ploșnița

[petrut dan]

doamnă știu cum gândești

privind în urmă la toate nopțile în care nu te-am lăsat să te pierzi

în nimicuri

unde se ascund adevăruri cumplite despre cei care săvârșesc acte de trădare

atunci când ies

în fața celor vii și mulți

 

de fapt singurul motiv pentru care în loc să-mi fac un rucsac și rezerve

de apă strâng creioane și coli A4

după cum este cunoscut faptul că acestea reprezintă condiția unei scrieri acceptate

de istoria literaturii

stau între Esenin și Gyr

Labiș tocmai își toarnă un pahar cu vin alb precum pielea lui

Maiakosvski înainte să strige

nu trageți

tovarăși

mă obsedează cât de mulți Vladimiri ocupă locuri pe rândul din față

indiferent de naționalitate

nu-i respect pe cei care muncesc

am un cult pentru lene și femeile frumoase

 

tinerețea mi se pare mai degrabă o justificare decât un dar

iar timpul este mereu ospătarul care-și bate joc de client

și-l fură

la nota de plată

unde sunt zăpezile de altă dată când trebuia să ieșim cu lopețile

să dezăpezim arterele pe care curgea un sânge nealterat de e-urile producătorilor

de alcool

și ne scriam cu pixul pe frunte

forever young

să obținem certificatul de bună purtare obligatoriu la depunerea actelor

pentru imigrare

în America

 

încă e prohibiție dar la cât am băut la școala din sat ar trebui să-mi ajungă

până atunci bat la porțile raiului

printre picioarele îngerilor căzuți în patima dragostei

[Monica Pester]

Poate doar pentru că,  plosnita e acea mica și aproape

invizibila creatura, care apare de te miri unde, te sâcâie, 

nu-ți  da pace pana n-o scoți la iveala și n-o extermini sau doar pleci de lângă ea. 

Asa sunt gândurile, uneori, intruzive, negricioase, cu o cuirasă de chitina,

greu de acceptat și înțeles.

Scormonesti dupa ele și îți dau pace numai după ce le-ai denunțat.

Desigur, e o explicație fantezista.

Dar fantezia e un bun înlocuitor al depresiei

Seara minunata !

[Vasilisia Lazăr]

Și iar mă întorc la poemul tău. Ceva nu-mi dă pace. Oare de ce s-o fi chemând „ploșnița”? Nu sper la un răspuns. ))

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Un discurs poematic destul de concentrat. Felicitări!

[Mihai Katin]

Nu Esenin ,nici  macar  Maiakovski ,doar  Gyr:

Și, totuși, zdrențuit în rupte flamuri,
surpat ca o bătrână mănăstire,
mă simt, sub praf, o boare de balsamuri

și-un cearcăn care tremură subțire,
că, veștejind în mine-atâtea ramuri,
înmuguresc în alții, prin iubire.   Am fost (fragment)  pentru  ca:

....

ne scriam cu pixul pe frunte

forever young....

cu multa  pretuire!

[petrut dan]

Mulțumesc, 

- Manuela, pentru comentariu și prezență, nu știu de ce mi-am ales companioni cu destine tragice, dar probabil, mi se potrivește, însă ce frumoasă și imposibil de suportat greutatea coroanei de lauri și de spini!

- Lisia, cine dă repede dă însutit, despre tine pot să spun că (mi)-ai dat înmiit, parcă, din ce scriu, mai mult scrii tu și mai frumos! Nu am un loc unde să-mi pun lucrurile prețioase, dar pentru semnele lăsate de tine, o să mă gândesc poate la o iarnă din care să nu avem unde pleca, un foc de tabără care să dureze precum gustul dulce-amărui, găsesc eu ceva), My lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Poezia, în sine, ca și dragostea, aparține în mod exclusiv celui care o trăiește la intensitate maximă, deci celui care o scrie. Dorința de a o comenta ca pe un meci de fotbal sau ca pe orice alt eveniment de larg interes ține de încercarea mult prea omenească de a încadra în convențional ceva ce s-a născut tocmai din lupta cu convenția. Și pentru că scrisul nu este, până la urmă, decât o declarație de dragoste făcută vieții, intuiesc despre tine că iubești viața fără însă a o ierta pentru marile ei găuri de sens. Mi-au plăcut multe pasaje, nu le mai citez. Poemul acesta (și nu doar acesta) este pentru oricine caută o experiență poetică profund emoționantă și introspectivă, iar jumătățile de măsură pe care le oferi, precum și finalurile deschise sunt cele care scot cu adevărat cititorul din confort. Felicitări și aici!

[Manuela Munteanu]

Dan, o rebeliune în plus nu strică :). Și îți urasem deja noapte liniștită... Îți mai urez să te așezi la aceeași masă cu Esenin,  Gyr și Labiș, când vei trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă. Până atunci, rămâi aici și fă cărțile! Gata, că am de scris! PS: Faină și asta... cu ,,și ne scriam cu pixul pe frunte forever young".