cuvinte nespuse

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

tristețea se târăște pe secundele timpului
cerul îmi coboară pe gene
și-mi cerșește tăcut lacrimile

iluzia întoarcerii din neant
îmi chinuie respirația
cuvinte nespuse
cresc în mine semne fără zâmbete

inima pământului
ascunde urmele trecutului
și-n umbra pașilor tăi
învăț să exist

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc din suflet, doamna Vasilisia.

[Vasilisia Lazăr]

Nicoleta, poemul tău este o coborâre în teritoriul tăcerii încărcate, acolo unde cuvântul nu se rostește, dar trăiește cu o intensitate aproape dureroasă. Imaginea inaugurală – „tristețea se târăște pe secundele timpului” – sugerează o suferință lentă, persistentă, care nu izbucnește, ci se insinuează, devenind parte din curgerea însăși a ființei. „Iluzia întoarcerii din neant” aduce dimensiunea unei speranțe fragile, aproape imposibile, care nu vindecă, ci „chinuie respirația”. Aici, dorința nu e salvatoare, ci devine o formă de supraviețuire dureroasă, iar „cuvintele nespuse” cresc ca niște „semne fără zâmbete” – o imagine profundă a sensurilor rămase suspendate, a adevărurilor care există, dar nu au fost niciodată eliberate. Finalul este de o frumusețe gravă și matură: „în umbra pașilor tăi / învăț să exist”. Chiar și absența celuilalt devine profesor, iar umbra – spațiu de devenire.

Un poem concentrat și dens, în care tăcerea spune mai mult decât orice strigăt. Felicitări!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc, Ada! Te aștept cu nerăbdare de fiecare dată.

[Ada Nemescu]

Atâta adâncime are tristețea, până-n inima pământului...

Secundele timpului sunt ele însele lacrimi, nu vor ajunge...veșnicie.

Sensibil până la durere.🫶

aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumos spus tristețea târăște secundele timpului. Mulțumesc din suflet, domnule Mihai Katin!

[Mihai Katin]

tristețea  târăște 

secundele timpului
cerul îmi coboară pe gene
și cerșește tăcut lacrimi......nu este  o adăugire ,o parafrazare ,doar modul de a comenta un poem extraordinar  de uman în trăire!

cu prețuire

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mă bucur că v-a plăcut, domnule Titi Nechita. Mulțumesc !

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, domnule Grig.

[C.Titi Nechita]

Fiind de regulă un adept al poeziei cu formă clasică, închingată de tabuuri, mă bulversează puțin ideea pusă în această formă, dar dincolo de toate am reușit să prind, ideea, iar finalul m-a câștigat!

[Grig Salvan]

O închidere în sine cu toată tristețea strecurată în suflet, cu toate cuvintele îngrămădite și nespuse, cu toate urmele dureroase ale trecutului, avem un tablou al unei suferințe mute în care se încearcă supraviețuirea:

„și-n umbra pașilor tăi

învăț să exist”