(Var. 2.0)



cum scormonim înfrigurați măruntaiele timpului

ori ridicăm în spatele ochilor ziduri înalte

atât de înalte încât

să nu iasă din noi pic de lumină

apoi amuțim

privirea se sfarmă brusc de fereastră



uliul cu pene pătate ce zbor

și cum năvălește peste noi

până în ficați

explodau tot felul de lucruri ciudate

plăpânde amintiri  firave renașteri

înainte de a ști de a fi de a cerși

uf, câți ani am murit…

unde prunii mei zburători

strânși într-o livadă

stelară

un prun un cuc

și câte o poveste de dragoste

pentru fiecare

întotdeauna mi-au plăcut umeri tăi triști

brațele atârnând a lene obosite de nuntă

ori buzele  crăpate de dorință

pielea nădușită cum mirosea a frumos a femeie

încăpeai toată în sufletul meu

cum  dormeai într-un colț cu capul rezemat de o adiere



ești ca o floare știai

vei înflori divin sub dezmierdările mele

și eu ca o boare cu pielea felină te voi cotropi ușor

te voi învălui și țintui cu multă candoare

și-n cer te voi urca încet cu…

un ștab de la ministerul haihui a pus ștampila că sunt bolnav

de o boală incurabilă de fapt ele erau mai multe

lenea beția trufia minciuna, visarea era așa mai mult de amorul artei

luam poziția necesară și-mi pierdeam privirea pe pereți

până mă usturau ochii de atâta nemișcare

ori îi rostogoleam în orbite până când universul devenea

cu josul în sus sau invers

gândurile mă cutreierau ca niște gloanțe de aer

după reguli numai de ele știute

ori…

(experiment dadaist mixt)



ce zici de imaginea asta

pe calea ferată un poet zdrobea cuvinte cu ranga

nimic îmi răspunzi

dar de ce un poet de ce cu ranga

mai ales cui folosește cuvinte zdrobite talanga?

cine nu e gata îl iau co lopata bolborosește din groapă tata

două pisici  tigrate languros și-au dezbrăcat în ciudă blana

cea înaltă e Ioana pe cea mică o cheamă ana

cip cirip cip cirip strigă o pupăză în ibric



nimănui poate…

cât de rănit să fiu de mă doare sufletul

de parcă ar fi sfâșiat de o haită turbată de lupi flămânzi

de ce este atât de apăsătoare starea de spital

de ce mă lovește soarta în gură cu atâta ură

doar știe că mă duc că sunt părere zgură

și cucii te uită cum mă izbesc cu aripile în ochi

cum se agăță cu ghearele de lumină și-mi zice de deochi

de ce îmi lungești trupul pe cruce femeie

cu clonțul tău din fier forjat în iad de Lucifer



am să mă înalț într-un…

mi-e frică doar că am să dispar

așa ca și cum nu aș fi fost

că nu am lăsat în lume o urmă un copac un păcat



o pădure de lumini tremurânde pâlpâiri

și corpul meu vâjâind în continuu în piruete

ca un sfredel de lemn năuc

dansul lunatic de mascul în jurul egretei

cine ar fi crezut



teama cărnii frica de pământ

cu brațele și sufletul pline de tine

încremenite suav în tainic legământ

tu stai cât mai departe de mine

să nu mă frângi să…

am bucurat corbii cu carnea mea

cu pielea mea cu ochi mei

mâncați le-am zis e trupul meu și ei mâncau

flămânzi grăbiți și răi



prietenii i-am înveselit cu sângele meu

luați și beți întru pomenirea noastră

le-am zis

oglindiți-vă chipul în mormântul meu

învățați tăcerea

apoi zidiți-o în fântâni

puteți să o spargeți cu piatra

să o scrijeliți cu fierul înroșit

pe tâmplă de miel plăpând

pe frunte de flutur pe sufletul…

nu mai sunt de mult cel ce aș fi vrut să fiu

stăteam ore în șir într-un picior sau

mă plimbam cu aer boem interesat pe hol

și lumina se spărgea cu zgomot în cioburi

mai plesnea și câte un bec ca un bici

doar asistenta șefă îmi știa rostul

și pașii năclăiți cu fum de tămâie

fugeau gândacii ca dracii pe holuri

măcar așa murim împăcați cu boala

cu rânjetul stupid prelingându-ne din ochi

câteva asistente bătrâne molfăie de zor…

lumină oarbă raza lunii albă

starea noastră de umbră

cum roade din noi cât întuneric crește tiptil

și de câtă teamă și spaimă suntem cuprinși

gura mea de nisip rugăciunea noastră de aur

sau îmbrățișarea ta din gară apoi

nerăbdarea de a ne găsi printre rătăcirile noastre

printre amintiri în arhive de cer

și cum ne pipăiam să ne convingem stingher

că este aievea clipa

apoi sărutul

ca o copertă ce închide

cercul de aer din…

l-am zărit se vorbea pe stradă de mine

l-am zărit cu mâinile atârnându-i greu din umăr

trist rătăcit speriat de lume

cu ploaia șiroindu-i pe frunte pe gură

cu mersul nesigur de om rănit răpus târât

de învingătorii în straie de gumă și coifuri de lână

în urma lui doar ceață fum și ură

cui îi pasă zic urlu ca lupii în strungă cui?



trec trenuri de umbră

batalioane de corbi furtună

crivățul rupe din mine urme sânge și humă

treci…

tânărul din bătrânul ce sunt se revoltă

pe sub urma trupului cresc tumori ca niște flori de gheață

și ele înfloresc pătrund prin ochi și se  înalță de sub frunte



alunec pe topogan până la tine în uter

înfloresc și eu ca într-un descântec

și mintea mea bântuită de fantome cu ciucur

în straie de sticlă

și mânere din os și păsările mute pierind în foc

mă zbat fără rost în cușca de fiere

și cum lumina ne străpunge din ochi până în…

cum scormonim prin măruntaiele timpului

ori ridicăm în spatele ochilor ziduri înalte

să nu iasă din noi fir de lumină



îl vezi vezi uliul cu pene pătate

cum năvălește peste noi până în ficați

cum smulge el amintiri ciudate

ca și cum ar fi ultimele noastre clipe

înainte de a ști de a fi de a cerși

câți ani am murit în zadar pe furiș

și nimeni nu-și va aminti de am fi fost

vântul flutură în tâmple aripi fără rost



vezi cum a…

      Unsprezece petale, unsprezece noduri, ce ar trebui facă un întreg, un acoperiș care să mă învelească în mormânt. Un acoperiș parabolă din 12 petale dar cu o petală lăsată lipsă dinadins, pe unde să pătrundă ploaia, vântul, soarele și gerul, să simt că mai sunt viu



ACOPERIȘ 1



privirea mea îți străpungea ochiul până în ceafă apoi se prelingea pe umărul tău…