Mesteacănul

[Ana-Maria Butuza]

Cu rădăcina-nfiptă-n cerul rece,

Un arbore coboară spre pământ,
Și-n noaptea care nu mai vrea să plece
Se caută pe sine-n plâns de vânt.

Scurmă prin ierburi, cu disperare,
După mugurii verzi, în primăveri pierduți,
Ca o măicuță-n prag, de supărare,
Ce-și strigă copiii flămânzi și desculți.

Îl văd și tac, cu mină vinovată,
Că-i adunasem în pumnii mei pe toți;
Presați în carte cu pagină curată,
Ca niște sfinți frumoși sunt, însă morți.

Noaptea întreagă-n ziduri a săpat,
Și-n pieptul meu, cu gheare de mesteacăn,
Iar dimineața, slăbit și dezgropat,

Zăcea în ochiul cerului de cearcăn.

Miroase a sevă crudă și pelin…
Când, dintr-odată, cartea înflorește,
Și bietul arbore, de oboseală plin,
În glia neagră, smerit, se odihnește.

[Chris]

frumoasa si tulburatoare imagine!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul construiește o imagine răsturnată a mesteacănului, cu rădăcina în cer, simbol al unei ființe dezrădăcinate, aflate între căutare și resemnare. Dorința de a regăsi mugurii pierduți exprimă nostalgia vieții și a începuturilor, iar mugurii presați în carte sugerează frumusețea salvată prin memorie, dar lipsită de suflu. Mesteacănul devine astfel chipul poeziei însăși, care suferă pentru a păstra viu ceea ce trece. Finalul aduce o împăcare smerită, unde moartea aparentă se transformă în renaștere prin cuvânt și amintire. Emoționant!

Există mai multe ruperi de ritm. A se studia mai bine prozodia! 

[Ada Nemescu]

Frumoase versuri, pline de simțire, picturale.

Strofa preferată: 

Miroase a sevă crudă și pelin…
Când, dintr-odată, cartea înflorește,
Și bietul arbore, de oboseală plin,
În glia neagră, smerit, se odihnește.

aDa

[Mihai Katin]

Noaptea întreagă-n ziduri a săpat,
Și-n pieptul meu, cu gheare de mesteacăn,
Iar dimineața, slăbit și dezgropat,

Zăcea în ochiul cerului de cearcăn.   superba stare  poetica !

[Ana-Maria Butuza]

Domnule Grig Salvan, m-am gândit la observația dumneavoastră și revin asupra versului în cauză cu o mică modificare. Cred că această formulare păstrează muzicalitatea și clarifică sensul. Vă mulțumesc!

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc mult pentru feedback și pentru aprecieri! Observația despre pleonasm este corectă din punct de vedere lingvistic, însă am preferat să păstrez forma aceasta pentru a omagia un anumit stil clasic și pentru a susține muzicalitatea versului. M-am gândit că dacă lui Eminescu i-a fost permis, mi s-ar putea ierta și mie. Mă bucur că v-a plăcut povestea mesteacănului!

[Grig Salvan]

Copleșitor de emoționantă și dramatică povestea mesteacănului întors din cer în pământ. Mesteacăn căutându-și amintirile, viețile trecute, oamenii pierduți, seva risipită. O mică observație: de obicei nu se admite folosirea conjuncțiilor „dar însă” împreună, ori una, ori alta, luate împreună se consideră pleonasm. Eu aș fi zis aici „azi însă morți”, părerea mea. Plus unele ruperi de metrică și ritm. Altfel, o poezie de o frumusețe melancolică, plăcută la lectură.