S-a liniștit pădurea, gândește cum să ardă,

Și roșii sunt toți macii, ca soarele-n apus,

În suflet se strecoară o nevăzută coardă

Un straniu și becisnic izvor de nesupus, 

Vise încăierate își plimbă-n drum culoarea

Iar în văzduh miroase a sânge de titan,

Plutesc pe bolta albă, încercuind cărarea

Nori rupți din străvezie pecete de sultan

Eu doar mă las în voia impulsului intern

Ce îmi coboară fruntea spre…

Aștept zadarnic

adio Europa

vecinul paharnic

cântă ca popa

Adio Europa

adio America

vine sincopa

începe predica

Adio…

(baladă lucidă pentru zile fără ieșire)

de la minte la suflet

e-un drac de pas

cât o eternitate cu mahmureală,

sau cât o noapte

într-un pat străin,

dintr-o cameră goală.

te pierzi în abisul ăla,

ca-ntr-un rahat dulce și lipicios,

te sufoci,

te îneci.

e o prăpastie cât toate păcatele

și tu

sari.

cazi cu toată cinstea ta de doi bani

atârnată de gât,

ca un lanț ieftin de la second.

îți…

Aș vrea să fug din amintiri

Cu felinarul prins la gleznă,

Să-mi iau și ultime rostiri,

Pășind ușor prin a lor beznă

S-adun din sfere conștiente

Renașterile-ntr-u Hristos

Și să citesc în documente

Că n-a fost El cel păcătos.

Îl văd venind an după an,

Purtând povara lumii toată

Plutind întâi peste Iordan, 

Chemându-mă la judecată

Când zorile se năpădesc 

Și…

sub ochii noștri mirați

când Raskolnikov îi spunea Soniei

că „poate nici nu există Dumnezeu” -

nu știu să fi fost un om mai nefericit

pe lume.

cu Sonia, însă, era altceva

„într-o zi o să afli ce-ai pierdut”, îi spunea la plecare

și el chiar a iubit-o atunci

deși troica spre Siberii pornise și fără ea

vezi, dragul meu! mi-ai spus, foarte curând

tu nici nu știi

cum oamenii se…

Trăim în ultima eră a păsării de ametist,

Nu mai sunt mut, nu mai sunt trist,

Îmi pun aripile şi plec pe diagonala de umbră,

Dragostea face o tumbă,

Tu este femeia dresoare,

Ne crucifici în clasoare,

Un matriarhat dat cu ruj

NE învaţă să facem sluj

Să-l jucăm pe Moliere în chiloţi tanga,

Luna pe steroizi ridică ranga

Şi sparge amurgul ca pe o nucă de cocos,

Ce haios, ce păcătos

Să-ţi dea Victoria…

De ce te mai întorci acasă, tată? –

doar știi prea bine, casa-i dărâmată,

în locul ei găsești o altă casă,

solidă-n ziduri, mult mai arătoasă,

dar nu este la fel de primitoare…

                                                          Domestic licăr de viaţă

                                                                  împrejurul tâmplelor mele

                                    la sfinţit...

                                                                     Cristian Boroş



Caut blândeţea s-o aşez fin aşternut gândului meu,

odihnă-n clipă să-i găsesc, reîntoarcere în sine,

din…

un prea lung coridor

la microfoane se anunța plecarea trenului

apoi doar acel vuiet ca al mării la ureche,

iar din acel vis ce ne arăta cât de minunată e lumea

nu se poate ieși, spuneai tu.

există o ușă, insistam eu -

dar ce ușă te mai poate scoate

dintr-un câmp ca de luptă, părăsit?

eram amândoi atenți doar la plecarea trenului

eu o umbră, tu biserica acelui vis

și se cernea…

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,

Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi

De gânduri, neînălțate poduri,

Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.

Înfăptuire aievea ori a judecății

Rătăcite închipuire și el era viu,

Limpede îl trăia, respira rodul dălții

Dorințelor toate, marea dragoste,

Bărbatul real, anume și doar al ei.

De-a iubit-o cum crucea pe staroste

‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.

El îi era răsfăț și umăr,…

Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei…

Cânta deasupra pasărea măiastră,

pădurea tremura cuprinsă de fiori,

iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,

se rătăcea prin teii încărcați cu flori.

Creștea în zare luna…

….și am deschis ochii

                           în liniștea asta de mormânt,

 în liniștea asta cu iz de uitare, am întins brațele 

                                                   să cuprind umbra pământului…

Ce să spun –

am avut noroc.

altul ar fi zis doar:

„uite-ți camera.”

dar tu știai.

că nu-mi place

nici să gătesc,

nici să mănânc singură.

prefer să plătesc

să mi se aducă.

azi, mai mult ca oricând,

nu-s bună de nimic.

niciun gest.

niciun dichis.

mă rog…

intru.

mă așez.

rămân așa –

cu gândurile trase după mine

ca niște rufe ude.

și deodată – bam.

dulapul cu sticlării.

nici măcar…

                                        Amurgul coboară precum o cascadă

                                   în tonuri ţişnind multicolore.

                              Conturul aprins stânge totul în nadă.

                         In ochiul meu tăcut tresar aurore.

               Fruntea-mi încordată de ziua ce s-a dus,

          mâna ta adânc unduitoare

     ca un balsam mi-o-nseninează în apus.

Gura ta e-o caldă…

Nu trageți, vă rog,

în îngerul meu.

Nu are aripi,

le-a pierdut odată cu încrederea,

când lumea i-a spus că zborul e iluzie.

De-atunci rătăcește,

plin de gânduri sinucigașe,…

                                                                                                    n-ai teamă şi nu plânge

                                                                                                    căci vine vremea-n care

                                                                                                în jur totul se…

De ce?

  (joc poetic, mult visat)

De ce vin mereu la baltă

printre trestii și scoruși?

Știu că te întrebi mirată

dacă asta îmi ceruși.

Însă când un stol de păsări

ne dau roată ca la semn;

Mi-aș dori să știu odată,

spre acele zări, deodată

că se-aude, se aude...

Glasul inimii-mi, de lemn.

Unii spun că printre ramuri

ești ferit și de năluci;

Nu-i exclus…

Mă las legănată pe-o luntre ciobită

Nu am nici vâsle în largul ocean,

Singură, chiar și tristețea-i fugită

Și-mi pare adâncul tot mai viclean.

Măsor latul bălții, nu văd nici zarea

Frica mă prinde, pe scenă am trac

Caut în minte, găsesc doar uitarea,

Deși-s robul vieții, nu pot să tac

M-arunc în noianul de apă sărată

Și înot ca un crab fugărit de dragoni,

Mai cuget cu ochiul din frunte, o…

Un crin alb parcă întreabă

alt crin negru nu răspunde

de-am găsit stele în iarbă

de ce Prutul n-are unde

Costel Zăgan