesc pentru comentariu si apreciere. Imi pare bine ca ti-a placut.

[Dinca Valerian]

@ Valeria Merca Multumesc pentru vizita si apreciere. Am facut corectura semnalata, multumesc.

[Sofia Sincă]

Melancolia gândului zboară cu amintiri, cu viziuni, învârtind roata timpului, întărind piatra ce poartă urme. Tabloul rădăcinilor - o peliculă mai degrabă. Bine realizată desfășurarea acestei pelicule ancestrală, calmă, așezată demonstrând trăinicia gândului românesc.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Valeria Merca]

Nostalgic, frumos! Văd că v-ați făcut un obicei din a continua ideea în versul următor, la fel ca în proză.  Știu că a mai fost discuția aceasta, cu referire la dvs. Până la urmă e alegerea dvs. Per ansamblu textul este bine scris, există construcții poetice inedite, mi se pare totuși îndrăzneață formularea "îmbătrânind cuvinte". Poate e doar părerea mea. În versul 4 forma corectă este "împerecheate", de la forma de singular a substantivului "pereche". 

Am citit cu plăcere