Vântu-și cară norii-n vaduri de piatră,

În văzduh se iscă torente de ploi.

Focul urgisește lemnele pe vatră,

În toată zidirea suntem numai noi.

Vorbele rostite stau încă de pază,

Lumini stinse-n grabă, pauzele lungi

Peste noi aruncă luna câte-o rază,

Aprigă e noaptea, să nu mai ajungi.

Stigmate  dospite, răsucite-n rană

Cioburi de regrete năucind simțirea,

Din altare, taine poposesc în…

Poemul

e

o

clepsidră

în

care

intri

modest

ca

un

fir

de…

poate unde eram încă tineri

ai fugit Cenușăreaso, de la balul interzis

cu Frații Grimm în rădvanul, ce trăsese sub cais...

am ținut să știu urmarea, dar un rând nu mi-ai mai scris.

ani în șir de-atunci, pe lume, ca-n Villon căzu zăpada

umbra ta-‘n focul din vatră îmi părea Șeherezada.

mi-ai fi spus: „Hoinar prin vise, ca haiducii lui Istrati

încă ești captiv în ele, privind totul ca prin…

îmbată-mă femeie 

doar cu dulceața ta

lasă-mi sărutul amintire

varsă veninul în potire

din care șarpele să bea

apoi să plece pe pustie

cuprins de ură și mândrie…

Se-așează pe casă zăpezile reci,

iar vântul pătrunde prin horn de afară,

lipită de mine îmi spui că-o să pleci

cu trenul ce încă așteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ține pe loc –

îti sorb…

decembrie pleacă şi duce cu sine

dantele ţesute cu fir argintiu

miresme ascunse în dulci cătăline

și-un vag sentiment de apus şi târziu

privesc prin fereastra brodată de ger

pe nori cum caleştile vântului suie

îmi ești o părere pierdută-n eter

ca negura morții ce-apare și nu e

cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut

sărutul tău cald mă atinge pe frunte

iar eu mă întreb ce-aș avea de…

Mă duc spre iadul ce se-ntinde

cu aripi moi de liliac,

în țesătura ce cuprinde

și pe bogat și pe sărac.

Rămân un secol între lumi

să-mi aflu drum de mântuire

mă înconjoară-atâtea culmi

și nu văd raiul,  de orbire

Sufletu-mi pleacă prin străini,

mă dor genunchii de-umilință,

când rup din mine cei haini

îi las, e calea spre căință

Nu am ales să plec acum,

mă cheamă depărtările,

și-n taina…

Fantasmele-ndoielii te-nspăimântă,

Să vezi, s-auzi nadirul nu te lasă

Și ocultate, umbrele te-apasă,

Mundane gânduri mintea îți frământă... 

Luminile-au uitat să mai învie,

Se-ascund prin mii și mii de văi obscure,

Cât poate oare inima să-ndure

În umbra care ține-o veșnicie? 

Când în abis iubirile-asfințesc

Genune sau deșert îți e totuna,

Mundane gânduri fruntea copleșesc 

Și mintea…

numărul sub care m-am născut incită la lene și

agresiuni de tot felul

prăjiturile sunt doar pentru orfani

dacă adori plictiseala nu este de tine

zumzetul necontenit al dispozitivelor în patru timpi

forfota oamenilor reflectați de vitrine la sărbători

mulțimea sfinților citiți

în ferpare

te poți considera norocos dacă nu dai de ziua de vineri

doar că norocul este departe de imaginea

unui motor cu…

Privesc fără-ncetare spre lumea neştiută,

prin porţile deschise de gândul călător,   

iar timpu-mi luminază voinţa absolută

cu faruri de speranţă aprinse-n viitor.

.

Nu am găsit uitarea pe căile umblate,…

pe malul arctic al inimii ți-am îngropat existența

înainte de-a uita cine sunt

cu gesturi simple îmbrac dimineața

doar azi…

Poezia

a sunat

la

12

fără

un

distih

Costel Zăgan, Ode gingașe

ca să fie iarnă...

ca să fie iarnă, cum zicea Villon

groparul din Hamlet a mai dat un zvon;

că pe-un câmp de țară, așa cum spun unii...

ce va fi, cu Yorick s-a-ndoit el lumii.

și de-atunci pe pânza lui Brueghel barocul

doar corbul lui Poe și-a-ncercat norocul,

suflând în ureche celui prins în transă

că-n afara lumii... ar mai fi o șansă.

iar noi sub fereastră, când e luna…

M-am ascuns pentru o clipă

într-o picătură de apă

și hoinăresc

prin liniștea ei.

Cărarea noastră scânteiază, sub al zăpezii lampadar –

E tot mai trist să văd cum pașii ni se-ntâlnesc atât de rar.

Își jeluiește vântul soarta, peste drumeagul necălcat –

E inutil să-mi fac iluzii, când pașii ni s-au depărtat.

Plutesc în ceață umbre albe, precum fantasme în pustiu –

E tot mai greu să cred că pașii s-or regăsi într-un târziu.

Vin nori cu ciuturile pline, peste nămeți s-aștearnă ploi –

E în zadar…

A fost să vină-n vis, ca dulce reverie,

Purtând în plete diademă de cristale,

Cu sânii albi pe sub mătasea străvezie

Și rochia-i lungă, mângâind gleznele goale.

Cu pas ușor, ca într-un vals, încet plutește,

Parcă i-ar fi bolta albastră sub picioare,

Vântul hoinar, când suflă, păru-i unduiește

Și tandru o alintă cu a lui candoare.

Ea își aruncă, în neștire, peste dealuri,

Voalul gingaș cu diafană strălucire,

Iar din…

dragă ana

mă gândesc mereu la tine

la zâmbetul tău la mișcările trupului naturale

fără prefăcătoria

sau amatorismul specific femeilor plătite

să convingă

bărbații din jur

sunt atât de furioși încât orice moment de liniște

le produce durere  

de obicei

pariază pe lucruri imposibile cum ar fi…

Fulgerul sinucigaș 

se aruncă

în

inima

prăpastiei

Dumnezeu

din

dosarul

înroșit

de

crime…