Miezul verii

[Stanescu Valentin]

 

iulie ne toarnă grâul în hambare

razele de soare pun pe jar zenitul

greierii-şi ascund în iarbă ţiuitul

pe sub ram de sălcii îmi caut răcoare

 

lansând stinse triluri în ultimul ocol

(aripile-ncinse nu mai pot să zboare)

ciocârlia pică în cuibul de la sol

 

în margine de lan plânge o cicoare

din veştede petale cerul dispare

 

trecând în amintire al verii simbol...

[Stanescu Valentin]

Ramona, trăim cu greu aceste zile ce se repetă an de an, e semn clar că negre bile primim în dar de la pământ şi fierbem lent ca-ntr-un cazan...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos! 

[Stanescu Valentin]

Grig, am încercat să scriu o Valentă (cinci, patru, trei, două, o silabă) şi mi-au ieşit cinci, patru, trei, două, un vers, forma fixă despre care vorbeşti... Mulţumesc pentru acest schimb generos de cuvinte.

 

[Stanescu Valentin]

aDa, până şi umbra e fierbinte, ea nu mai e ca altădat’, simt dilatarea prin cuvinte în ADN-ul dilatat...

 

cat o umbră necesară

pe sub al sălciilor fald

cuvântul meu la fel de cald

rătăcit prin miez de vară

mă-ndeamnă mare să mă scald

 

 

[Grig Salvan]

Minunat poem, ferbinte ca miezul de vară, dar scris în maniera schaltinienei, adică scăzând treptat în sonoritate până se pierde asemeni unui ecou, până nu mai rămâne decît tăcerea. Formă fixă dragă mie, pe care am încercat-o și eu de câteva ori și-mi place s-o regăsesc la alți autori.

[Ada Nemescu]

dogorește-n aer ultima secundă

flăcări nevăzute sufletu-mi inundă

umbra și-a pierdut vlaga ei știută

ploile, de rugi, uită și n-ascultă

jariștea din cer este mult prea multă... 

m-a prins atmosfera de vară la superlativ, de care la iarnă ne va fi dor :))

aDa