Patria

[Corneliu Neagu]

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,

când clipa-nstrăinării mă atinge,

și-n suflet îmi aprinde curcubeu  

cu doruri care plâng numai cu sânge.

Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,

frumosu-ți chip a dispărut în ceață,

și tot ce în trecut părea firesc

la margine de amintiri îngheață.

 

Doar mărul de la poartă, înflorit,

revine peste vreme-n amintire,

de-atâtea ori în mine l-am primit

cu crengile-ncărcate în neștire...!

Dar se transformă-n piesă de album,   

în crengi nu se zărește nici-o floare,

rămas uitat la margine de drum

se zbate-n pânza de beton si moare.

 

Trec zilele și parcă nu mai știu

ce rosturi m-au adus prin altă țară,

pe alt tărâm de unde-i prea târziu

norocul să-l desfid a doua oară.

Tu, patrie, la mine te gândești,

am consulat într-un oraș mai mare,

când merg acolo, vechile povești

le-aud curgând pe triste coridoare.

Compatrioți cu chipuri de oțel

și cu trădarea adunată-n sânge

mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,

când inima de doruri mi se frânge.

Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,

nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,

iar uneori mă-ntreabă de vreun neam

care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

 

De-acolo plec cu sufletul rănit,

zicând că n-o să mai revin vreodată,

nu este-acela locul potrivit

unde să-ntrebi de mamă sau de tată.

Stau seara-n fața mesei gânditor,

dar gândul meu rămâne pe afară…

O, patrie, și prea iubit popor,

e gândul care zboară către țară...!

 

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc, Teodora, cu cele mai frumoase gânduri și cu profund respect! Cuvintele tale îmi dau forță pentru a scrie mai departe despre patria și poporul meu, chiar dacă unora li se pare că un astfel de subiect nu-și mai are locul în poezia actuală, compusă din câteva cuvinte aruncate de-a valma, părând, mai degrabă, un reportaj-știre sau o proză ultrascurtă, ambele încâlcite, ambigue, fără sens, fără mesaj...

[Teodora Stoica]

O elegie monument, alcătuită din patru ode: prima nevăzută, orfandă pentru Dumnezeu și celelalte trei, dedicate "cu doruri care plâng numai cu sange" țării, neamului și, ultima așa cum se cuvine oricărui fiu-ștean bun, mamei a cărei dragoste pură, neîntinată îi dă forță, poetului să-și ducă crucea de brav soldat cu bucurie până la capătul misiunii cu care Domnia Sa a fost onorat de țară și guvern!
Mândrie, pioșenie și smerenie din partea mea, pentru dragul nostru Gigant Poet, Corneliu Neagu!
A dumneavoastră cititoare,
Teodora Stoica

[Corneliu Neagu]

Este corectă observația, Valeria - corect era culoare...Însă am înlocuit, am pus sinonimul coridoare. Mulțumesc pentru lectura poemului și pentru mesaj!

[Valeria Merca]

Un text mult prea stufos, de înalt patriotism, scris în stilul care ne-a devenit familiar. Prozodia este corectă. Aș reveni asupra versului "le-aud curgând pe triste culuoare". Nu am înțeles acest cuvânt. 

Am rezonat cu mesajul transmis.