Voi lăsa durerea ca să mă exprime

voi lăsa speranța ca să mă descrie

o să faceți dublu cât mai multe crime

rana mea de-a pururi însă va fi vie

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

fără ceas aud cum îmi ticăie toamna la ureche

frânge bucăți de soare să-mi prindă în păr

ce-ai vrea de ziua ta?

să strălucesc

și pulsul îmi crește vertiginos

vrând parcă să prindă din urmă trenul 

ce accelerează netulburat 

te strâng de mână să nu pleci

țin ochii închiși

să nu se reverse iubirea pe sub pleoape

ce frumos luminăm împreună

parcă am avea în noi

toate podoabele…

dacă ai putea lega apele

și nu ți-ar arde privirea cercul de fum petrecut

în jurul umerilor

voi fi bunul samaritean care te plimbă

la zece fântâni

picioarele se vor plânge

sângele va urca povara cu lucruri uitate

de fosta iubire

inima își va pune ca semn căldura luminii ascunse sub pernă

în timp ce vinul în formă de șarpe

o va face să bată mai repede

dacă va fi un 20 de miercuri următoarea poveste…

Când seara de toamnă îmi bate la ușă

cu vântul sihastru venit dinspre nord,

văd flacăra zveltă urcând din cenușă,

trecând prin tăciunii în plin dezacord.

Prin fanta ce este acum redeschisă,

aruncă balauri de umbre-n…

Din melos cobor să-mi iau partea,

Cinci note și-un sunet fragil.

Mă sperii când cloncăne moartea 

Și-mi cere dispensă, subtil.

Și-i dau. Mă aburc dintr-o dată

Pe stâncile crudei visări,

În vârf, unde zorii se-arată

Și-i loc pentru alte-ncercări.

Nu-mi pasă de tine, nebuno,

Că ai un obraz străveziu,

Vino, și-om bea capucino,

Cât am încă sufletul viu.

Plătesc dar voi cere…

Mă rătăcisem demult între cuvintele tale.

Vocea ta mi se-ncuibase în carne

ca într-o fortăreață.

Credeam că are tonuri diferite

în funcție de stările mele

Dar nu, vocea era neschimbată

Joasă, uneori răgușită,

uneori amăruie ca ghimbirul.

Îmi inducea un parfum de tutun olandez

amestecat cu leandru, mosc și neroli.

Un pic de scorțișoară, pe suprafață,

când aveai tonuri grave, serioase.

Și o notă…

iar am dat di șel bucluc!

ce nevoie, ce năpastă,

n-apucai dezdrăgosteala

că în mine fierbe oala,

iaca, iaca, dă din coadă,

năvăleeește

cu alai și pază-n barbă,

poooposește-n flori din țâțî,

sfântul rai di pi vătrai,

soare-n plete,

vaaaaaiii vai vai

cum o dai și cum n-o dai, lumea-i alta,

naaaiii naaaiii naaaiii

de m-ai crede, de m-ai vede,

jur, pi mama, lumea-i nouă la…

Îmbrățișând grădini și tenebre

ploaia cuprinde orașul.

Îl aud trosnind din vertebre,

cerșetorii își lasă sălașul

și fug prin biserici grăbiți,

veseli aleargă fără umbrelă

cu ochi mirați doi tineri trăzniți.

muncitori coborând de pe schelă,

gospodine alergând disperate,

mașini claxonând în neștire

și chivuțe cu fuste-nfoiate

oferind trecătorilor flori...

Vino și tu să arunci o…

Sub unduiri de sălcii dunărene

nălucile s-au oploșit flămânde;

Și, sfredelind cu ochii goi prin unde,

înșiră setcile pe vis de mrene.

Într-o zi te vei întreba

Dacă eu

Eram umbra unei străzi,

Dacă pomii de lângă cimitirul închis

Au aceleaşi cuvinte când află

De unde vii

Şi nu poţi răspunde,

Încă pui întrebări

Despre râsul meu, despre ochii în care

Ţii minte doar

Ardea o frântură de cer.

În rest norii de praf

Îţi desenează urmele pe un zid,

Un grafitty îţi aduce sensul

Acelui blues interzis celor…

De nesfârşita ploaie

suspinând salcâmii,

ca pruncii în somn,

de vârfuri se îndoaie...

Tu nu eşti Ana

Din ruinele cetăţii,

din noima cărărilor

voi clădi un poem să arăt

splendoarea singurătăţii

Şi n-ai să fii Ana  

Când talpa cald, coboară pe nisip

Și bolta-și arcuiește delicat,

Ca un semnal din astre, fără chip,

 Necunoscut ca  diamant adevărat,

E-o rană tandră  în cortina ploii,

Fereastră ce m-aruncă solitar,

Și-mi țese-n strună de vioară zorii,

Iar pacea mi-o așterne pe altar.

Din secera crescută de o doică, 

Nu voi simți nicicând, ca altădat

Parfum de perlă-abia ghicit în scoică

Și-n jur, miresme ce…

Spirala gândului

fumului,

laţului pentru păsări,

frânghiei sacagiului

găleţii din fântână

sfoară,

fir,

gând,

trecere.

Şerpuită în zeiţe roşcate

de lut frământat îndoriat

cu dorul din humă,

solară pe porţi şi podoabe,

pe lemn şi aur,

pe lână şi borangic

adăstând împletită pe stălpi şi pe linguri,

în coada codanei şi bunicii de mâine

răsărind în zori pe colaci şi pe pâine,

râu veşnic curgând trăitor şi…

mă lepăd de mine

de trei ori mă lepăd

ca de o haină ruptă

plină de molii

și mă cuprind remușcările

gâtlej învelit de mărăcini

atunci mă dau de trei ori peste cap…

Luptă de-o viață cu statul

și dă-i și luptă

și

Costel Zăgan

fărâmiturile străbăteau văzduhul, ca fulgii

cădeau

și numai pe unde nu cădeau,

***

uriași din poveste, ne-adunam în jurul mesei,

mama, mulțumită ca o gherghină, râdea, alinta suflul zilei,

ne spunea istorioare de pe timpuri, turna-n farfurii, aducea pâine caldă,

apă,

nu-și făcea griji care-o fi cel de-i cădea firimitura de la gură,

povestea, râdea, turna-n farfurii, ne sorbea cu privirea,

 lăuda: - ochioși mai sunteți,

noi într-un…

 O altă toamnă bate la fereastră

cu frunze ruginii și dantelate,

se ofilesc garoafele în glastră,

de-atâtea amintiri necenzurate.

.

Revin acum, pe cuget să se-aștearnă,  

când vara-și plânge…

Venin la tâmple. Lună destrămată.

Alean fecund. Trăiri „extraprudente”.

Popas în doi. Frânturi adiacente.

(În circul morţii – viaţă acrobată.)

Din file-albastre, câteva procente.

(De-acum comete... Vis de ciocolată.)

Un Eros calp şi existenţă plată.

Granit în cord şi ploi indiferente.

Pasaj blocat. Redute. Agonie.

O cruce-n dreptul verilor-turcoaze.  

Cenuşă dintr-o stea odată…

O, ce război! Șenile prin pătrate, 

Precum un dans cu pași de tăvălugi, 

Cu bieți pioni, infanteriste slugi, 

Ce-i mână-n luptă bice-aristocrate.

Sunt pedestrași. Cai au numai nebunii. 

Dungații clauni, cu strategii cruciș, 

Se sinucid, trecând prin foc pieptiș,

Sau cad din turn, de dragul pasiunii.

Cu funde, cordeluțe și…