Mărită stea

[Răduță If. Toader]

           

 

Când nu știam ce sus te-ai înălțat,  

Dormeam cu slova-ți fermecată,  

Visând că sunt copilul răsfățat

De raza-ți binecuvântată!

 

Și dacă cerul sur te ascundea, 

Mă ridicam mai sus de ploaie,

Mă agățam de steaua ce ardea,

Cu ochi orbiți de vâlvătaie.

 

Tot mai în jos ispitele ursesc...

Mă cerne lumea cea stelară,

Sunt eu și nu mai sunt... Mă risipesc      

În pulberea mult milenară.

 

Frânturi de lume, hăuri și năluci

Dispar în clipe și se nasc arzând.

În ruguri zeii rânduiesc sub cruci,

Vremelnicii, prin timpul alergând.

 

Ocean de zări, învolburări de stea,

Prin foc barbar de nucleare...

Nu-i timp de vis, să-ți plângă inima

De dragul adoratei tale!

 

O, tempora, devorator de dor,

Mă leagă strâns de-un strop de soare,

Mă leagă de nisipul călător

Și lumea mea cea trecătoare!

...........................................

Dacă nu arzi în foc nemuritor,

Nu poți să te cununi în aștri.

Nu poți să fii, tu, fiu rătăcitor,

În lumea... fără ochi albaștri.

         

(Toader RĂDUȚĂ - Pădureni, 12 ian 2021)

          Publicat in Luceafarul.net_13 ian 21

[Chris]

frumos omagiu!

[Vasilisia Lazăr]

Diafan.

[Rădița Răpeanu]

Am lecturat, am vibrat, am rămas uimită de acuratețea versurilor! Felicitãri!

[Valeria Merca]

Meditativ, imaculat, delicat.

Am citit cu drag

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Universul pustiu... în metru eminescian putem zice, sinonim cu iubirea hâtră, a tot ce înconjoară, cea care are puterea de a transforma puritatea în agonie și invers. Îmi place să cred că este pentru Eminescu, sub cupola lui, sub aripa lui în care toți avem dorința de a ne strecura, măcar o clipă. Atâta candoare curge prin versuri cu forță demiurgică.

Deosebit de frumos!

Sofi

[gabriel cristea]

Minunat poem!  Felicitări!