De ce ai răsărit din nou în mine

[Agafia Drăgan]

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urma paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi construiesc cu tine amintiri netrăite.

Ai plecat atunci, când mă zbăteam

la porţile dintre lumi,

cu o sete nebună de a fi,

De ce ai răsărit din nou în mine?

Nu mai erai de mult,

te lăsasem undeva rezemată

în copilăria mea,

nu atunci când ai plecat să dormi,

să străluceşti

în nesfârşita lume a cerului,

mult mai târziu,

când copilul era femeie.

Am aşteptat să fiu asemeni ţie,

să gust bucuriile acelea,

care nu le-ai avut niciodată.

De ce ai răsărit din nou în mine?

Pe scară lui Iacob am să urc şi eu curând.

Îţi văd chipul îndepărtat,

rămas în tinereţea plecării tale.

Eşti tu răsăritul apusului meu rece?

Oare mă vei lua de mână,

să mă conduci

când sufletul meu se apleacă spre lumină?

 

[Corina Militaru]

Răscolitor! Am vibrat cu fiecare vers. :)

[Sofia Sincă]

Aceeași temă, aceleași simțăminte tulburătoare de rămas în urma despărțirii. Însă cam stufos, cam mult, și în prima parte din nou apar pronumele personale în abundență.

Dar am citit cu plăcere!

Sofy

[gina zaharia]

Tristă,  înălțătoare, un strigăt pe scara cerului...

Drag,