aproape vie...

[Camelia Ardelean]

aproape vie sub masca nopții

îmi încrustez holograma vieții într-un colț de răsărit

nefericirea

o ecuație din puncte dispersate

între care vibrează chemări cerșind un răspuns

zâmbete mercantile amorțite la hotar de cuvinte

zile cu azurul strivit de bocancul remușcării

 

mă-nchid în cochilia timpului pârjolit de neliniști

atinsă de flacăra neputinței

scrumul se împrăștie într-o mare de iluzii

cu fruntea atingând cerul

 

totuși mai exist îmi spun

în timp ce-mi usuc visele

pe marginea dimineții

mă agăț de o rămășiță de suflet

și aștept să mă nasc în mine din nou

[Camelia Ardelean]

Doamna Mihaela, domnule Burdușa: încântată de vizită! Mulțumiri sincere pentru semn!

[Camelia Ardelean]

Dragă Ana, îți mulțumesc mult pentru vizită, pentru cuvintele frumoase și sfaturi! Ele îmi sunt deosebit de utile, ținând cont că pășesc "ca pe lame" în acest nou (pentru mine) mod de exprimare! Apreciez și votul de încurajare pe care mi l-ai dat, înseamnă foarte mult pentru mine! Chiar dacă am ieșit din zona mea de confort, mărturisesc că e o experiență interesantă și... nu credeam să spun vreodată asta, versul liber nu e atât de ușor pe cât părea, de la distanță, din contră! :)

[Camelia Ardelean]

Angi dragă, mă bucură popasul tău, mai ales că tu ai o experiență deloc de neglijat în ce privește acest tip de scriitură! În acest context, like-ul de la tine înseamnă foarte mult pentru mine! :-) Te pup!

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, eram curioasă să cunosc (și) părerea dvs.! Vă mulțumesc mult pentru susținere și sugestii! Aveți dreptate, poezia ar trebui să se numească Experimentul 1, fiindcă e, de fapt, prima mea încercare în vers liber, mai bine-zis, prima care arată a poezie! :-)) Oricum, trebuie mult exercițiu, sunt conștientă, dar cu muncă și voință, până la urmă poate-i prind "chichița"! :-)

Am scos câteva versuri, spre sfârșit, iar versul cu talazurile l-am schimbat: în loc de cu talazurile împungând cerul, a devenit cu fruntea atingând cerul. Mi se pare că sună mai bine acum! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Îți mulțumesc, dragă Laura, pentru aprecieri și încurajare! Cred că o să mai am încercări de genul..., dacă nu de altceva, măcar pentru felul în care acest tip de poezie mă face să mă simt după ce o scriu, adică... interesant, parcă aș fi o altă... EU! :-) Te îmbrățișez!

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, bucuroasă de popas! Vă mulțumesc mult pentru sugestii, am să le pun imediat în practică, să văd cum arată poezia fără versurile respective! De fapt, intenționez să fac mai multe variante și să le compar, ca să văd pe care o păstrez, în finalul... finalului!

Mitul păsării Phoenix l-am folosit într-o singură poezie, scrisă mai demult, în vers clasic, dar pot renunța la el, no problem! Cu stimă,

PS: Am schimbat sub soarele înghețat cu pe marginea dimineții, parcă lipsea totuși ceva de acolo! :-)

[Sofia Sincă]

Interesantă confesiune. Da, merită să încerci, dar elimină expresiile stereotipare, cum ar fi: talazuri, colb, explicații inutile ca, cu aripile arse de propria-i cenușă, precum și multiplele cuvinte de legătură.

Pentru exercițiu este foarte bine. Desigur, totul este perfectibil.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Laura H.]

Mă bucur să văd că ai încercat și alt gen de poezie decât cel cu care ne obisnuiseși. Orice încercare trebuie încurajată, poezia e frumoasă, continuă!

[Ion Lazăr da Coza]

Mitul Phonix e atât de exploatat încât...

totuși mai exist îmi spun

în timp ce-mi usuc visele sub soarele înghețat

scuturate de colbul adâncurilor

mă agăț de o rămășiță de suflet

ca un phoenix cu aripile arse de propria-i cenușă

și aștept să mă nasc în mine din nou

Poezia are farmecul ei, însă vino cu trufe metaforice.

da Coza