SONET  XVII  

Ce-ar fi lumea fără flori? Un deșert fără culoare,

O eternă ezitare ce alină rareori!

Dacă visul n-are-o floare să-ți aducă iarăși zori

Lungi poeme cu fiori și a dragostei scrisoare,



Fluturii nu pot să zboare chiar de Cerul îl implori,

Îți vei plânge deseori lipsa timpului ce doare,

Gândul fără de culori, închinări fără altare,

Fără valuri, pe-acea mare,…

Seul din lampă mistuie veacul,

Vâpaia-și respiră duhul de fum,

Păpuși oarbe adulmecă leacul

Să își conserve parfumu-n costum.

Jur împrejur, nici scai ori suflare.

Haosu’-n rânjet spulberă sorții,

Dănțuie-n cercuri înșelătoare,

Făcând reverență doar morții.

Firimitură de glas ce înțeapă

Prin negrul absurd draperie,

Lacrima scurs’-o preface în apă

Iar icoana ce-a plâns-o, ‘n…

ascult enigma: dis-moi, dis-moi,

ești politicos de câte ori te ating,

învăț din nou scrisul,

dintr-odată, mă bate cu rigla peste mâini,

fug la bibliotecă,

                               - bibliotecara poartă batic, seamănă cu mama,

mă-ntreabă dacă știu să citesc:

- Lucica, sora mai mari m-a-nvățat,

citesc și-n gând, și vrau s-ajung Făt-Frumos, să mă lupt cu balaurul,

să-i tai…

Zeii au tăcut,

când rugile s-au prefăcut în praf,

și templele au devenit vitrine,

inima — un mecanism rănit

ce ticăia fără conținut,



a creeat un copil în centrul uitării

și respira.



Cu ochii lui fără margini

a strâns cioburile lumii

și le-a ordonat după lumină.

Fără teamă.

Fără verdict.



El nu judecă,

este începutul care nu exclude sfârșitul,

îl mângâie, îl dezarmează, îl reînvață să fie blând.

Iar…

Motto: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.” (Antoine de Saint-Exupery)

mă ghemuiesc în colţ de suflet

şi croiesc tălpilor freamăt de paşi

până-n ograda bunicilor

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care…

Momentele când Timpul tău se oprește,

nu te lasă nici să respiri, nu te bagă 

în seamă, chiar îți interzice să gândești,

ei bine, momentele acelea au devenit

tot mai frecvente pentru mine.

Mă împing într-o acoladă a vieții

și mă obligă să-mi fac epilogul,

să-l compun, să-l scriu și să-l postez

în marea mea arhivă de amintiri.

Dar nu ai câștigat războiul, Timp hulpav,

de-abia ți-am cedat o biată bătălie.

Mă…

Motto:

 Fă-te, suflete, copil

Și strecoară-te tiptil

Prin porumb cu moț și ciucuri,

Ca să poți să te mai bucuri. – Tudor Arghezi

Tu, cicoare pe răcoare, plus trei raze de la soare,…

Secunda ceasului din turn îngână paşii mei din drum.

Tăcerea veştedului câmp toarce fuior pe înnoptat

iar firul plin de amintiri se-ncurcă-n clăile de fum

ce par stafii ieşind din horn, de vânt aduse dinspre sat.

Mă-nchid în mine şi ignor noi umbre care îmi apar…

Acolo unde se separă munții de coama zorilor și unde, din vid 

se naște curcubeul, doar acolo, printr-o fereastră de vitralii,

îmi regăsesc puterea de a mă opune îndoielilor,

de a iubi și a căuta.

Cu talpa goală mă rostogolesc în seninul ierbii crude

și în liniștea mlădițelor ce se înalță.

Și câtă iubire îți trebuie să lași așezate emoțiile tale

în rând cu emoțiile greierilor cântători ?

Să mergi valsând pe covorul arămiu, de…

Mottto - Pe zi ce trece lupta cu entropia vieții mi se pare din ce în ce mai grea!

Se duse viața ca un vis de noapte

rătăcitor pe geana gândului târziu,

privind-napoi parcă deschid o carte

lăsată pe un raft străin, fără să știu.…

Cântec pentru calul meu

Slăvite cal am să-ți arunc iar frâul

Să spargem zarea-’n tropot sub potcoave

Zări peste zări cu umbra în târziul

Visat și de Turbincă pe carboave.

N-am să-ți arunc din goană mari îndemne

Îți las azi poezia la picioare,

Acum când spaima pare să însemne

Al tânguirii corn în fiecare.

Că ne-a costat trimisu-n abatoare

De a vuit într-un galop și…

Cuvintele deșarte au negat iubirea,

Chiar dacă buze dulci le-au rostit,

Clipele magice și-au pierdut strălucirea,

Lipsite de-un nou răsărit.

Din două jumătăți ce păreau sortite,

Stăpânul și stăpânitul s-au desprins,

S-au înfruntat în mânii nebănuite,

Pierind în focul lor nestins.

A căzut iluzia pasiunii misterioase

Pe bastionul orgoliilor rănite,

Din istoria iubirii prea…

Dansează cu mine pe-al dragostei fundal,

În ritmul vântului ce vălurește macii,

Rotocoale desenând dibaci

Împreună, în stilul nostru personal.

Dansează cu mine în nopțile de Mai,

Sub clar de lună și petale de salcâm,

Trăind acum pe magicul tărâm,

Din tabloul nostru ideal.

Mai aproape îmi ești în fiecare Mai,

Pe când pădurea-i în veșmântul verde,

Dansează cu mine și nu mă pierde

În…

pe muchie de foarfecă 

între apus și răsărit 

albină fără aripi

fără ac 

doar un nimic 

un liliac albastru

îmbrăcat în frac

un…

El a făcut și omul, și cănii,  și lupii,

de când hăul și pârâul, latră câinii, latră,

urlă lupii,

urlă

s-ar fi făcut liniște in joia mare,

s-ar fi făcut,

am fi putut  asculta corul îngerilor,

dar vine ziua când nu mai contează,

nu mai contează din ce curte se latră,

din ce pustiu,

cireșii, oricum, înfloresc fără să întrebe câinii,

și

ploile cad, se cuprind,…

În fiecare seară, când frunzele uscate

adună neuitarea sub pomii de pe mal,

prințesa părăsită coboară din cetate

să-și caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu aceea plecată fără voie

din turnul amăgirii pe-o aripă de…

                                              Cu paşi de maci,

                                                Însângerată, Clipa

                                                În răsărit căzu...

                                                Cu deget tremurâd

                                               Atinse-n aur struna

                                       …

Ceru-și trece palma neagră
Peste creștete de plopi;
Luna, veștedă și vagă –
Strânge ochii săi miopi.

. 

Tonuri stinse, de epavă,
De prin ochii răi de orc –
Trenă lungă și suavă,
Peste lume se întorc.

. 

Și-n văzduhul plat, apatic,
Numai strigătul de corb
Cade răzuind hieratic
Crusta unui idol orb.

SONET XVI  

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor

Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.

Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,

Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,

Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor

Și greu e cerul plin…

Pentru că marea mea s-a transformat 

într-un fluviu ce aleargă tumultuos 

în jurul planetei,

pentru că albatroșii mei încă mai țipă

în valurile uriașe,

și mai ales, pentru că

briza acea ușoară și blândă a luciului marin

s-a transformat și ea în vârtejuri

și bulboane periculoase,

ei bine, pentru toate acestea,

sufletul meu atât de prins 

capcana durerii și a trecutului,

a hotărât să rămână în starea…