memento

[miodrag radanov]

acum când stau cu un pahar de vin în față

și scriu și-ascult

cum toarnă peste munți cu rouă

de ieri și de demult

de parcă oameni care-au fost uitați prind viață

în mintea mea

în mintea ta

pe care o sărut cu mâinile-amândouă

acum când nu mai este cale

nici timp pentru lumină

îți caut sânii

limba

cu partea mea de vină

 

plecându-mă iubito din cer pân' la pământ

acum când îmi e lene iar să mor

a câta oară

fără să-ntreb sau fără să îmi pară rău

că vine-o iarnă lungă și-un an fără de vară

și vrând-nevrând iubirii o să îi fiu călău

salvează-mă din toate de parcă ai fi prima

ce s-a-ncrezut în vorbe și a uitat de legi

iertată-ți va fi teama și dragostea și crima

când diavolul din mine ar vrea să îl dezlegi

 

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Plăcut, însă poezia aceasta e un amestec de stiluri. Nici clasic întrutotul, nici modern întrutotul. 

[miodrag radanov]

Mulțumesc!

[Valeria Merca]

Frumos! Frumos! Pe același calapod cu precedentele postări. 

Felicitări!

[Sofia Sincă]

 Momentul destăinuirii și al adevărului. Iubirea îşi păstrează puritatea şi forţa printr-o continuă regenerare. Poemul se remarcă prin bogăţia metaforică și originalitate.

Extrem de plăcut!

Sofi