Cât e de trist

[Petre Ioan Crețu]

 

dacă aș fi știut aș fi plecat de mult

din drumul tău pe drumul meu

așa am stat agățat de speranță fluturând

până când m-am subțiat

și m-am făcut totuna

cu praful cu drumul plin de pământ

atât de mult m-am uitat

încât nici nu mă mai puteam chema pe nume

și nici nu mai știu de exist

of, ce trist este cât este iubito de trist

 

tu îți fluturai pleoapa subtil

creșteau inocențe până la cer

și ne izbeam de ele cochet și cu stil

treceau asistente albastre în echer

pe bicicletele lor roz în zbor

tot zuruind pe holuri de zor

viscolea peste tot cu feșe seringi

sunt Doamne rana pe care tu ningi

cu îngeri deocheați și nimfe cât poarta

și te joci Doamne cu mine de-a soarta

printre ruini*

 

ce trist e când nici nu mai ai ce muri

cât este de trist iubito nici măcar nu știi

 

*)ruin(i) sau muşcatul dracului, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea văduvelor, plantă

[Petre Ioan Crețu]

ce am spus eu dintr-o discuție particulară?

Ba niciodată nu am spus ceva. Dă-mi un exemplu.
E foarte urât acest demers. Îmi zici de caracter, păi omușorul a mințit de două ori. Ce caracter are?  Nu mai spun că el a început atacul la persoană încă de când a făcut afirmația „vremelnicei tale concubine lirice”, a dat în fata aia fără pic de decență și tot de mine te-ai luat. 

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Crețu, e foarte urât să veniți aici să spuneți ceea ce cineva v-a scris cândva în particular. Asta spune mult cu privire la caracterul d-stră. E adevărat, ca poet, per total, sunteți bun, însă mai sunt zile mai puțin fericite chiar și  din acest punct de vedere, pentru d-stră. Faptul că niciodată, dar absolut niciodată nu ați avut capacitatea de a primi cu demnitate o critică, e cu adevărat trist. Mă opresc aici, n-aș vrea să spun mai mult... E recomandabil să vă opriți și d-stră.

[Petre Ioan Crețu]

Încă ceva J' Arrive!, sunt curios dacă ai recunoscut micul fragment zdrăngănit de mine la chitară. Îți spun doar că e un muzician uriaș,  cu care se închide perioada clasică a muzicii și începe cea romantică. Dacă ți-aș spune că la 48 de ani a surzit, e prea mult?

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc  Nikol, pentru comentariu.

[Petre Ioan Crețu]

 Vasilisia, din păcate chiar el, fără să vrea, spune că e atac la persoană, când, pentru a justifica „de data asta”, a mințit spunând că nu a ascultat și cealaltă recitare.

Cum e un dialog al surzilor, am încheiat subiectul. Răutatea asta gratuită a lui, tot nu-i va aduce inspirație, măcar de-o strofă.

[Petre Ioan Crețu]

Dle Bedrule, am scris finalul din parodia lui Marin Sorescu, Boul și vițelul.

Îmi pare rău că minți în două rânduri, că aș fi spus pe ars poetica despre poezia ta de rău. O singură dată am scris că nu mă emoționează poezia ta, că e artificială toată atmosfera, că e doar meșteșug și asta s-a întâmplat pe facebook. Trist e și să nu ai curajul să-ți asumi ceea ce afirmi. 

Chiar nu-ți aduci aminte că ai lăudat recitarea poeziei Câmpia din inima mea, pe facebook? Asta e a doua minciună. Și ai mințit ca să te scuzi cu mizeria insinuantă și faci aceeași trimitere la DEX, deși tu te-ai referit la felul cum pronunț nu cum recit. Tot trist, mai ales e foarte bărbătesc.
De câte ori m-am supărat când mi s-a spus că am greșit? Niciodată. Mereu am spus că aceste genuri de site-uri nu sunt pentru a ne lăuda unul pe altul, dimpotrivă. Știi de ce am închis site-ul, tocmai pentru acest lucru. Găzduirea site-ului era plătită pentru încă un an. Dar și acum regret că a trebuit să-i anulez contul lui Florin Rădulescu. Cum vă critica, cum îmi scriați în particular că de ce nu-l penalizez. Inclusiv dumneata. Niciunul nu ați pornit o polemică cu el.

Cine te-a pus să mă lauzi? În schimb nu-ți permit să-mi faci o poezie bună, care emoționează un text oarecare. Nu ai această calitate. Poate în tinerețe, dar acum lustruiești toată ziua aceleași poezii, până când ai reușit să le golești și de emoția aceea puțină de la început. Aici este diferența dintre noi, încă sunt viu în poezie. 
Așa că mă văd nevoit să-ți spun că închei folosind același final de parodie, asta ca să nu fac trimitere la o poezie de a lui Dinescu, adresată unui profesor de matematică.

[Nikol MerBreM]

"sunt Doamne rana pe care tu ningi", mult mi-a plăcut versul acesta, de fapt, dimpreună cu strofa a doua şi cu... chitara :)!

Drag,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Nu, domnule Crețu, greșiți! Să ai toți dinții (din față) nu înseamnă să ai și o dicție perfectă. D-stră sunteți cel care ați pomenit de lipsa lor, nu domnul Bedrule. Nimeni nu ar fi remarcat asta dacă nu ați fi făcut-o însuși d-stră. :)) Mi-ați amintit de un caz real: eram studentă și mă aflam la aniversarea unei prietene. Eram foarte mulți tineri, cred că peste douăzeci și ne distram de minune într-o cameră mai mare a aniversatei. Deodată, în toiul petrecerii, intră tatăl sărbătoritei, om neaoș de la țară, se uită spre tavan și zice: „Mariană, tu chiar n-ai văzut ce căcat de muște e becul ăsta?” Atunci cu toții ne-am îndreptat privirea spre becul în cauză. Într-adevăr, așa era. Dacă nu ne-ar fi spus el, nu ar fi observat nimeni. :))

Deci nu e atac la persoană din partea domnului Bedrule. Dumnealui doar și-a exprimat părerea. La d-voastră, în schimb, este! Și nu doar acolo unde eu am șters. Întregul comentariu al d-voastră e un atac la persoană.

[Petre Ioan Crețu]

Hai să facem un exercițiu de logică. Dacă doar în această recitare lasă de dorit dicția, înseamnă că în cealaltă recitare (Câmpia din inima mea) dicția nu lasă de dorit. Domnul în cauză insinuează altceva (consum de alcool) și cum cauza este lipsa de dinți. E atac la persoană. Ți chiar vă rog s-o considerați așa, altfel nu faceți decât să protejați un atac la persoană și am să-l atac chiar mai urât decât a făcut-o el.

[Vasilisia Lazăr]

Din păcate, DEX-ul explică altfel cuvântul DICȚIE, deci nu aveți dreptate!