nu mai sunt de mult cel ce aș fi vrut să fiu
stăteam ore în șir într-un picior sau
mă plimbam cu aer boem interesat pe hol
și lumina se spărgea cu zgomot în cioburi
mai plesnea și câte un bec ca un bici
doar asistenta șefă îmi știa rostul
și pașii năclăiți cu fum de tămâie
fugeau gândacii ca dracii pe holuri
măcar așa murim împăcați cu boala
cu rânjetul stupid prelingându-ne din ochi
câteva asistente bătrâne molfăie de zor
rugăciuni
agățate subtil de tavan cu ața
pe balconul năuc
preotul de serviciu fumează trabuc
doar cerul vălurește iubito albastru

mai bântui și tu prin saloane lejer
e drept
din ce în ce mai rar
asculți cum rostogolesc pe trepte povești
vorbele îmi sunt întuneric subțire
prin sânge îmi trec corăbii senile
și cum te făceam nesfârșită din aer ceresc tremurător
sau cum beam pe nerăsuflate din seringi subțiri tot serul
portocaliu
uneori îți recitam prețios
poeme cu șnur și buton
și tu te bucurai băteai din palme și țopăiai de zor
parcă ai vrea să-ți crească aripi
și să faci un vânt puternic să mă duci
la tine acasă chiar și în pământ
să mă sădești pom fructifer și fecior
să ne lecuim amândoi de foc și de dor

hei, mai bine mi-ai desface cămașa
înnodată la piept
și m-ai lăsa să lunec cu har
pe stabilopozii de gheață până la zarea de dar

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Martie 6, 2017 la 1:54pm

Mulțumesc mult Agafia

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Martie 6, 2017 la 12:47pm

Mereu va citesc cu admiratie. Versuri care rascolesc mintea si sufletul.

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Martie 5, 2017 la 1:48pm

Mulțam de semn Ioane. Despre Charles Bukowski, un poet la modă, se spune că are pe față adevărate cratere, unde în tinerețe i-au înflorit buboaie...

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 5, 2017 la 1:12pm

„Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” Arghezi

Reverență, magister!

da Coza

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Martie 5, 2017 la 10:52am

Mulțumesc mult Sofia, aceeași admirație

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 5, 2017 la 10:04am

Amar, sec, furibund. Suferință, răbdare, nevoia de iubire ca imperativ al ființei umane... Totul este cuprins în acest poem, ca și în majoritatea poemelor lui P.I.Crețu, pentru a oferi satisfacții lirice, dar și pentru a-și descărca preaplinul. Este ceea ce pune în valoare talentul și dimensiunile stărilor sufletești.

Profundă admirație, poetule!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre patologii - episod 1 a utilizatorului Monica Pester
"Stimată Doamnă Monica Pester,        Eu din anul anul 1984 de pe la…"
cu 2 ore în urmă
Monica Pester şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Va veni seara, și curând a lui Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

După ceață

Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătireDe muget de zimbru și oftat de brazi,Mă îndrept spre cerul fără…Vezi mai mult
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Va veni seara, și curând

                                   voi fi din nou singură în întuneric,din nou singură în…Vezi mai mult
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cuvinte nespuse a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"tristețea  târăște  secundele timpuluicerul îmi coboară pe geneși cerșește…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mesteacănul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Noaptea întreagă-n ziduri a săpat,Și-n pieptul meu, cu gheare de mesteacăn,Iar dimineața,…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecou în doi a utilizatorului Ada77
"este un poem al hazardului din care se construiesc  iubirile,bucuriile,speranța și …"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Am uitat să fim, mă trec fiori,De am ajuns pământ de flori,momentele  de  Dar…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când inimile erau încăpătoare a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Emoționant !"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Pe când inimile erau încăpătoare a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Gabriela Raucă
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flacăra Iubirii a utilizatorului Dacu
"Bună dimineața tuturor,        Chiar aseară, la vreun sfert de oră după a mea…"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Lupta continua cu proprii demoni. Mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine: Trage din țigară cu…"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"In orice exista ceva bun, dar, mai ales, exista speranta! Citit cu placere, "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Realități a lui C.Titi Nechita
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copacul cu rădăcini extraterestre a utilizatorului Costel Zăgan
"amuzant! :)"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Copacul cu rădăcini extraterestre a lui Costel Zăgan
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Bolache, pentru vizită!"
Joi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor