Ocean

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Acest ocean de emoții, cum aș putea să-l stăpânesc,

Sunt în flăcări iubite și ele mereu mă ademenesc

Acolo unde valurile dispar în larg și orizontul se ascunde în mare

Ne reîntâlnim anonimi și nu-i deloc o întâmplare!

 

Iubite, te strig din nou și iarăși dorul nu îmi ajunge,

Nu mă înec, inima-mi nu tace, dar nici nu plânge,

Sunt doar la intersecții de atomi și sânge,

O mare de emoții în depărtări mă împinge!

 

Îți sunt mereu alături și la fel nestăpânită,

Liberă ca valul sunt etern nemărginită,

Strălucesc în orizonturi și mă cufund în mare,

Răsărind mereu în flăcări și alunecând în desfătare!

 

Acest ocean de emoții cum aș putea să-l stăpânesc,

Sunt valuri ce etern ne reunesc

Aici, în învelișul nostru pământesc

Vom crește lumi ce veșnic înfloresc!

 

 

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc pentru popas!

[Ada Nemescu]

Zbuciumată iubire, parcă-i furtună în ocean... 

frumos spus - 

mă cufund în mare,

Răsărind mereu în flăcări și alunecând în desfătare!

aDa

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii!

[Vasilisia Lazăr]

Dragă Giorgiana, poemul tău construiește o metaforă centrală puternică – oceanul – ca spațiu al iubirii, al excesului emoțional și al regăsirii. Nu e un ocean exterior, geografic, ci unul interior, format din „atomi și sânge”, unde sentimentul devine substanță vie. Aici iubirea nu e calmă, ci incandescentă: valul și flacăra se întâlnesc într-o tensiune fertilă, care definește însăși dinamica textului. Foarte frumos este jocul dintre pierderea identității („ne reîntâlnim anonimi”) și reafirmarea ei prin iubire: subiectul liric nu se dizolvă, ci se reînnoiește în contact cu celălalt. Dorul nu distruge, nu îneacă, ci împinge înainte, ca o mare care nu lasă corabia să rămână pe loc. Finalul „Vom crește lumi ce veșnic înfloresc” ridică relația din planul intim în plan aproape mitic, creator.

Este un text cald, fluid, feminin, cu imagini limpezi și o simbolistică ușor de recunoscut, nesofisticată, care vorbește despre iubire ca despre un fenomen al universului, nu doar al inimii.

[Grig Salvan]

Ne simțim adesea copleșiți de un ocean de emoții ale căror valuri nu le stăpânim, ele ne bântuie, ne poartă în voia lor, dar ele ne fac în același timp să ne simțim liberi și să ne întâlnim unul cu celălalt în vârtejul lor. Un text scris simplu și sincer, fără prea multe înflorituri de stil, dar plăcut la lectură.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

 O strofă frumoasă ”Îți sunt mereu alături și la fel nestăpânită,

Liberă ca valul sunt etern nemărginită,

Strălucesc în orizonturi și mă cufund în mare,

Răsărind mereu în flăcări și alunecând în desfătare!”. Am citit cu plăcere.