Icoana-ți sfântă i-a chemat,

Ei vin smeriți să te sărute,

Să-ți spună tot ce-au îndurat,

Că au pe suflet multe, multe...

E rândul lung, pașii-s mărunți

Dar lor de asta nu le pasă.

Au griji mai mari ca-nalții munți.

Privirea lor e-așa frumoasă...

Se-apropie , mai au un pas!

Deja lumina-n ochi se vede,

În gând dorințele prind glas.

Frumos e sufletul ce crede!

- Mi-am lepădat sac cu…

Nici dacă s-ar trezi chemate

să vândă mirodenii

  la un viitor cu bun-simț

prin metropolă,

cuvintele mele nu s-ar încălța

decât în durdulia sănătate

a ciorapilor de iarbă

și opinci echipate

cu lumină antiderapantă.

Era să le-nghețe inima, când

(în Gara de Nord)

li s-a cerut să-și lase…

mi-a prins piciorul. Nu voia

să mă mai vadă în plimbări

prin pădure.

Să stau în patul ei, halucinat de zborul

pe cerul albastru

şi

prins de febra cu care mă (a)prind

de dor. Nu înţelegeam de ce sângele

era roşu

când încercam să o scot. Ea râdea. Ştia.

Se (re)genera

iubirea.      

E-n doliu tăcerea, surâsul e-n doliu

sunt lacrimi pe frunze căzute din cer,

e tristă mireasma rămasă-n fotoliu,

e clipa cuprinsă de-acelaşi mister.

Sunt gesturi rănite în lumea de-apoi,

minunile-n care speram să revii,

departe stau astăzi pe umeri de ploi

când picură timpul prin ochi de copii.

E drum fără piatră în visele noastre

un preot se-nchină spunând rugăciuni,

în rama oglinzii privirile-albastre…

Haiku (I)

Ciclu început;

Voința luminilor:

Floarea de pe câmp.

Haiku (II)

Flacară blândă,

Stăpână a soarelui,

Terra-nvelește.

Haiku (III)

Stropii de ploaie,

Tunete și fulgere,

Vestesc pe pământ.

Haiku (IV)

Dincolo de zări,

În sumbră aşteptare,

Frigul pândeşte.

Haiku (V)

Luminând viața,

Privește viitorul:…

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urma paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi construiesc cu tine amintiri netrăite.

Ai plecat atunci, când mă zbăteam

la porţile dintre lumi,

cu o sete nebună de a fi,

De ce ai răsărit din nou în…

(impietritei inimi)

nu mai e loc de înfipt pumnalul…

timpul nu mai încape în el

scoate apa secundei și din piatră vie și din piatră moartă

să-și spele mâinile de aceea

lupul poartă foamea la gât

transparentă

păsări cad dintre aripi ținându-se de mânerele copacilor…

: flăcări negre.

Lăptăreasa discursurilor Braille

oferă gratis biberoane supte…

S-a încropit verdele

în ochiul fântânilor...

Păsări de pământ galben

au vărsat lacrimi în

flori de nu-mă-uita, când

cioplitorul dăltuia stelele.

Din ciutura cerului

s-au adăpat animalele,

s-au adăpat târâtoarele...

răsăritul... răsăritul a rămas

chezăşia tălpii lui Dumnezeu,

prelins pe trunchiuri de…

cerul şi desenul pe albastru (al) celor două

puncte din zare jucăuşe pe covorul norilor

albi de soare

şi roşul viu

al amintirii din visul îmbrăţişat de braţe  

plimbate strâns în jurul gâtului

pe bancă,

în parc,

la malul apei

şi  

doi pescăruşi.     

Ascultă, iubito, strigoii suspină

e mare şedinţă acolo-n mormânt,

se ard lumânări la cruci fără vină

şi muşcă din flăcări sălbaticul vânt.

E dus clopotarul şi doliu-i prezent

frânghiile roase îl strigă tăcut,

din strigătul morţii doar el e absent

ecou fără vârstă în clipă pierdut.

Se-ntunecă cerul, începe furtuna

întreg cimitirul se poartă ciudat,

strigoi cunoscuţi…

vrăbii impertinente

îşi dispută pâinea mea aburindă jertfită

furnici masochiste clădesc temerar muşuroaie

pe epiderma ta translucidă

sunt ciori care-mi fură din palmă

iubiri de o vară legate cu atele

cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene

gugustiucii îşi lipesc cuiburile

cu lutul ce se scurge din mainile tale

diletante

mi-a plecat sufletul la Marea Moartă

cozi de rândunele cu ochi de păun

scriu pe albul hârtiei…

ai etichetat perfect singura noastră amuletă

acum trimite-o nopții

spitalul e aproape iar dacă vameșii vor opri fluviul

pe care am aruncat câteva gânduri în forță

voi ști că la groapa comună e mai mult aur

decât pe lanțul tăcerilor mele

am înălțat zmeie cât cuprinde risipa

măscăriciul din iarbă doarme astăzi nu l-am văzut îmbătându-se

odată se străduia să ridice două pluguri

deasupra unei arii

aaaa abia…

Tu erai acolo

eu eram aici

prizonieri ai depărtării

cu disperarea sortită de-a nu ne avea

căutam un punct

sau poate o umbră

să ne ascundem neputinţa

suspendată în turnul ceasurilor făurite

de-o horă ciuleandră nebună

cântată-n canon

pe o singură strună

chemarea ta strigăt de…

luna

plutea ca o barcă. pe cerul negru

erau vâsle. singure. câteodată

numai un gondolier. veneau norii. să-i aprindă țigara

se prelingea un licurici. pe la geana

unei sălcii

treceau doi vâslași. despărțiți de o inimă.…

sonet imperfect

încerc zadarnic să te-adun din stele,

tu te topești în fumul de cocori,

surpând văzduhul, cântec de viori

se cuibăresc în gândurile mele.

și în nuntirea nopții printre brazi

privirea-mi  naște nostalgii celeste…