Rugăciuni în apus

[Petre Ioan Crețu]

oricât ți-aș vorbi despre noi 
despre dragostea noastră
nu vrei să răspunzi

în niciun fel
ai inima înghețată
ca și cum dintr-odată 
ți-ai trăit toate spaimele 
de femeie încercată
speriată de singurătate
mai rău decât de moarte.

în fiecare noapte 
mă plimb în imaginația mea 
cu imaginea ta ca o icoană
ca un glonte fierbinte 
înfipt în carne
ca un nimb de lumină
ca un ciob de stea
și de fiecare dată sfârșesc tulburat
cu ochii în lacrimi 
cu gura uscată
și ninge în lume neîncetat
cu zăpadă amară albastră

nu-ți fie frică de mine îți zic
întră în poemele mele
ca în suflet
și vei vedea
că poeziile mele îmi sunt 
aripi de aer aripi înnodate
că zborul mi-e frânt
că inima îmi este bolnavă
că fără tine nu mai exist
sunt tot numai rană

și vei mai vedea
cum fără niciun interes 
am dat în floare 
mai abitir ca un cireș
aflat în primăvară

[Vasilisia Lazăr]

Un răsfăț liric! Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Un discurs limpede, bărbătesc, romantic...

Am rezonat.

da Coza

[Nikol MerBreM]

Mi-a plăcut mult strofa a doua dar şi finalul!

Drag,

Nikol

[Valeria Merca]

...

și vei mai vedea
cum fără niciun interes
am dat în floare - o poezie care...  mereu dă în floare!

Admirație!

[Mihaela Suciu]

Să înflorești! Eu aștept cireșele!

[Sofia Sincă]

Declarație de dragoste. Multă, lungă, puțin patetică, puțin elegiacă. O descătușarea sufletească, parcă de ultimă dată... Și, totuși în ultima strofă există un dram de speranță întru regenerare.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi