rugă

[nicolae vaduva]

doamna mea ce-mi dai idei

să le-nșirui pe hârtii,

nu-mi da numai două, trei,

dă-mi și tu câteva mii.

 

dă-mi talentul să fiu cel

mai citit, luat în vizor,

primul care să ia nobel

spre stupoarea tuturor.

 

nu mă duce în ispita

modestiei fiindcă…de!

eu chiar  vreau să mănânc pita

celor de la u se re.

 

nu am cum să nu  râvnesc

la mai mare – ce vrăjală! -

sângele meu boieresc

cere, insistent, cerneală.

versul meu să albăstrească

noi planete – cale lină!

îl împing să se urnească:

pune-i, doamnă, motorină!

 

 

 

[Chris]

muzele astea :)) 

[Vasilisia Lazăr]

Eu n-am simțit ruperile de ritm. Depinde cum citești. :) 

Citind ultima strofă, m-am dus cu gândul la o poezie a lui Ion:

„În bulgărul de marmură

Sălăşluieşte statuia precum

Într-o scoică mărgăritarul”

spunea un sculptor.

Iar tu, poet –

O coală albă şi o pană

Şi-un colţ de linişte...

Şi-atât.

 

Nu te mira

Că timpul trece

Şi n-ai să aureşti hârtia

Cu albastru nici unui cuvânt.

Dar la dumneavoastră se va albăstri. Bice muzei! :))

[Sofia Sincă]

Cu această poezie n-o să iei u se re-ul. Poate nobelul... Sau ai lăsat special aceste scăpări de ritm, așa, de vrăjeală...

Totuși am citit cu plăcere, e o poezie tonică, ironică și veselă.

Sofi

[Mihaela Suciu]

Nu rimează și cu benzină, motorina s-a gătat. :))