se presupune că nu-mi cunosc viitorul dacă

pe la spatele meu oameni lipsiți

de prejudecăți

lasă răul să se vindece

singur

din aproape în aproape

de parcă s-ar lua după Madonna cu pruncul-

emoția femeilor ia formă de zîmbet

la ideea de mamă

fără vreun gând nepotrivit îți privesc trupul

mi se pare sau ai niște culori pe care nu le-ai purtat

niciodată

până acum nu am știut cum să-ți…

Unde dus-au caii nestăpânii lumii,

Prin troianul vremii sau prin vicleșug?

Se răscoală brazii, pântecele mumii

În botezul apei cată un liturg. 

Se tocmesc iscoade ca să mi-l omoare

Pe…

Ce nebunie de timp,

secunde prea lungi

și zilele scurte,

își cerne povestea

pe colile rupte.

Galbene frunze

se-așează-n tăcere.

Uitarea le doare

și vremea le cere,

frigul le-ngheață

cu vara în ele.

Ce gânduri ciudate

se pierd

printre ele!

Secunde nebune,

nebune de grele,

cu vise

ce-alunecă-n nopțile reci.

Te doare să…

Nu l-am văzut din luna mai

O mie nouă sute optzeci și opt.

Cireșele deja s-au copt,

Așa că noi stăteam sub pom

Și dezbăteam cum să fii om,

Cum să te faci plăcut.

Grijă mai mare n-a avut

De mine, mai mult decât atunci

Când a ieșit dintre uluci

Dulăul sur.

Paul a fost fără cusur

Căci piept cu lupul pentru mine-a dat.

El, plin de sânge, mi-a promis,

Julit, cu ochiu-ntredeschis,

Că toată viața mă va…

Îmi pleacă vara de pe gene,

Privește trist cum a-nceput

Pustiul care ne-a durut 

Și ne-a lăsat atâtea semne.

Ea n-are loc de tânguire,

Nici vreme n-are de-ntrebat

Cu…

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

doar eu

copac bătrân…

Paradox gratuit

ceea ce ne aseamănă face diferența

toți bănuiesc însă altceva

chiar și cei de la clasa zero a condiției umane

de fapt cum era și de așteptat

viitorul a început înaintea cuvântului

acesta o fi Doamne

sensul…

pipăi cu urechea vertebrele cerului,

s-aud notele melodiei

pe care te iubeam singură,

așa de mult, că pescarii se speriau

mările aveau doar flux

și toată lumea mânca pește.…

precum într-o peșteră unde stropii ieșind prin pereți

te fac să crezi că e goală

descopăr imagini cu oameni dansând lângă focul din vatra

de lut –

avansul misticului în fața științei

pune deoparte din căderea omului câteva mere

ce nu vor ști niciodată de ce se sperie o femeie

de parcă ar refuza cereri în căsătorie

fără să se gândească

la moartea lentă a propriului trup

la urmările faptelor pentru…

Petalele florilor ce se ofilesc acum

emană atât de multă vară,

soare și parfum,

adăpostind esența rară

a acelui anotimp!

Mă plimb printre frunze verzi, arămii, galbene

ce încă nu foșnesc uscat,

pășesc printre pete de culoare încă umede,

printre culorile visului uitat

undeva, în noaptea de ieri.

Îmi trăiesc anotimpurile și anii

traversând emisfere,

renunțând la timp,

doar mă plimb, …

Mă caută omul din mine,

Întreabă de toți: A plecat?

Iar lumea-i răspunde zgârcită:

Departe, tu fă-te uitat!



Și omul din mine se zbate,

I-aud rugăciunea și teama,

Îi simt mângâierea ascunsă,

E omul din mine sau mama?



Departe-s, aud o himeră,

Nu pot să-i răspund, vremea trece

Și omul din mine rămâne

Prin ceața măruntă și rece.



Din stele și suflet lumina

Și-o face timid felinar –

Mă caută omul din mine,…

Sonet LXXXIX 

Mă doare răsăritul căci știu că va apune.

E-o naștere ce plânge pe drumul ce se-nchide,

Umbrită de plecare, trăiri doar invalide

Ce au un iz de frică și nu au rațiune.

Mă scutur într-o floare când ea firav deschide

Petalele curate sperând într-o minune

În care se oprește, secunda s-o răzbune,

Dar leapădă sămânța în nopțile rigide.

Mi-e teamă de-nceputuri, le simt cu gust de…

Vom mai avea vreodată timp

Să mai fim oameni pe pământ

Când viața-i doar un anotimp

Uitat de toate câte sunt?

Ne-ar trebui mai multe vieți

Și timp s-avem să le trăim

S-ajungem cele bătrâneți,

Pe drum să nu…

mie 

inima de minte

mi-a crescut prea târziu 

și nici nu a prea a avut loc

pentru că cealaltă 

inima de iubit

nu mi-a căzut încă

de aceea a început să bată

ce-a putut și ea să bată 

îngrămădită cumva 

între două săruturi

revoltată cumva 

pe situația nemaipomenită

cele două inimi

nu au ajuns nici acum

la o înțelegere

cea de iubire…

Din cerul gonit, din fructul oprit,

Pe-o rază umblând, eram ca și când,

Aruncați de sus, trezeam un apus,

Și-n altare noi, așteptam în doi.

Vise-ncremenite, în piatră zidite,

Cuvinte ce mor într-un ultim zbor,

Sărace-amintiri păstrate-n iubiri 

Sunt toate vândute nopții începute.

În șiruri se pleacă, izvoare deseacă,

Umbre de departe, clepsidrele sparte,

Și-mi caut amar să ies din…

Când răutatea îşi înfige dinţii

În lutul plămădit de Savaot,

Nu Îl mai iei pe postul de pilot

Al propriului destin; îţi vinzi şi sfinţii.

Bonomul vesel se transformă-n ciot –

Te-afunzi adânc în puţurile minţii

Secate de iubire, şi arginţii

Primesc tăcut emfaticul tău vot.

Te soarbe-o nebuloasă-nfometată –

Nu ştii că eşti meniul principal.

Dacă-i propui din listă să te…

Un strop de păsări dalbe zbura spre infinit, 

Își bifurcau aripa spre nord și miazăzi;

În Țara dintre ape, pe țărmul părăsit

Zăceau ucise…

Cu fața către pod, așa,

De cauți bine-n acel loc

Altfel, nu vei găsi deloc,

Că se ascunde, cum făcea,

Când pere din mălai fura,

cum să îți spui io altcumva?

Găsești copilăria mea,

Cu zâmbete și veselie,

Cu mama, lângă mine, vie 

Și cu taticu' meu de mână,

Și cu vegheat stele și lună.

Când dai de ea, să mi-o aduci!

Să-mi aduci fânul de atunci,

Din care respiram în pat,

Miros mai drag nu…

Motto: „Lumea nu e a celor care pot, ci a celor care vor.”

– Johann Wolfgang von Goethe

Iz de tine… o răscoală

Prin carcasa mea trezită

Verde frunză de brioală

Cu lucirea-ți…