condus de muze,

c-un ucaz,

între  urale și-aclamații,

o iau încet, spre caucaz,

pe vârf să-mi etalez  ficații…

bate un vânt de-ncurcă lume

și vulturi se rotesc în nori,

eu în asalt,

cu…

Lasă să cadă ploaia pe pleoape, lasă

să cânte pasărea, acolo la locul ei,

lasă copiii să se joace, învață de la ei.

Învață să respiri, să te uiți la cer, apoi

să privești oamenii în ochi, să le vezi

durerea sau zâmbetul.…

Sunt fata din copacul vieții tale,

care-ți anină creanga printre raze,

îți pune-n noapte frumuseți vestale

și, din deșertul clipei, face oaze.

Eu îți iubesc tot verdele privirii,

din seva lui, în nopțile de mai,

eu ți-am crescut vlăstarul nemuririi

și-n trunchiul tău ți-am așezat un Rai.

Sunt fata din coroana-ți foșnitoare,

care-ți aprinde focul în petale,

stingându-l într-o apă curgătoare

și-n cele patru…

Arzi!
Şi mă frige...
Dar tu continui să arzi
Fermentat în trăire,
Blestemat prin iubire,
Prin cuvinte râvnite,
Înecate la ieşire...
Straniu extaz!
Pe vârf de macaz,
Călit de dubios necaz.
De parc-ar fi o joacă...
Dar joaca e joacă!
Ací morala e opacă,
Chiar şi pentr-un gură-toacă...
Să nu mai arzi!
Că frige… Şi ajunge!!!

Act de prezență*

Nu-i piatră să nu fie răsturnată,

Nu-i val nedestrămat de câte-un mal!

Lumina ferecată-ntr-un cristal

Sigur, cândva, va fi desferecată.

Din umbre nu poți face piedestal

Nici unei flori! Dar umbra te arată

Lumii cum ești… Lumina ție dată

Te face doar cu fapta ta egal.

Doar amăgirea scormone vorace…

Când dreptu-i strâmb, strâmbul…

În singura zi

adunată anume

din trupurile noastre

scrise la un loc

am să-ţi izbesc masca

de ceruri

şi de jos −

o să-ţi fiu ochi

o să fii viu.

Am crezut că am aripi
și că pot să zbor până la cer,
dar Dumnezeu m-a făcut mic.

Am crezut că pot să fac totul,
singur și doar cum vreau eu,
dar Dumnezeu m-a făcut mic.

Am crezut că prietenia durează
o veșnicie, dar Dumnezeu
m-a făcut mic.

Și acum toate pornesc de la plus,
pentru că Dumnezeu
m-a făcut mic.

---

Duh Sfânt învăluie mireasma florilor regine.

Desprins, un măr aprins de zâmbetul luminii
Cade ofrandă tumultoasei Cozânzene...
Iluzorie cădere prin lume și prin sânii
Înveșmântați cu roze și cu spinii de la vreme.
Doar o boare răsfirată-n trupul prea năvalnic
Cuprins de rugăciunea inimii de foc,
Dispare-n cerul nemuririi tainic,
Ca și o pasăre măiastră în nesfârșitul lumii joc...

Cu cât mai rău, cu-atât mai bine,

Mă lepăd azi de tot ce-i sfânt...

Scăldat în lacrimi necreştine

Mă-nchin păgânului pământ.

Adulmec cum prin vene curge

Neiertãtor, jegos venin,

Perseverent din piept mi-l smulge

Hristosul printr-un lung suspin.

Mă zădără şi nu-i permite

Să stea stăpân în casa lui,

Lansează-n el ţintit cuţite

Ochit-exact în borţi de cui.

Nu înceta, te rog eu, Doamne!

Nu mă lăsa în braţ…

”Lasă-ţi emoţiile să curgă

În avatarul luminii”,

Auzi Puştoaica Cosânzeană,

Un glas, ca tunetul în depărtare

Întrupându-se ca şi o boare

În cercul ei de tainică putere...

„Cuprinde punctul de lumină

Lasând vârtejul cuvintelor să-ncingă

Adâncul gândurilor care vor să vină

Pe furiş”, îi zise în fulgerul tăcerii,

Moşul cărunt cu-nsemnele vederii

În alte lumi cu cei prea sfinţi:

„Te roagă, nu încerca să te frămânţi”.

Greu este…

ceasul mă conduce zi de zi,

după voia lui,

milă cu milă...

mă ciocnesc de oră,

mon ami,

fără aprobare sau ștampilă:

ora când lovit de insomnii

merg pe străzi ca…

La ei nu se termină niciodată, pentru că ne-au legat cu sfoara

cea mai groasă, nesimțirea lor e sufocantă

ca și cea mai deasă pătură.

Pentru că ei nu au niciodată punct, rareori mila lor se topește

ca zăpada, lăsând urme…

Poate că tăcerea asta

este un priveghi −

la vise despicate

cu penseta ta

de frumusețe

la ochi străpunși

de o privire geamănă

născută prea târziu

deşi

la fel de…

Erudit, pasionat, curios, da Vinci, Leonardo

Trezeşte în mintea Puştoaicei Cosânzene

Atâtea arhetipuri adormite,

Însemne şi dorinţe răsărite

În şoapta florilor regine.

Ochii prind a se închide

Iar Luna ţine în braţele de argint

Fiorul unui vesel Cătălin...

Atâta dor în zborul mitic spre înalt,

Și Doamne, atâta tremur este-n fire...

Atemporală-i căutarea Graalului şi a iubirii...

„Doamne, dorinţa mea cea mare

E să pictez, să…

A trecut un an şi nu mai strig "te iubesc";
Sunt puternic mirat şi insist să răsuflu;
Am crezut cândva că iubind poţi să mori -
Am greşit ordinar, m-am găsit în tăceri...
Mă smintesc în noi şi ades mă aricesc;
Între poftă şi chin mai adaug maruflu;
Cum să găseşti viaţă prin negustori
Antrenaţi în vânzări de complot şi averi?
11.06.2021

Un ceas zace descompus

în clipe zdrențuite

până la ultimul geamăt ‒

cu limbile atârnate

într‑o cruce fără timp

la picioarele căreia

mâinele e întemniţat

de sufletele vameşilor

care pretind

femeia

născută ieri

silabă cu silabă ‒

singură.

doamna mea ce-mi dai idei

să le-nșirui pe hârtii,

nu-mi da numai două, trei,

dă-mi și tu câteva mii.

dă-mi talentul să fiu cel

mai citit, luat în vizor,

primul care să ia nobel

spre stupoarea…

Între lumi, timpul trece,
timpul merge,
timp se întoarce înapoi,
numai noi în cercuri largi,
regăsim privirea noastră
dincolo de lumea asta,
doi șoimani zburând alături,
între vremuri, între gânduri,
rătăcind apusul pururi.

Reverberând, timpul trece,
timpul merge,
timp se întoarce înapoi,
numai noi în tremur lin
arcuim sărutu-n stele
să ne fie înger, demon,
o scânteie, între lumi...

În noaptea asta se ard vise

într-un târg

de ochi şi picioare −

cenuşa se pune la păstrat

într-un singur bărbat

orb de singurătate −



sângele s-a oprit şi el

la jumătatea spaimei

dintre mâine şi niciunde ‒

îţi aşteaptă zborul de Phoenix

înghețat

fiindcă singura noapte albă din an

nu e destulă pentru înviere −



printre litere…