Sunt călătorul fără hartă, pe cărări unde arde suferința
până ce înfloresc gunoaiele...
am ales drumuri, când mă lăsai să zbor.
Între cer și pământ sunt un gând rotund,
cât un vis, cât o viață.
Clopotele sparte, biserici cu slujba neterminată,
între mine și tine, um câmp de tăcere.
Întinde mâna cu care albești nopțile
si eu veșnic ucenic, la buchia adevărului
îi mulțumesc zilei de mâine,
care mă naște și dă cu piciorul la poartă,
sunând adunarea.
Doamne, ai inventat sentimentele înalte
iar noi ne târâm prin noroaie
și nevoi mărunte care omoară bucuria.
Te întreb: cine a inventat ziua de mâine?
Adaugă un comentariu
Mulțumesc Valeria M, Lazăr da Coza pentru apreciere și popas!
Ce a citat Valeria, aș cita și eu. Restul e priceasnă bătrânicioasă altoită într-o vagă erezie. Sau viceversa.
da Coza
''Întinde mâna cu care albești nopțile
si eu veșnic ucenic, la buchia adevărului
îi mulțumesc zilei de mâine,
care mă naște ...'' - frumos!
Semn de drag popas.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE