De câteva zile e zarvă mare în orășelul de la poalele Munților de Nord, orășel de obicei liniștit, legănat într-un dulce trai patriarhal. Zarva s-a iscat de la o decizie a Consiliului Orășenesc prin care se organizează un concurs de ascensiune pe Munții de Nord, un fel de coroană-simbol a orașului, străjuind cetatea ca doi cavaleri înfrățiți, munți care pornesc dintr-un trunchi comun masiv, iar de pe la jumătate se despică în două vârfuri, Muntele Mic, de doar 1800 de metri și Muntele Mare de 2200 de metri altitudine. Ideea a fost de a impulsiona viața civică, de a stimula participarea cetățenească într-un oraș mic ce pare de la o vreme amorțit, anchilozat, parcă mai mult mort decât viu. Consiliul a stabilit condițiile de participare, termenul de înscriere și premiile acordate câștigătorilor de pe primele trei locuri, primul loc fiind omagiat și cu un titlul de „cetățean de onoare al orașului”.
Lumea a reacționat cu mare entuziasm la idee, deja mulți s-au înscris din prima zi. Paul Georgescu, tânăr angajat al unei firme din oraș, a ezitat să se înscrie din prima zi, nehotărât cum îi este felul ori de câte ori e vorba de implicare în viața publică Dar a doua zi, după o noapte de frământări, își ia inima în dinți și se prezintă la înscriere. Simte că e în sfârșit momentul să iasă din anonimatul de obscur slujbaș de care nu știe nimeni în oraș, să demonstreze că e în stare de fapte mari și poate așa o va impresiona și pe Mariana, tânăra secretară de la firma unde lucrează și de care e îndrăgostit lulea de mai bine de un an de zile, dar nebăgat în seamă de aleasa inimii lui. E ferm hotărât să câștige, el este un montaniard încă din copilărie, străbătând toate cărările și hățișurile munților, cunoscând bine căile de acces și scurtăturile către vârf. E convins că dacă nu va fi chiar primul, va fi pe podium oricum, între primii trei. Nici nu-și dorește atât de mult titlul simandicos de „cetățean de onoare” care i se pare mai mult o formă de festivism și teatru social.
Toți participanții sunt convocați pentru ziua de 1 mai, orele 8, la linia de start de la poalele munților. Se așteaptă o participare masivă și din partea publicului, fiind organizată o mare serbare câmpenească, nu doar în cinstea acestei zile festive ci și a câștigătorilor cursei de ascensiune rapidă pe munte. Traseul nu e unul strict stabilit, fiecare participant va încerca în mod liber să ajungă în vârf pe orice cale care duce într-acolo. Nu există drum propriu-zis ci doar poteci străbătute de animale care adesea se pierd în hățișuri ori surpături și îngrămădiri de stânci. Dar Paul nu-și face probleme, a escaladat de multe ori munții pe cele mai greu accesibile căi. Ultimele detalii legate de traseu se vor comunica participanților înainte de start.
Ziua de 1 mai se dovedește a fi una ideală pentru ieșire în natură. Un soare vesel scaldă orășelul animat de sărbătoare și pantele Munților de Nord. Paul a avut o noapte agitată și se trezește greu, întârziind cu minute bune la pregătirea de start unde s-au dat deja ultimele indicații concurenților. E curios să știe ce detalii s-au precizat de către organizatori, dar se sfiește să întrebe pe vreunul dintre concurenți. Oricum, el știe ce are de făcut, trebuie să ajungă pe vârful muntelui pe orice cale. Și căi știe destule.
La fel ca la marile întreceri sportive, un organizator dă semnalul de start cu un pistol cu capse care face să răsune ecouri repetate la poalele munților. În aplauzele mulțimii adunate, concurenții pornesc în pas alergător să asalteze coasta muntelui, unii în grupuri mici, alți solitari, așa cum e și Paul, care se desprinde de ceilalți participanți, ocolind panta mai abruptă pe o cale mai lejeră, numai de el știută, pentru a nu forța de la bun început și pentru a-și menaja puterile. Treptat se pierde de grup pe care nu-l mai vede în urma lui, iar gălăgia pare din ce în ce mai îndepărtată. Dar nu-i nimic, asta e bine, înseamnă că are deja un avans considerabil față de restul concurenților.
Traseul devine tot mai dificil, hățișuri de mure și liane împletite îi barează calea și trebuie să-și facă loc cu capul înainte printre tufele aspre care-i însângerează mâinile. Apoi panta devine tot mai abruptă, cu pietriș rostogolindu-se sub tălpile lui, cu stânci pe care trebuie să le urce pieptiș, agățându-se cu mâinile de tufișuri răzlețe, ori de buruieni ale căror rădăcini adesea cedează sub puterea mâinilor lui. Dar urcă fără oprire, deși nu-i mai aude de mult pe ceilalți concurenți în urma lui, deci ar avea timp să se mai oprească și să-și mai tragă sufletul. Ceea ce și face la un moment dat. Se așază pe o stâncă mai dreaptă asemeni unui tron regal și privește peste pantele abrupte de sub el. Deodată încremenește și i se taie respirația. Șirul concurenților urcă de zor, dar nu în urma lui, pe Muntele Mare, ci alături, pe Muntele Mic, unii fiind deja aproape de vârful lui și chiuind voioși a victorie.
E uimit și nu înțelege nimic. Cum adică? E posibil ca organizatorii să fii stabilit ca țintă Muntele Mic, mai ușor accesibil? Cum să stabilești o țintă mai modestă pentru un concurs cu asemenea pretenții? Cum poți gândi o întrecere atât de mare pe un obiectiv atât de mic? Când normal ar fi fost ca ținta supremă să fie Muntele Mare. Într-adevăr greu de învins. Se uită în sus și vede că-l așteaptă ultima porțiune, cea mai grea, pe care n-o va putea escalada decât în genunchi. Îl bate gândul să renunțe, asta e, a greșit traseul, a pierdut indicațiile organizatorilor de la ora 8, nu s-a gândit că ei vor o cursă mai scurtă și mai ușoară. Probabil dorința lor era ca ascensiunea să nu dureze prea mult, să nu solicite prea tare participanții și lumea să se grăbească la marea sărbătoare câmpenească.
Abătut și dezamăgit face primii pași la vale, alunecând și pornind grohotișul de sub picioarele lui. Dar apoi se răzgândește. Se întoarce spre vârf și cu un elan nou și forțe parcă proaspete asaltează iar panta abruptă, mai mult în genunchi, apucând cu putere tufele de afin ori jnepenii răsăriți în cale. Cu genunchii zdreliți de pietrișul ascuțit, cu mâinile însângerate și amorțite, ajunge în sfârșit pe vârful Muntelui Mare.
În jur e o adevărată splendoare, Muntele Mic se vede mult mai jos, deși e o diferență de altitudine de doar 400 de metri. Cei de pe vârf sar veseli și strigăte de victorie se aud din când în când. Strigă și el cu toată puterea spre ei, ar vrea să fie auzit și văzut, dar se pare că cei de jos nu-l aud și nici nu dau vreun semn că l-ar vedea. Dar nu mai contează, Crește în el o bucurie imensă a victoriei față de el însuși. Ridică brațele spre cer: „Doamne, dacă cei de jos nu mă văd, Tu mă vezi. Aici suntem doar noi doi. Tu și eu”.
Cuvinte cheie :
"Alergătorul singuratic" este o poveste captivantă și bine scrisă, care explorează teme semnificative prin intermediul unor personaje complexe și o descriere bogată a naturii. Deși ar fi putut beneficia de mai mult dialog și un ritm mai alert, textul reușește să transmită un mesaj optimist și inspirator despre perseverență și victoria personală.
😃👏👏👏👏👏
depre depasirea propriei conditii si ambitia personala. chiar daca putin, bine scris, citit cu placere!
Minunat! Deși aș fi vrut mai mult. :) Și aș fi vrut ca și ceilalți de jos să-l vadă/audă. Finalul e absolut superb.
Mulțumesc mult, Ioan Muntean, pentru lectură și comentariul aplicat pe text, pentru aprecieri și observații. Textul e unul într-adevăr lipsit de dialogul care face de regulă un text mai viu și mai alert, dar așa l-am conceput, să redea doar gândurile și tăcerea celui ce „aleargă” de unul singur în această viață.
Ioan Muntean a spus :
"Alergătorul singuratic" este o poveste captivantă și bine scrisă, care explorează teme semnificative prin intermediul unor personaje complexe și o descriere bogată a naturii. Deși ar fi putut beneficia de mai mult dialog și un ritm mai alert, textul reușește să transmită un mesaj optimist și inspirator despre perseverență și victoria personală.
😃👏👏👏👏👏
Chris, mulțumesc de trecere și apreciere! Câd despre puținătate și lipsa de întindere, așa e, eu scriu de obicei texte scurte, de cel mult două-trei pagini, de cel mult 1200-1500 de cuvinte, dintr-un considerent personal: cred că lumea cititorilor de azi nu mai e cea a cititorilor de altădată, avizi de lectură, dornici să citească mult, să nu se mai termine o poveste, azi cititorul e atât de grăbit și nerăbdător încât după două-trei pagini își pierde răbdarea și interesul, ăsta e ritmul alert al vieții pe care o trăim, chiar și mie mi se întîmplă să nu mai am răbdarea lecturii de altădată, cumpăr cărți de proză, am romane pe birou pe care doar le-am răsfoit și nu mai am răbdarea să le citesc „din doască în doască” cum se spune, deși cândva era atât de avid de lectură încât căutam cărțile cele mai voluminoase să nu rămân în pană de lectură prea curând, azi în schimb, mă uit mai întâi cât de lung e textul, iar dacă mi se pare prea lung îl citesc pe sărite ori îl amân sine die. :)
Chris a spus :
depre depasirea propriei conditii si ambitia personala. chiar daca putin, bine scris, citit cu placere!
Lisia, mulțumesc de lectură și de comentariu. Despre lungimea povestirilor mele am scris mai sus, răspunzând colegei noastre. Cât despre ceilalți, care nu-l mai văd pe eroul nostru, ei formează „o altă lume”, o „lume de jos”, fără prea mari aspirații, cantonată în mediocritate și comoditate, în facil și frivolitate, ori Paul este individul cu aspirații mai deosebite, trecând neobservat de către ceilalți în ascensiunea lui spre culmi mai înalte. Mulțumesc pentru apreciere!
Vasilisia Lazăr a spus :
Minunat! Deși aș fi vrut mai mult. :) Și aș fi vrut ca și ceilalți de jos să-l vadă/audă. Finalul e absolut superb.
Interesantă poveste-pildă despre cum ar trebui să nu te abați de la drumul tău, chiar dacă nu este unul facil, chiar dacă, în jur, toată lumea pare să aleagă ținte și căi superficiale. Cei doi munți se separă precum cele două lumi din Luceafărul, aceeași distanțare și aceeași privire de pe culmi se regăsesc și aici, punând semnul egal între culme și însingurare, învingătorul fiind adesea singur. Dar da, dacă muntele e cel care trebuie, iată că singurătatea este dizolvată în comuniune cu însuși scopul urcușului.
Am citit cu plăcere.
Drag,
Nikol
Mulțumesc, Nikol, de lectură și comentariu, de apreciere. O duminică frumoasă îți doresc!
Nikol MerBreM a spus :
Interesantă poveste-pildă despre cum ar trebui să nu te abați de la drumul tău, chiar dacă nu este unul facil, chiar dacă, în jur, toată lumea pare să aleagă ținte și căi superficiale. Cei doi munți se separă precum cele două lumi din Luceafărul, aceeași distanțare și aceeași privire de pe culmi se regăsesc și aici, punând semnul egal între culme și însingurare, învingătorul fiind adesea singur. Dar da, dacă muntele e cel care trebuie, iată că singurătatea este dizolvată în comuniune cu însuși scopul urcușului.
Am citit cu plăcere.
Drag,
Nikol
Mă recunosc în descrierea personajului tău... mă bucură propriile victorii pe care le savurez doar cu Dumnezeu aproape... Urcușul, minuțios descris, este experiență autorului, se simte...
Povestea este un mesaj în sine, un câștig pentru fiecare cititor...
Tot mai visez la un volum semnat Grig Salvan
aDa, cu prietenie
Mulțumesc, Ada, de lectură și comentariu! Așa e, cred că personajul meu e arhetipal, mulți se regăsesc în el, în această cursă de unul singur, având drept țintă un ideal diferit de al celor din jur, dar urmărindu-l cu cerbicie și tenacitate, în pofida tuturor și adesea fără ca cei din jur să știe de ceea ce visează și urmărește cel ce trăiește în mijlocul lor. Cât despre un volum de proză scurtă, e o idee la care meditez de-o vreme, dar nefiind deloc un om de acțiune, am rămas doar la acest gând și intenție, care poate se va materializa la un moment dat. O duminică frumoasă îți doresc!
Ada Nemescu a spus :
Mă recunosc în descrierea personajului tău... mă bucură propriile victorii pe care le savurez doar cu Dumnezeu aproape... Urcușul, minuțios descris, este experiență autorului, se simte...
Povestea este un mesaj în sine, un câștig pentru fiecare cititor...
Tot mai visez la un volum semnat Grig Salvan
aDa, cu prietenie
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor