Sunt un înger trist

când mă gândesc la noi.

Alunec de pe coamele

regretelor,…

marinarul se întoarce la țărm

își scutură gândurile

de nisip

ar vrea să se odihnească pentru toate scufundările

îndrăznețe

aici îmi voi ridica o casă

a zis

cu ieșire la cer

și a făcut semnul crucii peste apa sărată

apoi se răsucește spre ziua de ieri

o mângâie pe creștet

și urcă spre soare

ca o gărgăriță pe trupul iubirii

te-aş minţi că-i ultima-ntâlnire
şi că vor trece ani posomorâţi şi lungi
cum trec arhimandriţi în patrafire;

tu, leneşă, puţin uimită, o să plângi,
într-un şerveţel matifiant sau o batistă,
până când, sublimă, o să-ţi strângi

etichetele de fină conţopistă
şi-ai să pluteşti spre alt absurd, oricum,
nu-ţi stă bine dacă eşti prea tristă...

dar te mint că n-am să plec, nicicum;
sunt cuprins de-o febră panlogistă.

 Fir necurmat

 clipele curg în vie clepsidră,

 între o rugă și un blestem

 orbiți de metehne cad robi însetați

 tinere trupuri și cârme sfărâmate.

 

 Pe cine să frângem

 cui să atribuim poveri ce ne apasă pe toți

 între gâlmele dintre-asfințituri?

 S-a pierdut undeva atributul decenței

 și stima de sine ni-i roasă 

 de șobolani lăfăindu-se în vile pompoase.

 Tu ai trudit felii dintr-un veac

 numărând…

Odată cu trupul ostenit de mirări,

Sub gânduri letargice,

Anesteziată,

Sala de gheaţă.

Peste tăcerea albă,

Încă aud arcuşul

Născând lieduri

În plexul solar străbătut de corzi.

Trebuie extirpat! – îmi spui,

Îţi întind bisturiul, complice,

Halate verzi – noi doi –

Sufocând chirurgical întâmplarea.

Pulsaţii volatile străbat emisfera dreaptă,

Sângerând inutil printre gândurile…

De ce să plângi a nopţilor durere?!

Tristeţii, cere-i  partea ei de vină!

Cât lira mi-i complice, pe lumină,

Rotund, cuvântul fiarbă în artere.

De  zbor albastru lacrima se-anină,

Nesomnul cată versul să-l digere;

Iubiri  temute - printre emisfere –

Îşi cântă  nenorocul în surdină.

Decât să lupţi pe-un câmp străin, femeie,

Mai bine leneveşte  prin sertare,

Deschide uşa cu aceeaşi…

*lui C.A. depozitarul ereziilor somptuoase*



”au coloana”

țipă ființa

scufundată în leșie pân' la umăr

singură în hăul nopții

cine să audă zeii dorm și nu le pasă scrâșnetul

ciobește colții

printre umeri lupii fug în haită



din țâțâna vieții scuturând amarnic ramuri în cicloane…

extazul,

dezbrăcat cu sfinţenie

de virgina cu globuri în păr,

mai verde decât o cuminţenie

a pământului şoptitor;

semnul că sunetul  respiră,

suplu, din degete de poeţi

când deşiră hazardul pe liră

ca prorocii perfecţi,

străveziu sub cuverte,

spală din…

*martorul unui crepuscul*

”ești un om banal”

ți se transmite pe toate frecvențele

cenușiul te găsește ușor

fără să fie nevoie să-nvârți nici o rotiță pe cadranul omenescului

în zadar reîmpăturești iar și iar

pliurile memoriei

după vreo clipă care să nu strălucească egal

sie însăși

strâng…

I-am cerut iubirii să renască

Dintr-un ciob de vis, instantaneu,

Dar m-am poticnit de-același pleu,

Pendulând aceeași udă iască.

Să aprind, zadarnic vreau, scânteia,

Roasă-s pân` la oase de amurg,

De sub tălpi, ghețarii mi se scurg,

Gerul împânzește azi femeia.

Am uitat când flăcări la revere

Conturau simțirea-surogat –

Un conflict nebun, alambicat,

Unde focul drepturile-și…

Sunt călătorul fără hartă, pe cărări unde arde suferința

până ce înfloresc gunoaiele...

am ales drumuri, când mă lăsai să zbor.

Între cer și pământ sunt un gând rotund,

cât un vis, cât o viață.

Clopotele…

 *tăietura cuvintelor în cruce*

mă gust puțin câte puțin

cu înghițituri timide ochii alunecă

furișați

de-a lungul spaimelor eonii din piele miros a stamine



așez în sfințenie urechea

în alveolă

(se poate să fie doar pieptul tău câte unități de măsură te pot cuprinde

nu știu cum să împart infinitul la doi)

fagurele spațiului ca și căușul mâinilor tale de…

Lovesc cu pietre, 

norii,

furtunile să o ia 

la galop,

să intre pe fereastră

seninul, 

primăvara să-mi fie 

ecoul

unui "je t'aime".

Vremea să nu mai fie

un cameleon

ce-mi năuceşte orele –

cu stropi

vânaţi de curcubeie.

Vânturile –…

*în crepuscul bem metafore cu o singură gură*

îmi place luciul ghilotinei și disputa academică pe marginea veșniciei

tu iei o pădure pe umăr și urmărești amuzat cât de anapoda

înnod golurile dintre noi nu mi-e frică de surpări

sunt modul meu de-a săpa trepte spre sine din singurătăți

împletesc ghirlande multicolore de pus pe soclul

eroilor anonimi ce și-au înghițit (ca pe…