Pe plugul său patriarhal
bătrânu-ngenunchează;
Privește-un nor înfipt în deal;
Grăunța-n sol e trează.
Frunzare unduiesc în vânt,
coroane se destramă,
miroase-a ploaie și pământ;
Tăcere-i de aramă.
De parcă timpul obosit
s-a strecurat prin sită,
o ciocârlie a-nlemnit
pe-o cruce-mbătrânită.
Opinca se-adâncește-n lut,
iar calul înspumează;
Pe boltă norii se ascut
și curg peste amiază.
Se-aud doar picurii căzând
pe trupuri ostenite;
O liniște plutește-n gând,
ca lama de cuțite.
Și ară-n glod, necontenit,
cu chipul rupt din piatră,
știind că anii s-au sfârșit
precum un jar în vatră.
El pas cu pas se pierde-n deal;
Și-amurgul, ca o ață,
din plugul său patriarhal,
spre ceruri îl înalță.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc frumos, Valeria, pentru apreciere și comentariu!
Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Sunt reverberații, imagini de arhivă, dar încă vii în memoria mea.
Seducător! Mijloace de expresivitate artistică ingenios redate. Un pastel desăvârșit.
Admirație!
O descătuşare mistuitoare de amintiri prin versuri deosebit de muzicale, o simfonie versificată. Tablou ancestral, în fața căruia te închini. Din păcate doar tablouri au mai rămas și versuri.
Deosebit de frumos!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE