Circul lumii e în floare,

Adevărul s-a-nvechit,

Iar spoiala nu ascunde

Chipul hâd şi obosit

Al umilelor paiaţe,

Marionete de-mprumut,

Care-şi schimbă Dumnezeul

Cu cioplitul chip de lut.

gestul

prin care-ți schimbi răspunsurile

printre ridurile cuvintelor

apărând imediat

într-un spirit cu stări învelite

într-o nouă piele

zidul rămas din greșeală în picioare

între toate rostirile care-au murit

precum și locul acesta din stânga

unde-mi țin…

VĂZDUHUL FĂRĂ ARIPI 

m-ai uitat închisă

între țărmurile trupului tău

mi-arunc sosia de lumină în prăselele cerului

dublura mea nisipoasă rămâne

gânduri incandescente

o țin prizonieră

n-ai înțeles să nu mai cauți raiul

în semințele mărului

noaptea magnifică a ascuns constelații printre

artere ce văluresc tot mai…

E greu să-nţelegi că-mi doresc uneori

să mă strigi ca prin vis într- o noapte,

să străbat cu privirea o câmpie cu flori

legănate uşor de-ale vântului şoapte.

Nu ţi-am spus cât de-aproape te simt

când pustiul în lacrimi pătrunde,

şi din tot ce-ar putea să însemne alint

am cărările mele semănate oriunde.

Calc pe iarba răvăşită de fluturi şi rouă,

norii trec mult prea greu către zări,

doar o pasăre-n zbor rupe…

Unui cântec fără sfârșit

am să te spun silabă și floare,

am să te rostesc de bun venit

ca pe o sărbătoare.…

eram doar noi şi câteva păsări

care izbeau nebuneşte pereţii

prin sală se auzea murmurul altor minuni

şi un diamant spart…

spirala timpului obosit

inundă

fumul petalelor pierdute

timpuriu

fluid de iluzii

omul rastoarnă clepsidra

lespezi reci secundele

-tumultul nopților târzii-

ora firavă alunecă

descântă cuvintele seci

timpanele-mi sună a deșteptare

pașii tăcerii surde

 sparg cerul în mii de cioburi

ceasul omenirii

aspiră la reîntregire

O floare cântă!

O floare cântă printre nori,

Zicând mereu acelaşi - Zbori!

 Trăind o viaţă de orori,

Iubit  fiind de stropitori.

Traversez pe străzi plouate,

Lacrimi prinse în cetate,

Gândurile trec spre moarte.

Stau şi mă aşez în noapte.

Amurgul vieţii mi-l privesc,

Trecând…

Sunt , mai aproape de cer,

de Dumnezeu, mai aproape

să mă aştern în azuriul etern

ce cade în văi şi în ape

o lume se desfăşoară acum

jos, la picioarele mele

oriunde mă-ntorc simt parfum

şi şoapte ascunse de iele

izvoare se scurg  susurând

printre poteci neumblate

şi codrii foşnesc îngânând

doruri de vânt măturate

ce-mi pot dori oare mai mult

când munţii splendoarea-şi…

Ador parfumul amărui de crizanteme

şi-aroma coaptă de gutui

ascunse-n movila de grâu

din magazia de-altădată

ador apusul arămiu

şi carele  întoarse-acasă

gemând de rodul copt

el însăşi forţa

ce îmblânzeşte traiul

celui ce sapă glia cu braţe inăsprite 

intru pace si-odihnă 

când flori de gheaţă se aştern tăcute

peste ramuri golaşe

iubesc Toamna

cum iubesc viaţa

magia…

dinspre tine mă doare

 fiecare cuvânt nespus

 alteori tăcerea

 vine ca o medicație

 prescrisă de un medic curant

 pe o rețetă compensată

 doar pe jumătate

 cealaltă jumătate se plătește

 iar cuvintele

 cuvintele nu sunt deloc ieftine

 prețurile după ureche

 în cazul ăsta

 tăcerea face toți banii așa că

 nu-mi spune nimic...

                            Plouă. Plouă şiroaie

                            peste sufletul meu

                            şi lacrimile fierbinţi

                            apasă tot mai greu.

                            El moare,

                            eu… trăiesc.

Înzidiri de ceaţă-mi cuprind ochii

Şi-asemenea durerii ce urcă dintr-o rană,

Din noaptea grea, când umbrele mai ard pereţii,

Un strigăt de chemare în mine te adună.

Adorm şi gândul mi-e cu totul în derivă,

Temple de ceaţă în juru-mi se ridică.

Plecarea ta, chiar scurtă, cu rana ei mă doare –

Averea mea de suflet rămâne-n… ipotecă.

timpul nu-mi aparţine

îmi strecor prin el…

m-ai primit

în singurul loc…

 Mi-a sosit toamna, 

simplu, fără regrete,

cu Soarele luminat de razele liniștii

și cu pustiuri în depărtare.…

Îţi aminteşti ce foc de artificii s-a făcut

când stelele-au căzut în valurile marii,

şi-un cer sub ape-n taină şi-au ţesut

purtând spre ţărm tăcerea depărtării.

Eram atât de sinceri şi cuminţi din fire

grăbiţi să strângem noaptile-ntre noi,

lăsând deasupra clipei vântul să se mire

de tot ce-seamnă stele şi străluciri de ploi.

Din larg soseau miresme  lângă mal

ca nişte vechi corăbii prinse de furtună,

şi-ti presăram…

vreo cinci șase inși

erau la clădit…

Mi-a ȋmbătrȃnit  starea de agregare

a cuvȃntului nespus, nefolosit demult.

A devenit pȃmȃnt.

Este atȃt de greu să-l mut…

Fereşte-ţi din cale mea visul.

Nu vreau să-ţi rănesc curgerea,

 să-ti opresc starea,

care are altă culoare, alt parfum,

al iubirii.

Nu-mi desface frunzele…

Iubirile nu mor;

sunt doar puse la păstrare 

în cutiuţe ale sufletului,

aurite,

căptuşite cu vise 

şi parfumate cu dor.

Din când în când le deschidem

cand simţim nevoia

de primenire.

Le mângâiem cu tandreţea

şi suspinul inimii,

le stropim cu lacrimi

să nu se usuce.

Presărăm flori de nu-mă-uita

şi le acoperim cu grijă 

să nu le strivim prin închidere.

Ne dorim să rămână vii

până ce vom trece…