Statuile din parcuri trezite din tăcere

de răbufniri ascunse în soclul de granit

adună-n umbra nopții trecutele mistere

pierdute pe aleea cu dale-n keramit.

Se-mbracă chiar în haine croite cu migală…

Iluzii de-o clipă se nasc și dispar

în vagi amintiri venite deodată

cu vrajă adusă de gândul hoinar

în focul ce încă mocnește pe vatră.

Din flacăra tunsă se scurg pe tavan

mistere ascunse în dansuri astrale,…

O punte nevăzută mă duce peste vreme

să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,

când dorurile mute încearcă să mă cheme

la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.

Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,

rămân mereu ascunse în false amintiri,

sub brâuri răsucite la margini de păcate

aduse peste vreme de fostele iubiri.

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată

întinsă peste visul de care m-am temut,

că-n seara hărăzită te…

Mai aud și astăzi dulcea ta chemare

revenind prin vreme ca un lung ecou

cu-nveliș de umbre din cireșe-amare

mai demult uitate într-un bibelou.

Îmi aduce-n cuget nerostiri pierdute

printre slove scrise într-un vast poem,

îngropat în ziduri de străvechi redute

apărat să fie de un greu blestem.

Reascult poemul pe la miez de noapte,

în frânturi de franje rupte-ntr-un halou,

cu rostiri vrăjite care vin din…

Să vină o furtună, să șteargă neiertarea

rămasă agățată pe muchii reci de timp,

în umbra unor visuri venite pe cărarea

legendelor cu zâne furate din Olimp.

Apollo din Parnasul cu muzele retrase  

pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,

la umbra înserării în taină vrea să lase

amurgul resemnării pe sfântul său altar.

Să vii la miezul nopții, e ușa descuiată,

tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,

în…

Prea multe întrebări s-au adunat,

nici nu găsim răspunsuri pe măsură,

căci tot prezentul parcă-i răsturnat

într-un cazan alimentat cu ură.

Ne răsucim pe strâmte amăgiri,

purtăm în suflet false jurăminte,…

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,

lângă poarta sorții, mă recheamă iar,

să privesc prin vreme trupul Afroditei,

ridicat din valuri de un zvon bizar…

Se întinde zvonul dincolo de zare

peste amintirea unui vis…

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,

regretele rănite mă tulbură din nou ! –

venite să-mi așeze cuvinte-n poezie,

le-aud, nedeslușite, la margini de ecou.

Plecate pe-nserate din triste carnavale,

în pragul neuitării lăsate mai…

Ziua întâia

Vin ciorile pe crengile căzute

și umbrele prin curte se-ndesesc,

în poama acră-a mărului crețesc

briceagul tatei singur se ascute.

 …

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,

fără să-avem vreo teamă că ar fi păcat!

A fost un zbor de păsări călătoare

spre un tărâm străin, de vânturi măturat.

O noapte cât un veac de nebunie –

a fost atunci, ca noi să ne iubim din…

În pragul neuitării spre seară se adună,

pe o retină falsă, cu umbre din trecut,

iubitele rebele în straie de minciună

să-mi pună vrăji amare în apa de băut.

Eu le aștept pe toate, la ora cuvenită,…

De mine câteodată-mi este dor,

o, Doamne, ce bărbat eram odată!

Treceam și gardurile ei în zbor

de poarta rămânea nedescuiată.

Poate și azi aș face tot la fel,

dar am găsit acolo altă…

O nouă primăvară ajunge la fereastră

cu ode renăscute în glasul fermecat

al păsării măiestre trezită sus pe creastă

când soarele răsare pe dâmbul dantelat.

În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,

în clipa despărțirii, c-un zâmbet…

Te caut și astăzi prin vagi neuitări,

rămase pe muchii de timp agățate,

când umbrele lor mai ajung uneori

călare pe vânturi de iarnă turbate.

Se prind de fereastră în prag de apus,

cu fulgi de…

Privirea spre zare, în ritmic balans,

desprinsă din conuri de umbră,

aminte-mi aduce de miticul dans

din seara aceea ... prea sumbră.

Cu aripi de vultur…

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,

stau gândurile-n margini de redută

sub ploi de spaimă aducând fiori

dintr-un văzduh cu formă nevăzută.

Ne amăgim trecând încă un prag

al veacului care a-nceput să crească

din falsele valori ce ne atrag

în curse lungi, cu miză nefirească.

Suntem conduși de un destin bizar,

fără suport în genele-ancestrale,

clădit inapt într-un țesut precar

din imanente falsuri…

Se simte primăvara, din zările senine

speranțele-nvierii revin acum din nou,

la marginea pădurii zăpezile-alcaline

s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou. 

În liniștea astrală, suind către lumină,

din huma dezghețată, un ghiocel rebel

își saltă din zăpadă firava sa tulpină

urcându-și către soare suavul clopoțel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă

a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,

dar…

Când vânturile toamnei se întorc haine,

cu frunze arămii desprinse din copaci,

adusă de un dor ai vrea să mă împaci,

la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,

alungi himerele cu zâmbetu-ți calin,

minuni cerești mi-aduci în orele ce vin,

iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt mă-ating necontenit pe față,

simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,

adorm…

Aduceți mai aproape pădurea de foioase,

când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri

de jurăminte false, pe la răscruci rămase

la margini de legendă, venind de nicăieri.

Atunci voi înțelege că undeva, anume,

sub karma unor doruri, fără a ști precis,

tu încă treci cu gândul hotarele postume

să-mi readuci o clipă de magic…

O, cum se duce timpul pe căile astrale

și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,

lăsând-ne în gene repere ancestrale

să jaloneze calea urmașilor ce vin.

Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,…