Iertare planetei

[Monica Pester]

Se așază zorii, ce vor s-aducă,

o teamă de Sine sau de viitor ?

Privesc cu tristețe steaua caducă

și-ți cer ție, Doamne, să-i fiu curator.

Da, sunt curatorul zilei de mâine,

cu șapca pe-o parte și zâmbet destins

singur manevrez  cuptorul de pâine,

știind că nicicând nu pot fi cel învins.

Zorii mă ceartă, privește mai matur

cum totul în juru-ne se prăbușește, 

cu gândul încins și-o pală de abur

umbra războiului ce iată, cum crește.

Dar voi, dragi poeți, cu gânduĺ la muze,

să scrieți pe rând, testament literar,

ca toată planeta să‐și ceară azi scuze

c-ați pus adevărul mereu pe cântar.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult d-le Cicu, îmi sunt de mare folos corecțiile d-voastră. Ĺe voi folosi de îndată.

Cu respect,

[Tudor Cicu]

Un poem militant , cu mesaj și adresă directă întregii planete... dar dacă ați pornit strofa 1 cu (12-11-12... silabe, de ce ultimul vers trebuie să aibă 9 silabe? (era mai curând: „Și-ți cer ție, doamne, să-i fiu curator”, nu-i așa, potrivit ritmului de 11 silabe?) De revenit la fel pe strofa 2 (11-11-10-10 ... rupe alt ritm) la fel strofa 3 (11-9-11-12 e din altă vesificație). Eu aș face o singură corecție la strofa ultimă... (vezi mai jos).  Nu am cum să nu fac aceste observații... fiindcă poemul merită o construcție bună!

 

Dar voi, dragi poeți, cu gândul la muze,

să scrieți pe rând testament literar,

ca toată planeta să-și ceară azi scuze

c-ați pus adevărul mereu pe cântar.