Trăim în ultima eră a păsării de ametist,

Nu mai sunt mut, nu mai sunt trist,

Îmi pun aripile şi plec pe diagonala de umbră,

Dragostea face o tumbă,

Tu este femeia dresoare,

Ne crucifici în clasoare,

Un matriarhat dat cu ruj

NE învaţă să facem sluj

Să-l jucăm pe Moliere în chiloţi tanga,

Luna pe steroizi ridică ranga

Şi sparge amurgul ca pe o nucă de cocos,

Ce haios, ce păcătos

Să-ţi dea…

De ce te mai întorci acasă, tată? –

doar știi prea bine, casa-i dărâmată,

în locul ei găsești o altă casă,

solidă-n ziduri, mult mai arătoasă,

dar nu este la fel de primitoare…

                                                          Domestic licăr de viaţă

                                                                  împrejurul tâmplelor mele

                                    la sfinţit...

                                                                     Cristian Boroş



Caut blândeţea s-o aşez fin aşternut gândului meu,

odihnă-n clipă să-i găsesc, reîntoarcere în sine,

din…

un prea lung coridor

la microfoane se anunța plecarea trenului

apoi doar acel vuiet ca al mării la ureche,

iar din acel vis ce ne arăta cât de minunată e lumea

nu se poate ieși, spuneai tu.

există o ușă, insistam eu -

dar ce ușă te mai poate scoate

dintr-un câmp ca de luptă, părăsit?

eram amândoi atenți doar la plecarea trenului

eu o umbră, tu biserica acelui vis

și se cernea…

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,

Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi

De gânduri, neînălțate poduri,

Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.

Înfăptuire aievea ori a judecății

Rătăcite închipuire și el era viu,

Limpede îl trăia, respira rodul dălții

Dorințelor toate, marea dragoste,

Bărbatul real, anume și doar al ei.

De-a iubit-o cum crucea pe staroste

‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.

El îi era răsfăț și umăr,…

Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei…

Cânta deasupra pasărea măiastră,

pădurea tremura cuprinsă de fiori,

iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,

se rătăcea prin teii încărcați cu flori.

Creștea în zare luna…

….și am deschis ochii

                           în liniștea asta de mormânt,

 în liniștea asta cu iz de uitare, am întins brațele 

                                                   să cuprind umbra pământului…

Ce să spun –

am avut noroc.

altul ar fi zis doar:

„uite-ți camera.”

dar tu știai.

că nu-mi place

nici să gătesc,

nici să mănânc singură.

prefer să plătesc

să mi se aducă.

azi, mai mult ca oricând,

nu-s bună de nimic.

niciun gest.

niciun dichis.

mă rog…

intru.

mă așez.

rămân așa –

cu gândurile trase după mine

ca niște rufe ude.

și deodată – bam.

dulapul cu sticlării.

nici măcar…

                                        Amurgul coboară precum o cascadă

                                   în tonuri ţişnind multicolore.

                              Conturul aprins stânge totul în nadă.

                         In ochiul meu tăcut tresar aurore.

               Fruntea-mi încordată de ziua ce s-a dus,

          mâna ta adânc unduitoare

     ca un balsam mi-o-nseninează în apus.

Gura ta e-o caldă…

Nu trageți, vă rog,

în îngerul meu.

Nu are aripi,

le-a pierdut odată cu încrederea,

când lumea i-a spus că zborul e iluzie.

De-atunci rătăcește,

plin de gânduri sinucigașe,…

                                                                                                    n-ai teamă şi nu plânge

                                                                                                    căci vine vremea-n care

                                                                                                în jur totul se…

De ce?

  (joc poetic, mult visat)

De ce vin mereu la baltă

printre trestii și scoruși?

Știu că te întrebi mirată

dacă asta îmi ceruși.

Însă când un stol de păsări

ne dau roată ca la semn;

Mi-aș dori să știu odată,

spre acele zări, deodată

că se-aude, se aude...

Glasul inimii-mi, de lemn.

Unii spun că printre ramuri

ești ferit și de năluci;

Nu-i exclus…

Mă las legănată pe-o luntre ciobită

Nu am nici vâsle în largul ocean,

Singură, chiar și tristețea-i fugită

Și-mi pare adâncul tot mai viclean.

Măsor latul bălții, nu văd nici zarea

Frica mă prinde, pe scenă am trac

Caut în minte, găsesc doar uitarea,

Deși-s robul vieții, nu pot să tac

M-arunc în noianul de apă sărată

Și înot ca un crab fugărit de dragoni,

Mai cuget cu ochiul din frunte, o…

Un crin alb parcă întreabă

alt crin negru nu răspunde

de-am găsit stele în iarbă

de ce Prutul n-are unde

Costel Zăgan

Stă cugetul pe prispa unui troc

cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă

pe întrebări care revin ad-hoc

din sfera minții încercând să iasă.

Sunt întrebări ce-și caută răspuns…

Se așază zorii, ce vor vrea s-aducă,

teama mea de Sine sau de viitor ?

Privesc cu tristețe la steaua caducă

și-ți cer ție, Doamne, să-i fiu curator.

Da, sunt curatorul faptelor de mâine,

cu șapca pe-o parte și zâmbet destins

singur manevrez  cuptorul de pâine,

știind că nicicând nu pot fi  învins.

Zorii iar mă ceartă că nu sunt om matur

și nu vad în juru-mi, tot se prăbușește, 

cu gândul…

Voi zori ce-n sulițe mi-ați răstignit

Visări ce ignorau a lumii scenă,

Prin mări de sânge cât ați scormonit

De-ați prins culoarea asta patogenă?

Când zorii-și pun altițe sângerii,

Și-armatele stăpânilor se-nfruntă,

Privească roșii valuri, îngerii,

Cât sufletele pregătesc de nuntă...

Nu pot să mai iubesc un răsărit

Când mișună spioni în jurul meu,

Când ce-am iubit e-atroce pângărit,

Când corbi din cer, seva ne-o sorb…