n-am avut până ieri niciun plan

toate hârtiile pe care sincer desenai

ți le aruncam pe fereastră 

din rafturile tale ies însă șoareci cu ochii roz

care îți umblă prin pat dezinvolți 

rod fiecare iluzie trag de orice tristețe și se emoționează al naibii

când mă iubești

Gelos, până acolo unde sfătos ți-e ghimpul,

De ce n-am fost cu tine ca fiara de hapsân?

Cum de-am lăsat ca moartea să-ți fie tot, chiar timpul?

Pe-atunci, mere de aur  şi basm purtai în sân.

Puteam să fim alături - oglindă în oglindă!…

punctele cardinale au salutul lor

importantă e secunda  în care fulgerul devine translator platonic

niciun ogor nu rodește fără toamnă

privirea de astăzi tocmai și-a dezlegat ochii

apoi a zis

aici va răsări iasomia

a încărunțit până și jocul de șah

regina uită că e o piesă și merge pe lângă căruță

mereu pierde șalul de pe umeri

acum vine siberia și-i aduce o sanie

dar nu

o vreme hainele tale îi vor înveli…

Trădarea, suferința, dureri, dezamăgirea,

Armonici și amorul sonetelor bipede...

Nu-i simpla frumusețe a cercului, Iubirea?

De-aceea către cizmă și-azi țipă Arhimede:

În lături! Noli, noli...! Că țărmul știe cercul,

Cum…

în anotimpul oamenilor fără oameni 

a început exodul 

frunze uriașe ca niște poduri ruginite scrâșneau pe ramuri de întuneric infiltrate precum cerneala în albia zilei de apoi 

în fugă ne măsuram unul altuia (radio)activitatea cerebrală 

purtătorii creierelor de uraniu îi urau pe toți ceilalți 

nocivitatea gândurilor se reflecta în unda de șoc a realității 

toxicitatea clipei se măsura în singurătate pe pas de locuitor 

pas cu pas…

oamenii ies la strada mare

cu demonii lor sub braț fiecare cu fiecare

îngeri înalți printre statuile goale

ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii

gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers

vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul

scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta

poeții nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă 

cât vor purta mantaua lui gogol

mai…

Văpăii numai jarul îi ține duhu-n sperlă,

Stih ce a fost cerneală dansând în trup de sepii.

Nu moartea mă-nspăimântă, ci virgula din perlă,

Cum cactusu-și bea crinul, iar noi vedem doar țepii

Când năruindu-și vremea florirea ne-o arată,…

dragule frunze arămii se scurg pe alei

miroase a versuri uploadate din cer

de atei

bat clopotele în turn prelung ca un șarpe de vânt 

port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/

sar gușteri din frunziș/silabe ale lumii din noi

îmi încalț neliniștea tăceri răsărite din ploi

Sângerând prin porii frunzei,

Toamna caută să-şi lase                          

Din nervuri pe-ntinsul pânzei,

Seva-n tuşe furtunoase.



Îşi trasează-ntâi hotarul,

Ia din zi şi pune-n noapte

Şi închide sanctuarul

Florilor... de ea uscate.



În lumina aspră toarnă

Ruginiu din poala morţii,     

Ia  frunzişul ce-l destramă

Şi-l aruncă-n voia sorţii.



Iar apoi îl vernisează

Vărsând ploile-n rafale,

Mai strecoară…

De ce mă-arunci acum, ca pe gunoi,

un rest indizerabil de caise moi?...

Ţi-am stat aproape,

blând supus,

stăpână,

împarfumat, pufos, ţi-am stat în mână,

să guşti dulceaţa soarelui,

lumina

ce-am rotunjit-o-n carnea mea...

A cui e vina

c-am strâns în ea savoare şi căldură

şi-n sâmbure, un gram de cianură?...  

Cobor în lupii albi, se stinge frunza

şi se dezbracă cerul pe marginea cărării,

îşi ţese pe-amintiri înţepenite pânza

păianjenul de sticlă al uitării.

Iar mi se ceartă sângele prin vene

urlându-şi  disperarea în clocoteli cu spume,

hai, vino peste mine şi aşterne

pătura vindecătorilor de lume .

Vânător de scâncete  cu viaţă

sub…

fiecare contur fiecare trăire speranță sau vis ce îți aparține

te citesc cu buzele pline de dorință

când ne atingem sufletele ies scântei în noaptea artificială ce coboară tiptil din tavan

timpul trece iar literele tale încărcate de tușul amurgului

descriu fericirea în versuri demne de un Nobel

noaptea se scurge printre noi ca o eșarfă trasă de o mână invizibilă

în orașul adormit niciun zgomot

doar doamna pe tocuri de deasupra patrulează neliniștită în…

aproape vie sub masca nopții

îmi încrustez holograma vieții într-un colț de răsărit

nefericirea

o ecuație din puncte dispersate

între care vibrează chemări cerșind un răspuns

zâmbete mercantile amorțite la hotar de cuvinte

zile cu azurul strivit de bocancul remușcării

mă-nchid în cochilia timpului pârjolit de neliniști

atinsă de flacăra neputinței

scrumul se împrăștie într-o mare de iluzii

cu fruntea atingând…

Doamne, negociez minutele neconsumate,

bule opace umplute cu speranțe irosite,

la poarta timpului fără gardian,

când ai întors prea puțin arcul ceasului...

Am devorat anotimurile,

am blocat cărări construite să devină șosele

de la minte la inimă...

n-am avut destule litere atunci,

pentru toate vorbele…

Eram călători solitari

pe potecile anilor apuși

străbăteam bărăganul destinului

măsurând pânzele orizontului

pictate cu dureroase tăceri.

Cu priviri obosite

în jur percepea foșnetul vieții;

perechi de mici vietăți

ale câmpiei, din vizuini

aruncau curioase priviri,

mici străluciri

dintre tufișuri țepoase

la acele creaturi rătăcitoare

pe poteci sinuoase.

Se întrebau curioase:

,,Să ne temem oare?”

Păreau mai…

Am întrebat halatul: Ce-ați cântărit la raze?

Tot fără ham îmi zburdă prin trup hemoglobina?

Iar despre pietre: pietriș, moloz, topaze?

Mi-a mai crescut cuptorul ce-I pregătise Cina?

Că nuntă o să fie, mi-a zis, doi ani sau mâine,

Poate de-aceea crește de-mi ia din…