Căutătorul

[Petre Ioan Crețu]

mi-e frică doar că am să dispar
așa ca și cum nu aș fi fost
că nu am lăsat în lume o urmă un copac un păcat

o pădure de lumini tremurânde pâlpâiri
și corpul meu vâjâind în continuu în piruete
ca un sfredel de lemn năuc
dansul lunatic de mascul în jurul egretei
cine ar fi crezut

teama cărnii frica de pământ
cu brațele și sufletul pline de tine
încremenite suav în tainic legământ
tu stai cât mai departe de mine
să nu mă frângi să mă păstrezi cu bine
eu omul de carne omul libelulă

aș vrea să scriu despre tine despre noi
și nu știu cum de ce cineva mă împiedică
ca și cum ceva nu este la locul unde ar trebui să fie
și nici nu sunt atât de convins că pot
sau că trebuie să scriu
și asta îmi consumă toată energia
respirația tremură ca și trupul
și mă îmbolnăvesc de tine fară nicio speranță

turnuri de apă ca niște munți în câmpie
revarsă fluvii cu ape tulburi peste veșnicie
se mai aude din lăstăriș atât de vie
plânsul tremurat trilul săltat de ciocârlie
exist îmi spun exist și plâng
ca un firav lăstar de păpădie

[Petre Ioan Crețu]

e spațiu Ioane de cel puți o respirație, așa că nu e nicio primejdie de cacofonie.

Cred că-mi ajung degetele de la măini să număr ca-urile, deci nu se pune :P

[Ion Lazăr da Coza]

Pune un epitet după împiedică, pentru a anula cacofonia.

Cam multe ca-uri.

Încântat.

da Coza

[Valeria Merca]

Admirație!

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc Augusta pentru semn

[Chris]

căutări care tulbură sufletele sensibile. mă bucur că le împărtăşiţi, foarte frumos

[Petre Ioan Crețu]

Mulțam Sofia. încerc și eu cu instrumentele pe care le mai am să stau la suprafață

[Sofia Sincă]

Sensibilitatea nemărginită a poetului,  cel ce nu găseşte forța, puterea de a ajunge la o împăcarea sau chiar la o depăşire a problemelor sufletești, în această viață. Teama învinge suportul mental. Însă, poetul, ca orice boem nu ține cont de cea ce rămâne în urma sa - poezia. Și doar pentru atât merită să te împaci cu soarta.

Admiratoarea ta permanentă,

Sofy