Suflet plecat

[Monica Pester]

Mă duc spre iadul ce se-ntinde

cu aripi moi de liliac,

în țesătura ce cuprinde

și pe bogat și pe sărac.

Rămân un secol între lumi

să-mi aflu drum de mântuire

mă înconjoară-atâtea culmi

și nu văd raiul,  de orbire

Sufletu-mi pleacă prin străini,

mă dor genunchii de-umilință,

când rup din mine cei haini

îi las, e calea spre căință

Nu am ales să plec acum,

mă cheamă depărtările,

și-n taina Crezului rămân

să îmi primesc iertările.

[Chris]

în țesătura ce cuprinde

și pe bogat și pe sărac. - da.... 

citit cu placere, 

[petrut dan]

Pe cât de trist pe atât de frumos poemul tău, Monica, dar timpul ține cu oamenii buni și sunt convins că vei ieși mai puternică și mai înțeleaptă din încercare, aș vrea să mă refer doar la motivul și semnificația scrierii tale ce impresionează prin trăirile exprimate într-un mod autentic, poetic, cu prietenie!

[Grig Salvan]

Un poem pe un ton de tristețe sfâșietoare și blazare, ca o rugăciune aproape fără speranță, cel puțin pentru un timp. Apoi un final stenic și încrezător:

„Nu am ales să plec acum,

mă cheamă depărtările,

și-n taina Crezului rămân

să îmi primesc iertările.

[Corneliu Neagu]

Vers frumos curgător, metaforizat cu pricepere și gingășie spre încântarea deplină a cititorului!

[Vasilisia Lazăr]

E bine că ai în suflet Poezia, Monica. Ea e alinare și vindecare. Ce o fi după noi, cine știe... Vom vedea și noi când vom ajunge. Trist poem!...

[bolache alexandru]

Sufletu-mi pleacă prin străini,

mă dor genunchii de-umilință,

când rup din mine cei haini

îi las, e calea spre căință/ Aici ai rupere de ritm.

Drumul sufletului spre mântuire, un drum făcut și de sărac și de bogat... Cu prietenie!